ARHIVA B365

Fosta şefă SGG, Daniela Andreescu, audiată la DNA pentru casele de la RA-APPS

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac verificări în legătură cu modul în care mai mulţi demnitari au pus mâna pe case la RA-APPS, în mod ilegal, şi verifică modul în care aceştia au ajuns să le aibă în chirie sau chiar să le cumpere de la stat, pe un preţ foarte mic. DNA s-a sesizat în acest caz urma verificărilor făcute de Corpul de Control al premierului Victor Ponta.

Potrivit România TV, prima persoană audiată în acest caz a fost Daniela Andreescu, fost şef la Secretariatul General al Guvernului. Ea a trebuit să le dea explicaţii anchetatorilor ca urmare a faptului că le-a dat fiului, fiicei şi soţului său spaţii de la RA-APPS, în mod ilegal.

După audierile de la DNA, Daniela Andreescu a explicat, într-un comunicat remis România TV, că procurorii anticorupţie nu i-au stabilit o calitate în dosarul amintit, ci doar i-au solicitat relaţii procedurale la nivelul SGG. „Astazi 24.09.2013 la orele 10:00 m-am prezentat la DNA. Pe citatie nueste trecuta vreo calitate pe care as avea-o in dosarul respectiv, lucrucare s-a reiterat de reprezentantii DNA. Nu mi s-a comunicat ca arexista o plangere care ma priveste pe mine personal din parteaPremierului Ponta sau a altcuiva, nu am fost instiintata ca am vreocalitate in acest dosar, mi s-a solicitat sa dau relatii procedurale la nivelul SGG, pe care le-am oferit cu promptitudine”, a explicat Daniela Andreescu, citată de rtv.net.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button