În mai multe zone din București deja au început să înflorească minunatele magnolii, pe lângă care nu poți să treci fără a face o poză sau chiar mai multe.
Printre cele mai fotografiate magnolii din acest sezon se află micuța fucsia de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, de la Casa Dr. Anton Dobrovici, denumită și „Casa Frumoasă”.
Diana Robu, cea care a creat și „Harta Magnoliilor” a publicat în această după-amiază noi imagini cu anumite magnolii din București. Unul dintre copacii în care cresc aceste flori minunate este cel de pe Bd. Lascăr Catargiu, de la Casa Dr. Anton Dobrovici:
Uneori, magnoliile adaugă temporar și mai mult farmec acolo unde deja e frumusețe. Printre cele mai fotografiate magnolii din acest sezon se află micuța fucsia de pe Lascăr Catargiu, de la Casa Dr. Anton Dobrovici – sau Casa Frumoasă, o clădire-bijuterie construită în perioada interbelică și magnolia de la Malvensky, cea cu scaune și mese albe și care mie-mi dă un sentiment de Paris (deși eu nu am fost vreodată la Paris). Iar de-a lungul bulevardului mai sunt magnolii tinere, în toate nuanțele de roz și mov, care străjuiesc clădiri monument istoric.
Totodată, o altă magnolie superbă stă să înflorească în curtea Observatorului Astronomic. Planta respectivă are aproape 10 ani și n-a fost de la început plantată acolo. Un bărbat i-a dăruit-o mamei sale atunci când aceasta a împlinit vârsta de 70 de ani.
Au plantat-o în curtea blocului și o vreme magnolia a stat chiar sub fereastra mamei. Apoi au început lucrările de reabilitare a blocului, iar Cristian a replantat magnolia în curtea Observatorului Astronomic Vasile Urseanu. A salvat-o, să nu fie calcată-n picioare, iar acum se pregătește să înflorească”, mai spune Diana.
Magnolia Liliana, care poartă numele mamei, e un omagiu-poveste pentru totdeauna, chiar dacă verbele sunt la trecut. Copacul respectiv se află la bulevard, se vede de pe trotuar, iar în curând va avea primele flori.
Harta magnoliilor poate fi văzută AICI.