Foşti angajaţi CFR şi puşcăriaşi, oamenii străzii împietriţi în Parcul Obor

de:
18 mart. 2011
0 Afișari
Foşti angajaţi CFR şi puşcăriaşi, oamenii străzii împietriţi în Parcul Obor

Parcul Obor din Sectorul 2 al Capitalei va fi, timp de două săptămâni, gazda unui grup statuar ce simbolizează persoane fără adăpost. Fiecare statuie prezintă o poveste de viaţă în care este descris modul cum personajele fictive au ajuns să se adăpostească sub cerul liber. Expoziţia aparţine sculptorului danez Jens Galschiot care, împreună cu mai multe asociaţii non-profit din Europa, a decis să atragă atenţia autorităţilor, şi nu numai, asupra problemelor pe care le întâmpină cei care nu au casă şi locuiesc pe străzi şi în canale.

Banca a luat casa

Unul dintre bărbaţii statuie se prezintă trecătorilor ca fiind un fost angajat al CFR. Când şi-a pierdut locuinţa, omul a ajuns să doarmă pe jos. „Am lucrat la CFR dar aceştia aveau datorii de milioane. Drăguţa bancă a luat clădirea CFR-ului în care locuiam. Am ieşit din spital şi am găsit lacăte mari pe uşă. Ce-aş putea să fac”, se întreabă personajul masculin din grupul de cinci statui de homeleşi.

De la închisoare, aruncat direct în stradă

O altă statuie întruchipează povestea unui fost dulgher care şi-a petrecut ultimii zece ani mai mult prin închisoare, în prezent fiind în căutarea unei soluţii pentru a se pune pe picioare.

Casa este în cutia de carton

În spatele statuii ce simbolizează o femeie dormind într-o cutie de carton, cunoscută ca fiind consumatoare de droguri, se ascunde, susţin organizatorii expoziţiei, drama familiilor cu copii. Acestea reprezintă în acest moment grupul cu cea mai rapidă creştere în rândul populaţiei fără adăpost, depăşind 40 de procente din total, estimează fundaţiile de profil.

Fără loc de muncă nu poţi să îţi asiguri un acoperiş

Într-un alt caz, sculptorul a vrut să sugereze că lipsa unui loc de muncă poate determina o persoană să ajungă pe străzi. „Mi-am pierdut locul de muncă şi, drept urmare, am ales să mă mut în Bucureşti pentru a mă îndepărta de tot. Am crezut că voi găsi fericire şi avere şi am fost gata să lucrez orice. Acum, dorm pe străzi”, stă scris pe un alt exponat homeless din Parcul Obor.

Expoziţia din Parcul Obor este completată de mai multe workshop-uri şi dezbateri pe tema dezinstituţionalizării persoanelor fără adăpost, la lucrările conferinţei fiind invitate peste 150 de persoane, inclusiv asistenţi sociali, medici şi psihiatri.
„Statuile sunt foarte sugestive astfel că, ieri, o colegă a mea care s-a uitat pe geam şi a văzut una dintre statui a crezut că este chiar o persoană căzută pe stradă şi a vrut să sune la 112. Dacă pe lângă oamenii străzii adevăraţi putem trece indiferenţi, aceste statui sigur ne atrag atenţia. Ele întruchipează poveştile de viaţă ale unor persoane a căror casă este trotuarul, banca din parc sau cutia de carton”, a explicat pentru B365.ro Izabela Hurjui, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 2.

Conform sursei citate, anual, trec pragul instituţiei în jur de 200 de adulţi fără locuinţă şi aproximativ 150 de copii care nu au adăpost. Rata de succes a programelor de consiliere şi integrare socială este aproape nulă în condiţiile în care, anul trecut, doar 5 persoane, provenite din rândul oamenilor străzii, şi-au găsit un loc de muncă şi acum sunt capabile să se întreţină singure. „Majoritatea celor care ajung în stradă au probleme în legătură cu consumul de alcool, sunt persoane vârstnice care au fost daţi afară din casă de către copii sau provin din familii dezorganizate după divorţuri. Din păcate, puţini sunt cei care reuşesc să se adapteze programului instituţional şi vor să continue. După ce sunt spălaţi şi primesc cazare pentru o noapte, cei mai mulţi părăsesc adăpostul şi se reîntorc în stradă”, a comentat Hurjui care a adăugat că o altă problemă majoră a acestor persoane este faptul că, atunci când se îmbolnăvesc, nu pot fi tratate. „Nu pot fi internate pentru că nu au acte personale, nu au carte de identitate”, a completat dr. Bogdana Tudorache, preşedintele Ligii Române pentru Sănătate Mintală.

Ansamblul statuar a fost expus pentru prima dată în faţa Parlamentului European de la Bruxelles, în urmă cu un an, cu ocazia lansării campaniei „Stop fenomenului persoanelor fără adăpost” în cadrul anului european de combatere a sărăciei şi excluderii sociale.

Cookies