Fotbalistul stelist Gabriel Matei, la spital, încătuşat, după ce s-ar fi tăiat într-un geam

de:
22 apr. 2013
0 afișări
Fotbalistul stelist Gabriel Matei, la spital, încătuşat, după ce s-ar fi tăiat într-un geam

Potrivit surselor citate, sâmbătă, în jurul orei 18.40, o femeie a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că Gabriel Eugen Matei, aflat în locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei, s-a tăiat la o mână şi are urgent nevoie de o ambulanţă, informează Mediafax.

La faţa locului au ajuns un echipaj medical şi poliţişti de la Secţia 8, care l-au găsit pe Matei sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta vorbind la telefon cu femeia care sunase la numărul 112.

Gabriel Matei avea o rană la antebraţul mâinii stângi, fiind transportat de echipajul medical la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a primi îngrijiri medicale. Fotbalistul a fost însoţit de poliţiştii de la Secţia 8, care i-au pus cătuşe la mâini pentru a nu se răni, aceasta fiind o procedură de siguranţă în cazul în care persoana este agitată, au precizat sursele citate.

Potrivit unor surse medicale, Gabriel Matei a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală cu răni minore la o mână, iar după ce a primit îngrijiri medicale, acesta a plecat din unitatea medicală, nefiind necesară internarea lui.

Sursele din Poliţie au precizat că, fiind vorba despre un incident care a avut loc în locuinţa lui Gabriel Matei, nu a fost începută o anchetă în acest caz şi fotbalistul nu a fost sancţionat.

Fotbalistul are însă altă versiune asupra evenimentelor, cel puțin conform celor postate de el pe Facebook, ar fi fost implicat într-un accident de mașină: „Dumnezeu mi-a dat un semn. Mergeam cu masina, nu aveam mare viteza si l-a un moment dat mi s-a blocat volanul. Am facut masina praf, dar am scapat. De astazi pretuiesc viata si mai mult”, a fost mesajul postat de fundasul Stelei pe Facebook.

Cookies