Printre rațe, lebede și alte vietăți care trăiesc în lacul din parcul IOR, și-au găsit un locușor și câteva țestoase. Surprinzător, își fac veacul liniștite și-i bucură pe cei care fac o plimbare prin zona vaporașului. Dar cum de au ajuns acolo?

În lacul din parc există două tipuri de țestoase, cele de „apă europeană”, dar și cele exotice. Acestea au tâmplele roșii, dar, oricât de frumoase ar fi, au o poveste tristă. Mai exact, nu au apărut acolo de la sine, ci au fost cumpărate ca animale de companie și apoi abandonate în lac când au crescut sau au devenit greu de întreținut. Așa s-a format, în timp, o populație de țestoase ca un fel de comunitate „accidentală”.

Chiar dacă nu pare că ar fi un mediu propice pentru ele, surprinzător, lacul din parcul IOR le oferă cam tot ce au nevoie. Au vegetație acvatică, adică alge și alte plante, pot găsi larve, insecte și pești mici. Oricum, țestoasele din Titan nu duc lipsă de hrană. Pentru că sunt omnivore, se descurcă mereu. În plus, primesc și mici „bonusuri” de la oameni, cum ar fi bucățele de pâine, deși asta nu e ideal pentru ele.

În plus, au și locuri unde pot sta la soare. Chiar pontonul pe care au fost făcute fotografiile, de exemplu.

Iarna e partea cea mai interesantă, când își încetinesc metabolismul atât de mult încât pot rezista multă vreme fără hrană. Nu dorm complet, dar devin aproape inactive.
Dar, oricât ar fi ele de drăguțe și simpatice, sunt, totuși, o specie exotică. Iar aceste animale care nu fac parte în mod natural din ecosistemul nostru pot deveni invazive și pot „concura” cu speciile locale pentru hrană și spațiu. Ca un fel de „hipopotami de cocaină”, dar la scară mai mică.
(așa-numiții „hipopotami de cocaină” au fost importaţi ilegal din Africa de fostul baron al drogurilor, Pablo Escobar, în anii 1980. După moartea acestuia, s-au reprodus necontrolat. Cum nu au un prădător natural în Columbia, au devenit o problemă pentru biodiversitate și au fost declarați „specii toxice invazive”)
Te-ar mai putea interesa și: