Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, audiat miercuri la DNA privind referendumul

de:
21 aug. 2013
0 Afișari
Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, audiat miercuri la DNA privind referendumul

Ovidiu Silaghi a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu a manipulat rezultatul referendumului, că nu deţine aparatură de bruiaj precum James Bond şi că nu a primit 200.000 de euro mită de la Nelu Iordache. Silaghi a arătat că va comenta mai mult după ce va fi informat de procurori în legătură cu motivul pentru care a fost chemat la DNA, informează realitatea.net.

Numele lui Ovidiu Silaghi apare în denunţul depus la DNA în iulie de senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, în care l-a acuzat pe vicepremierul Liviu Dragnea de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. În acelaşi dosar au fost audiaţi, marţi, la DNA, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef (PNL), şi fostul ministru al Educaţiei Ioan Mang (PSD).

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat, la ieşirea de la DNA, că procurorii l-au întrebat dacă este adevărat ce a reclamat Valer Marian privind o posibilă fraudă la referendum. Într-un alt dosar, procurorul şef al DNA a cerut, luni, procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.

Cookies