Fostele fabrici IMGB și Vulcan, în prag de demolare. Planuri imobiliare pe vreo 85 de hectare în sudul Bucureștiului

12 mai 2021
1510 Afișari
Fostele fabrici IMGB și Vulcan, în prag de demolare. Planuri imobiliare pe vreo 85 de hectare în sudul Bucureștiului

IMGB și Vulcan, doi foști uriași ai economiei din România în perioada comunistă, sunt în prag de demolare. Se pare că zona este extrem de atractivă pentru domeniul imobiliar, mai ales că fabrica Vulcan este întinsă pe 25 de hectare, iar IMGB are peste 60 de hectare. În prezent deja se vorbește despre o zonă Pipera Sud, care va apărea în locul platformelor industriale.

Platformele industriale IMGB și Vulcan, foștii coloși ai economiei românești, sunt în prag de demolare. Totuși, se pare că nvestitorii încă nu s-au decis la ce vor construi în locul lor. Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 speră că zona nu va fi una doar de clădiri rezidențiale, ci se va construi și pe partea clădirilor pentru birouri.

IMGB și Vulcan, în faliment

Odată mândria industriei românești, Întreprinderea de Mașini Grele București, pe scurt IMGB va fi demolată. Uzinele IMGB și Vulcan, singurele care au mai rămas pe uriaşa platformă, sunt falimentare, iar cei care le dețin au depus deja cereri pentru a le dărâma. Extinderea metroului și bulevardele largi ar putea atrage firme care să construiască în zonă imobile, și centre comerciale, la fel ca în nordul capitalei.

IMGB, Întreprinderea de mașini grele București, este acum umbra palidă a reportajelor pe care le vedeau românii la telejurnalele de dinainte de 1989.

Din cele câteva fabrici şi uzine care produceau piese metalice uriaşe, turbine pentru centralele electrice, dar şi pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă sau pentru Combinatul Siderurgic de la Galaţi, au mai rămas doar două. Se numeau IMGB şi Vulcan. Deşi au rezistat mulţi ani după privatizare, numărul angajaţilor a scăzut mult. Erau peste 10 mii de muncitori înainte de 1989.

În anii 2000 erau mii de angajați care ieșeau zilnic de la muncă de pe cele două platforme industriale: IMGB și Vulcan. Numai de la Vulcan erau 3 – 4 mii de oameni. Acum această uzină uriașă are zero angajați și este falimentată. De pe întreaga platformă, doar câteva hale mai sunt folosite de chiriași, restul sunt abandonate.

IMGB, în proprietatea SIF Banat-Crișana

Cel din urmă director al uzinei Vulcan povesteşte că ultima mare comandă a venit din Kuweit. Partenerii au apreciat pompele româneşti pentru calitatea lor excelentă. Din păcate, Vulcan a strâns multe datorii, inclusiv la întreprinderi de stat din România şi nu a mai primit comenzi din cauza concurenței făcută de China. Aşa că a intrat în faliment.

”Se vor face clădiri de birouri sau ansambluri rezidenţiale, încă nu se știe”, spune Nicolae Petrişor, ultimul director Vulcan, potrivit stirileprotv.ro.

Zona este atractivă pentru domeniul imobiliar. Vulcan are 25 de hectare, iar IMGB, 60 de hectare. Acolo pot fi ridicate clădiri de birouri, ansambluri rezidenţiale sau centre comerciale.

IMGB a ajuns în proprietatea Societăţii de Investiţii Financiare SIF Banat-Crișana, după ce a fost deţinută de coreenii de la Doosan.

Cereri de demolare pentru ambele uzine

Conform unor surse, pentru ambele uzine, IMGB şi Vulcan, există deja cereri de demolare. Pentru că în zonă ar putea fi reziduuri de metale radioactive, este nevoie şi de o autorizaţie de mediu. Apoi construcţiile uriaşe pot fi dărâmate. Costurile vor fi mari, se estimează că peste 10 milioane de euro pentru că e vorba inclusiv de uitlaje uriaşe îngropate în beton la zece metri adâncime.

Deocamdată, nu au fost anunţate proiectele ce se vor ridica în locul IMGB. Primăria Sectorului 4 speră să nu fie vorba doar de blocuri de locuit.

”Nu aş vrea să fie zona dormitor, aş vrea să avem şi clădiri de birouri, data center”, spune Daniel Băluţă, primarul sectorului 4, potrivit Știrile Pro TV.

Autorităţile locale au lărgit la două benzi pe sens şoseaua Berceni care trece prin fața IMGB şi prelungesc metroul spre centură pentru a convinge eventualii investitori să transforme fosta platformă industrială în Pipera Sudului.

Cookies