ARHIVA B365

Fostul premier Tăriceanu, implicat într-un accident minor, în Bucureşti

Niciunul dintre cei doi şoferi nu a fost rănit, în urma acestui incident. Cei doi au decis să soluţioneze cazul pe cale amiabilă. Ioana Stancu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, a declarat pentru Mediafax, că tamponarea a avut loc în jurul orei 19.00, pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, la intrarea pe Aleea Circului.

Aceasta a mai menţionat că nici Tăriceanu, nici şoferul taxiului, care aparţinea firmei Taxi 2000, nu au fost răniţi.

Potrivit testării cu etilotestul, niciunul dintre cei doi şoferi nu a consumat alcool.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button