ARHIVA B365

Liturghie cu requiem pentru fostul premier, Radu Vasile, după înmormântarea cu onoruri militare

Radu Vasile a fost înmormântat vineri, la Cimitirul Bellu Catolic, în apropierea mormântului mentorului său în politică, Corneliu Coposu. O slujbă religioasă a avut loc la capela din incinta cimitirului, la finalul acesteia fiind trase mai multe salve de armă în memoria fostului premier, scrie rtv.net.

De joi, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Radu Vasile a fost depus la Senat, unde mai multe personalităţi din viaţa politică, între care preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi fostul şef de stat Ion Iliescu au fost prezenţi. Ei au lăudat deciziile bune pe care le-a luat acesta la finele anilor 90, într-o perioadă tulbure pentru România.

Radu Vasile a fost decorat de Băsescu post-mortem. Președintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 3 iulie, decretul de decorare post-mortem a fostului prim-ministru al României Radu Vasile.

Sâmbătă, 6 iulie 2013, la ora 10.00, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din Bucureşti se va celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu requiem pentru odihna veşnică a sufletului răposatului Radu Ion Vasile. Celebrarea va fi prezidată de Preasfinţitul Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti.

Radu Ion Vasile (1942-2013), de religie romano-catolic, a trecut la cele veşnice la 3 iulie a.c. şi a fost înmormântat vineri, 5 iulie a.c. în cimitirul Bellu Catolic. Ceremonia înmormântării a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button