Fostul min. al Transporturilor, Miron Mitrea, aşteptat azi la Curtea Supremă în dosarul de corupţie

de:
16 mai 2014
0 Afișari
Fostul min. al Transporturilor, Miron Mitrea, aşteptat azi la Curtea Supremă în dosarul de corupţie

La un termen anterior, mama lui Miron Mitrea, Viorica Mitrea, în vârstă de 84 de ani, a declarat în faţa judecătorilor că lucrările de renovare a casei sale au fost plătite din bani proveniţi din pensia ei primită din Germania. Aceasta a explicat cum în urmă cu mai mulţi ani a fugit din ţară şi s-a stabilit în Germania, împreună cu soţul ei, însă nu a obţinut cetăţenie cu drepturi depline.

În aceste condiţii, la un moment dat s-a hotărât să dea în judecată statul german, pentru întregirea drepturilor cetăţeneşti.

Mama lui Miron Mitrea a mai arătat că locuieşte mai mult în Germania, deoarece acolo îşi face tratamentele pentru bolile de care suferă. Ea a adăugat că, după ce a câştigat procesul cu statul german şi a intrat în drepturi depline ca cetăţean german, i-au fost returnate retroactiv drepturi de pensie de aproximativ 280.000 de euro.

Viorica Mitrea a mai spus că, după ce a primit banii, a decis să-şi renoveze imobilul şi că suma de 39.000 de euro plătită pentru lucrări a fost scoasă dintr-o bancă germană, din pensia primită retroactiv, scrie Adevarul. Femeia a precizat că se poate dovedi, cu documente, natura licită a sumelor de bani plătită firmelor conduse de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

Întrebată cum a ajuns să apeleze la Jianu, Viorica Mitrea le-a spus judecătorilor că aceasta era vecină de imobil cu Sergiu Sechelariu, pe care ea îl cunoştea. Mama lui Mitrea a mai arătat că discuţiile despre renovarea imobilului său au fost purtate cu Sergiu Sechelariu, iar rolul Irinei Jianu a fost acela de a prelua mai uşor banii plătiţi pentru lucrări firmelor sale, în contextul în care Viorica Mitrea nu se putea deplasa cu uşurinţă. Femeia a mai spus că toate sumele de bani pentru lucrări au fost date cash şi că ar fi primit chitanţe pentru toate sumele plătite.

Pe 25 octombrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracţiuni sub forma participaţiei improprii, în formă continuată.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită. Mai multe, aici. 

 

Cookies