Fost deținut, eliberat de la Rahova, reținut de DNA pentru trafic de influență

de:
03 oct. 2014
0 Afișari
Fost deținut, eliberat de la Rahova, reținut de DNA pentru trafic de influență

Este vorba de ŞIRGHER VICTOR AUREL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de:

– trafic de influență,
– fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Acesta a pretins şi primit de la doi administratori de societăţi comerciale – Cristel Niţă şi Romeo Dordea – suma de 40.000 de euro lăsându-i să creadă că are influenţă pe lângă conducerea unei bănci. Povestea s-a repetat câteva luni mai târziu. Cei trei au fost prinşi în flagrant în Bucureşti.

COMUNICATUL DNA:

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în cursul lunii august 2014, în timp ce inculpatul Şirgher Victor-Aurel era încarcerat în Penitenciarul Rahova, a pretins de la un denunțător o sumă de bani, al cărei cuantum nu a fost precizat iniţial, în schimbul obţinerii unei soluţii de eliberare a acestuia din starea de arest preventiv, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel Bucureşti.

După ce a fost eliberat din penitenciar, în ziua de 4 septembrie 2014, inculpatul Şirgher Victor-Aurel s-a prezentat la reședința denunțătorului, unde i-a pretins soției acestuia suma de 50.000 de euro, în schimbul eliberării soţului ei, sumă de bani ce trebuia remisă la o dată ulterioară.

Astfel, în ziua de 2 octombrie 2014, inculpatul Şirgher Victor-Aurel s-a întâlnit cu soția denunțătorului la o benzinărie din București, unde a primit suma de 50.000 euro pretinsă anterior.

Cu această ocazie, inculpatul a întocmit un înscris denumit „chitanţă”, prin care a atestat o situaţie falsă, respectiv faptul că a primit, cu titlu de împrumut, suma de 50.000 euro de la soția denunțătorului. La aceeași dată, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsite suma de 50.000 euro și înscrisul întocmit de către acesta.

Inculpatului ŞIRGHER VICTOR AUREL i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 3 octombrie 2014, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă.

Precizăm că, inculpatul ŞIRGHER VICTOR AUREL a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 1 iulie 2014 (comunicatul nr. 936/VIII/3 din 01 iulie 2014), pentru fapte similare.

Cookies