Fostul prefect Paul Beganu, inculpat în cazul retrocedării ilegale de pădure, rămâne în arest

de:
16 ian. 2015
4 Afișari
Fostul prefect Paul Beganu, inculpat în cazul retrocedării ilegale de pădure, rămâne în arest

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis ca fostul prefect de Buzău Paul Beganu, reţinut la sfârşitul lunii noiembrie pentru că ar fi luat mită un milion de euro de la un afacerist pentru ca acesta să intre în posesia a 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii, să rămână în arest preventiv încă 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, Beganu va rămâne în arest preventiv cel puţin până în 18 februarie, după ce magistraţii au admis cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare cu alte 30 de zile.

O măsură similară a fost luată şi în cazul omului de afaceri Gheorghe Ceteraş, acuzat că a oferit mită mai multor persoane, între care fostului prefect Beganu şi unui judecător, pentru a fi împroprietărit cu cele 5.000 de hectare de pădure, vândute ulterior unei firme străine.

Decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti nmu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

În schimb, Curtea de Apel Ploieşti a decis ca avocatul Cosmin Vasile, inculpat în acelaşi dosar al retrocedărilor ilegale de pădure, să fie eliberat din arest şi pus sub control judiciar.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, judecătorul Toader Neculae, de la Judecătoria Pătârlagele, avocatul Mihail Cosmin Vasile şi Ion Irimia, angajat al Romsilva, au fost puşi sub urmărire penală de către procurorii DNA într-un dosar privind retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure, prejudiciul depăşind 21 de milioane de euro.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Concret, Gheorghe Ceteraş, cumpărătorul unor drepturi litigioase de la un moştenitor al unei presupuse persoane îndrituite la retrocedare, în cursul anului 2010, împreună cu moştenitorul şi avocatul Mihail Cosmin Vasile s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 hectare de teren forestier care aparţinuse Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, în numele nou înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL administrată de moştenitor, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”.

În acest scop, Ceteraş i-a remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, lui Ion Irimia, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, care avea influenţă asupra lui Beganu, şi altor funcţionari din cadrul regiei, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 ha revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

În acelaşi scop, Ceteraş i-a remis suma de 1.000.000 de euro prefectului judeţului Buzău Paul Beganu. În schimb, Beganu, în perioada ianuarie 2011, a falsificat o adresă şi a determinat o persoană să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta, în condiţiile în care, în perioada 2006 – 2011, procesul de revendicare a terenurilor în cauză nu a mai suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor.

Ca urmare, în anul 2011, Ceteraş a depus plângere la Judecătoria Pătârlagele. El i-a remis apoi suma de 250.000 euro judecătorului Neculae Toader, din cadrul Judecătoriei Pătârlagele, pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia. În schimb, magistratul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure (din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului), în favoarea lui Gheorghe Ceteraş, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC Forestiera Ardeleana SRL. Aceasta, în condiţiile în care această societate nu deţinea în mod legal calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră.

Judecătorul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, cauzând statului, în această modalitate, un prejudiciu în sumă de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro).

Deşi sentinţa judecătorească putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, obligaţie în sarcina reprezentanţilor celor două comisii (comisia locală Gura Teghii şi a comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar), actul procedural nu a fost formulat, sens în care a devenit irevocabilă prin nerecurare. De asemenea, deşi Direcţia Silvică Buzău a solicitat prin adresa nr. 855/13.04.2011 Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Comisiei Judeţene Buzău şi Comisei Locale Gura Teghii promovarea unui recurs, motivat de nelegalitatea soluţiei date prin sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011, acesta nu a fost formulat, mai notează procurorii.

Potrivit procurorilor DNA, omul de afaceri Gheorghe Ceteraş este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi trei infracţiuni de dare de mită, fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi instigare la dare de mită, judecătorul Toader Neculae, de la Judecătoria Pătârlagele,este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, avocatul Mihal Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, iar Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva este acuzat de trafic de influenţă.

Cookies