ARHIVA B365

Fostul pugilist Muhammad Ali a încetat din viaţă

„Este o zi tristă în viaţă. L-am iubit pe Muhammad Ali, era prietenul meu. Ali nu va muri niciodată”, a declarat Don King, care a promovat o parte dintre cele mai importante meciuri ale fostului pugilist, scrie news.ro

„După 32 de ani de luptă cu maladia Parkinson, Muhammad Ali a murit la 74 de ani. Familia Ali mulţumeşte tuturor pentru gândurile bune, pentru rugăciunile lor şi solicită cât mai multă discreţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei, Bob Gunnell.
El va fi înmormântat miercuri, la Louisville (Kentucky), urmând ca autorităţile locale să-i aducă un omagiu la 11 iunie.

Fostul pugilist Muhammad Ali, în vârstă de 74 de ani, a fost spitalizat din cauza unei probleme respiratorii.

Ali suferea de maladia Parkinson de peste trei decenii şi în ultimii ani a avut foarte puţine apariţii în public. Ultima sa apariţie data din luna aprilie, când fostul boxer a participat la o gală în Arizona.

Muhammad Ali, care locuia în Phoenix (Arizona) a avut probleme cardiace în ultimii ani şi a fost internat în decembrie 2014 deoarece ar fi avut pneumonie, însă atunci medicii au constatat şi că suferise o infecţie urinară, pentru care a fost tratat şi în ianuarie 2015.

Ali s-a retras din activitatea sportivă în 1981, cu un palmares de 56 de victorii şi cinci înfrângeri.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button