FOTO A fost instalată noua Roată Mare în Parcul Herăstrău. Când va fi pusă în funcţiune

de:
24 aug. 2015
1 Afișari
FOTO A fost instalată noua Roată Mare în Parcul Herăstrău. Când va fi pusă în funcţiune

Firma care efectuează lucrările a montat deja noua instalație, un disc cu diametrul de 25 de metri și în care există 18 mini dirijabile, scrie Click. 

În fiecare dintre ele pot lua loc maxim șase persoane. În jur a fost creat un adevărat parc de distracții, unde copiii vor găsi printre altele un carusel și un turnuleț cu scaune, care îi va duce la câțiva metri înălțime, de unde îi va aduce jos cu o viteză amețitoare.

Lucrările au început luna trecută, iar conform autorizației de construire nr. 351 din 7 iulie 2015, ar fi trebuit terminate abia în iulie 2016. Fiind o zonă foarte populară, cu mii de părinți și copiii care își petrec weekend-urile aici, lucrările au fost accelerate pentru a se putea deschide parcul din această vară. 

Beneficiarii proiectului sunt Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) și firma SC Britta Trading SRL. Practic, ALPAB oferă terenul, iar Britta Trading realizează investiția și administrează noul parc de distracții.

Firma Britta Trading a amenajat și parcul de distracții Zorky’s Planet din AFI Palace Cotroceni. În acest parc a fost instalat și Zorky’s Planet, cel mai mare parc de distracţii din România instalat într-un centru comercial, respectiv Afi Palace Cotroceni. Cu o lungime de 140 metri, acesta este cel mai mare roller-coaster dintr-un mall din Europa de Est. 

Pe 28 aprilie 2014, Primăria Capitalei a început desființarea parcului de distracții din zona Roata Mare care aparținea firmei SC Dino Park Invest SRL. Roata Mare, cursa de cai, pista de mașinuțe, trambulinele și celelalte instalații de agrement au fost pe rând demontate. Roata mare funcționa din 1952. De altfel, reprezentanții Primăriei Capitalei spuneau atunci că roata era veche și punea în pericol copiii care o foloseau, dar și că parcul de distracții nu mai avea actele necesare de funcționare.

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) a închiriat firmei Britta Trading SRL un teren din Parcul Herăstrău, situat pe malul lacului. Este vorba despre spațiul pe care s-a aflat până anul trecut Roata Mare. Terenul a fost închiriat pe o perioadă de 15 ani „în vederea desfășurării de activităţi de agrement prin amplasarea unor instalaţii de agrement, printre care, obligatoriu, o roată de agrement”, au precizat pentru B365.ro, reprezentanții ALPAB. 

Conform procesului verbal de adjudecare a contractului, timp de 15 ani, ALPAB va primi de la SC Britta Trading SRL suma de 2.300 euro pe lună.

„Printre obligatiile contractuale ale SC Britta Trading SRL se numara obtinerea tuturor avizelor si autorizatiilor necesare montarii si exploatarii unor astfel de ansambluri in Parcul Herastrau, plata chiriei de la data semnarii contractului, respectiv 20.08.2014, precum și plata tuturor utilităților”, au explicat reprezentanții ALPAB. 

Contractul ar fi fost încheiat în urma unei „licitații publice, cu ofertare în plic închis, licitaţie organizată de ALPAB la data de 04.08.2014”. În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) nu a fost publicat însă niciun anunț referitor la această procedură de achiziție.

Deși contractul a fost încheiat în august 2014, autorizația de construire necesară pentru amenajarea noului parc de distracții a fost obținută abia pe 7 iulie 2015, iar la scurt timp au început și lucrările. De atunci se lucrează de zor în Herăstrău. S-a montat deja structura Roții Mari. De asemenea, pe teren a fost adus și un carusel pentru copii de vârste mai mici.

Conform informatiilor comunicate de catre S.C. Britta Trading SRL, zona de agrement va fi deschisa publicului vizitator in luna august 2015.

Cookies