Fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, reţinut pentru 24 de ore pentru corupţie

de:
21 ian. 2015
0 Afișari
Fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, reţinut pentru 24 de ore pentru corupţie

În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Puțura Ovidiu i-a promis suspectei Iacob Corina, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenţiei primise, inculpatul Puțura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei Iacob Corina să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant recurent.
În perioada 2013 – 2014, inculpatul Puțura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile.

Inculpatului PUŢURA OVIDIU i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 21 ianuarie 2015, la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecta IACOB CORINA, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Suspectei IACOB CORINA i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cookies