Fostul preşedinte CJ Brăila, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

de:
23 apr. 2015
0 afișări
Fostul preşedinte CJ Brăila, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

În sarcina fostului preşedinte CJ Brăila s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu în formă continuată, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, şi de conflict de interese în formă continuată. În acest sens, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a urmăririi penale faţă de GHEORGHE BUNEA STANCU, la data faptelor, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, (în prezent condamnat în detenție într-un alt dosar al D.N.A), potrivit comunicatului DNA.

Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat, pe 2 aprilie, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul finanţării campaniei PSD, în timp ce Ioan Niculae, patronul InterAgro, a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în acelaşi dosar. Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu au fost încarceraţi la Penitenciarul Rahova şi, respectiv, Penitenciarul Galaţi.

Iată comunicatul remis B365.ro de DNA: 

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a făcut mai multe demersuri și a luat decizii prin care două persoane juridice – SC CLUB FOTBAL BRĂILA SA Brăila și ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila au obținut foloase necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei din bugetul Consiliului Județean Brăila.

Demersurile, constând în întocmirea expunerilor de motive, susținerea acestora și adoptarea hotărârilor, precum și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și Consiliul Județean Brăila) au fost făcut în condițiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoștea că se află în incompatibilitate.
În plus, finanțarea celor două persoane juridice a fost aprobată cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv, fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale CJ Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi.

La foloasele obținute de cele două societăți menționate, în valoare totală de 7.492.360 lei (respectiv 2.300.00 lei pentru SC FOTBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA și suma de 5.192.360 lei pentru ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila) se adaugă dare în folosință gratuită, pe o perioadă de 5 ani, a unui autoturism aparținând Consiliului Județean Brăila.
Aceasta, în condiţiile în care SC BURSAGRIROM SA Brăila, la care Gheorghe Bunea Stancu este acţionar majoritar, are o participare indirectă la capitalul SC CONCIVIA SA Brăila, societate care are la rândul său, are calitatea de acţionar majoritar la SC FOTBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA şi membru fondator la ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila fiind deci, persoană afiliată la acestea.
Totodată, din totalul sumei de 7.492.360 lei încasată de cele două cluburi sportive, suma de 247.122,56 lei (fără tva) ce reprezintă cheltuielile ocazionate de serviciile de servire masă ce au fost virate la SC ISTRU SA Brăila, firmă la care, SC BURSAGRIROM SA Brăila este acționar majoritar, iar fiul lui Gheorghe Bunea Stancu este președinte al Consiliului de Administrație. Din prestarea serviciilor de alimentaţie publică către SC CLUBUL DE FOTBAL BRĂILA SA şi HANDBAL CLUB DUNĂREA Brăila în perioada 2008 – 2011, SC ISTRU SA Brăila a realizat un profit net estimat de 61 686,76 lei.

Așadar, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al C.J Brăila, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin mai multe acte materiale, în perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, a îndeplinit mai multe acte şi a luat decizii prin care a obţinut în mod indirect prin intermediul SC FOTBAL CLUB S.A. BRĂILA şi ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila foloase patrimoniale în valoare totală de 7.492.360 lei pentru SC BURSAGRIROM SA Brăila (la care este acționar majoritar) și în mod direct foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cookies