Foşti miniştri şi judecători, pe lista condamnaţilor din ianuarie în dosare instrumentate de DNA

de:
18 feb. 2014
0 Afișari
Foşti miniştri şi judecători, pe lista condamnaţilor din ianuarie în dosare instrumentate de DNA

Potrivit unui bilanţ al DNA, cei 113 condamnaţi au primit pedepse cuprinse între şapte ani de închisoare cu executare şi cinci luni de închisoare cu suspendare.

În prima săptămână a anului 2014, respectiv în 6 ianuarie, instanţa supremă i-a condamnat, în dosarul Zambaccian, pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Năstase a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti, scrie mediafax. 

Tot la închisoare cu executare a fost condamnat şi fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, care a primit o pedeapsă de cinci ani. Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au primit pedepse cu suspendare în dosarul cunoscut ca „Poşta Română”. În cazul lui Nagy, instanţa supremă a dispus condamnarea definitivă la patru ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Chiuariu a primit trei ani şi şase luni, tot cu suspendare. Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developements SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel firma menţionată. Prejudiciul în acest caz a fost estimat de DNA la 8.619.787 de euro.

Tot în ianuarie au fost condamnaţi fostul deputat Sorin Andi Pandele şi un fost primar din Argeş, la câte cinci ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie, completul de cinci judecători ai instanţei supreme majorând pedepsele iniţiale de trei ani cu suspendare.

În iunie 2010, procurorii din cadrul DNA Piteşti l-au trimis în judecată pe Sorin Andi Pandele, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeş în perioada 2005 – 2008, la acea vreme deputat în Parlamentul României, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în 27 septembrie 2007, în baza unei înţelegeri anterioare, Sorin Pandele ar fi primit de la Elena Păun suma de 190.000 de lei „pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de director al OCPI Argeş, în sensul emiterii, în mod nelegal, a unui titlu de proprietate”. Între condamnaţii din ianuarie în dosare instrumentate de procurorii anticorupţie se numără şi doi judecători, doi avocaţi, un fost şef judeţean al Inspectoratului de Construcţii, un fost director judeţean al Finanţelor Publice, un fost şef judeţean al Direcţiei de Sănătate, precum şi un preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Cookies