Fostul director al TAROM, chemat la DNA pentru acuzaţiile de abuz în serviciu aduse lui Răzvan Cuc

DNA s-a autosesizat în uma declaraţiilor fostei directoare a Tarom Mădălina Mezei referitoare la solicitarea ministrului Răzvan Cuc de a ţine avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură, Mezei urmând să fie audiată luni.
Ea preciza că nu a decis să facă aceste declaraţii publice, însă a confirmat informaţiile apărute în spaţiul public.
Mezei spunea că ministrul Transporturilor i-a adresat solicitarea cu o zi înaintea moţiunii de cenzură.
CITEŞTE AICI Mezei (Tarom): „Ministrul Cuc mi-a cerut să ţin avioanele la sol, în ziua moţiunii”
De asemenea, ea a anunţat că a fost chemată luni la DNA într-un dosar care vizează Ministerul Transporturilor şi acuzaţii de abuz în serviciu, calitatea sa fiind de martor.
În replică, Răzvan Cuc a declarat că fosta directoare generală a Tarom dovedeşte incompetenţă, inconsecvenţă şi că este aservită unor grupuri de interese. El a susţinut că aceasta „se încurcă în minciuni”, concluzia sa fiind că decizia CA al Tarom de a o revoca este cea mai bună, astfel fiind scoasă compania „din ghearele influenţei PNL”.
Cuc a mai susţinut că Mădălina Mezei i-a spus că a fost contactată de o persoană de la Serviciul Român de Informaţii (SRI), care i-a vorbit despre posibilitatea ca unele avioane, care transportă parlamentari, să fie reţinute la sol înainte de moţiunea de cenzură. Cuc a mai spus că a întrebat-o pe Mezei câţi parlamentari vin, pentru a se asigura că „totul este în regulă”.
Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control al primului ministru atât la TAROM, cât şi la MInisterul Transporturilor.