Fostul senator Olosz Gergely a fost condamnat la 7 ani de închisoare CU EXECUTARE

de:
17 iul. 2013
0 Afișari
Fostul senator Olosz Gergely a fost condamnat la 7 ani de închisoare CU EXECUTARE

Condamnarea a fost dată în dosarul în care fostul senator este acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al ANRE, a ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase, scrie Rtv.net. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Alături de Gergely, a fost condamnat, la patru ani de închisoare cu executare, Ion Bîrcină, iar ceilalţi trei inculpaţi din dosar, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani.

De asemenea, instanţa a menţinut sechestrul asigurator dispus de procurorii anticorupţie în cazul lui Gergely, Bîrcină, Iliescu şi Stan.

Dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce instanţa supremă a admis, în 17 mai, că nu mai are competenţa de a judeca acest caz ca urmare a faptului că Gergely nu mai este demnitar.

Instanţa supremă a admis atunci cererea făcută de avocaţii celor judecaţi în acest dosar şi a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Bucureşti în vederea judecării a fostului senator Olosz Gergely pentru fapte de corupţie.

Dosarul în care Olosz Gergely, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în perioada 2007 – 2008, este judecat pentru trafic de influenţă, alături de patru reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase, a fost trimis în octombrie 2012 instanţei supreme, întrucât acesta era atunci deputat, ulterior câştigând un mandat de senator.

Cookies