Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma unui accident cumplit produs marţi dis-de-dimineaţă, în jurul orei 5,20, în zona Fântânii Mioriţa. Tragedia s-a produs după ce conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 70 de ani, a intrat în coliziune cu maşina condusă de tânăr. Traficul a fost dat peste cap mai multe ore, la intrarea în București, până în jurul orei 9.00, iar pe DN1 s-au format coloane de kilometri.
Din descrierea oferită de Poliție, accidentul tragic s-a produs în cauza neacordării de prioritate.
„În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un copac din zona care desparte cele două sensuri de circulaţie. Au fost aplicate manevre de resuscitare la faţa locului conducătorului acestui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, ulterior constatându-se decesul”, informează Brigada Rutieră a Capitalei.
Conducătorul auto în vârstă de 70 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
Traficul a fost restricţionat pe benzile 3 de circulaţie, ambele sensuri, în zona producerii evenimentului.
Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Îți recomandăm să citești și: