ȘTIRI

Fostul manager de la „Marie Curie”, Gabriel Smărăndache, găsit incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) susţine că Smărăndache a fost în incompatibilitate din 9 octombrie 2009, data numirii în funcţia de manager interimar la „Marie Curie”, până la 2 octombrie 2013, data rezilierii contractului de management, întrucât a ocupat, simultan, funcţiile de „manager interimar/manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Marie Sklodowska Curie’, Bucureşti, medic specialist în cadrul Institutului Medico-Militar Bucureşti, respectiv şef compartiment (medic specialist, medic primar) în cadrul Institutului Medico-Militar Bucureşti”, după cum se precizează într-un comunicat de marţi al instituţiei, citat de Romanialibera.ro.

Potrivit ANI, Gabriel Smărăndache a încălcat astfel dispoziţiile articolului 180, alineatul 1, litera a) şi alineatul 4 din Legea 95/2006, potrivit cărora „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu (…) exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară a activităţilor didactice, de cercetare ştinţifică şi de creaţie literar-artistică; dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 zile de la apariţia acestora”.

ANI mai susţine că fostul manager de la „Marie Curie” a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate şi a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Gabriel Smărăndache susţine că nu i-a fost comunicată oficial decizia ANI în ceea ce-l priveşte, pe care o consideră oricum nefondată, precizând că o va contesta în instanţă.

„Nu am primit oficial decizia, am aflat din presă. Este o decizie pe care, după ce o primesc, o voi contesta în justiţie, întrucât o consider nefondată. Este interesant că această decizie vine în momentul în care Ministerul Sănătăţii se chinuie să nu pună în aplicare o hotărâre judecătorească executorie, prin care urma să reiau funcţia de manager al spitalului”, a spus Smărăndache, conform Mediafax.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

În 25 martie, Gabriel Smărăndache – demis anul trecut, de Eugen Nicolăescu, de la şefia Spitalului „Marie Curie” din Capitală – a declarat, la Gândul Live, că şi-a recâştigat postul în instanţă şi că aşteaptă să fie repus în funcţie, făcându-se astfel şi o „reparaţie morală”.

„Aştept să fiu pus în funcţie, respectându-se o hotărâre judecătorească. Deocamdată, sunt fostul manager al spitalului, dar am recâştigat postul”, a declarat dr. Smărăndache.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button