ASCUNSE ÎN BUCUREȘTI

Formidabila poveste a Școlii Centrale de Fete din București. O privire prin cele mai ascunse colțuri și prin două perechi de ochi sclipitori: Annie și Ioana Bentoiu

Cea mai frumoasă școală din București, monument de arhitectură neoromanească, capodopera lui Ion Mincu. Și cea mai veche. La sfârșitul acestei săptămâni, pe 19 martie, împlinește 170 de ani. Cândva “Pension Domnesc de Demoazele”, astăzi cel mai bun liceu de filologie din țară. Locul în care s-au format cele mai spectaculoase minți feminine din România. De la Ștefania Mărăcineanu, colaboratoarea lui Marie Curie și până la Annie Bentoiu, strălucit om de litere. Astăzi, mamă și fiică, Annie și Ioana Bentoiu, două generații ale Școlii Centrale. Annie a învățat în interbelic, Ioana în plin comunism, pe vremea lui Dej. De la franceză la rusă, de la “Fraulein” la “Tovarășa” cu Ordinul Muncii in piept, mai jos.

Soneria zbârnâia la șase dimineața, urmau spălatul și îmbrăcatul. Apoi, la ora șapte fix, fetele coborau în sufrageria de la subsol pentru ceai, în rând de câte două. Urmau cinci ore de curs întrerupte de sonerie pentru scurte pauze de zece minute și una singură de 20 de minute. Cursurile se încheiau la ora 13 fix, urma prânzul, apoi recreația mare care dura până la ora 15.00.

Amfiteatrul Scolii Centrale, ridicat cu banii lui Nicolae Malaxa, este astazi Teatrul Bulandra, Sala Izvor. Proprietatea apartine insa Scolii Centrale.

Fetele care obțineau note proaste nu primeau învoire ca să-și vadă părinții

Pâna la ora 15.00, elevele stăteau în larga curte-grădină, apoi intrau în clase unde își făceau temele pentru a doua zi până la ora 17.00. Urmau două ore de meditații, cina de la ora 19, urcarea în dormitor și stingerea, cel târziu la ora nouă. Așa arata o zi din viața unei interniste la Școala. Centrală de Fete în 1937, anul în care a început cursurile Annie Bentoiu.

aninie si ioana
Ioana si Annie Bentoiu, doua generații, o singură scoală. Arhiva Familiei Bentoiu.

Despre perioada sa de formare în renumitul pension, Annie a scris în memoriile sale, “Timpul ce ni s-a dat”, Editura Humanitas. Duminică dimineață, fetele se duceau la slujbă la biserica Icoanei, la Schitul Darvari sau la Popa Chițu. Viața lor era dictată în totalitate de ordine și de disciplină. Puteau ieși de două ori pe lună din internat, sâmbătă între orele 17 și 19, iar cele care nu învățau bine nu mai primeau învoire ca să meargă acasă la părinți. Purtau părul împletit, nu aveau panglici și nici bijuterii, fără mini si fără buricul gol ca-n ziua de azi.

scoala centrala de fete

Cele mai mici li se adresau celor mai mari cu apelativul “domnișoară” și făceau o reverență

Uniformele noastre erau diferențiate, dar cu un aspect sever, între zece și 14 ani rochie de ațică cu pătrățele roșii și albe, lungă până sub genunchi. Cu un șorț tot lung din poplin negru, guleraș brodat și fundă neagră. Într-o parte, de un nasture al șorțului, atârna un lanț cu cheile de la dulapuri și pupitre. Fetele din cursul superior, 15-18 ani, aveau același model de uniformă, dar în carouri gri cu alb, ceea ce le dădea un caracter mai serios și mai elegant. Cele mai mici erau obligate să li se adreseze cu domnișoară”, isi aminteste Annie Bentoiu.

Annie Bentoiu (1927-2015), scriitoare și traducătoare din și în franceză, a absolvit vestita Școală Centrală de Fete și a făcut studii de drept și cursuri de literatură și istorie la Institutul Francez din București. S-a căsătorit în anul 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu, un mare expert in muzica lui Enescu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română, volume de poezie și de proză poetică și două extraordinare volume de memorialistică intitulate “Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944-1959”, (Editura Humanitas 2007 și 2009), un adevărat manual de istorie, un martor al acelor ani oribili. Annie Bentoiu a trăit istoria recentă și dacă vreți să știți cum s-a instaurat comunismul în România în viața fiecărui om, citiți aceste două volume excepționale. Trebuie să insist în a-mi reaminti, nu-mi pot permite să uit, pentru că ceea ce vreau este să înțeleg. Vreau să aflu cum a fost deformată în adâncime natură relațiilor dintre oameni, cum s-a ajuns să ne fie atât de frică unii de alții, cum s-a petrecut în atâția dintre noi degradarea demnității personale, a impulsului spre libertate și a celui spre transcendență”, a scris Annie Bentoiu.

Annie, SI, compozitorul, pascal, bentoiu
Annie si soțul său, marele compozitor Pascal Bentoiu. Arhiva Familiei Bentoiu.
Mama îmi povestea mereu despre Școala Centrală, era unul dintre subiectele sale favorite”

Mama îmi povestea mereu despre Școala Centrală, era unul dintre subiectele sale favorite”, îmi mărturisește Ioana Bentoiu, artist liric și profesoară de canto la Lausanne. A ajuns in Elveția pe 1 mai 1981, chiar de ziua mamei sale, după ce a terminat Conservatorul din București cu cea mai mare medie. A făcut apoi echivalentul unui master la Lausanne, a dat un examen de virtuozitate și a rămas în străinătate, departe de intunecații si infrigurații ani ai Epocii de Aur. Nu a pierdut niciodată legătura cu țara, se întoarce în fiecare an pentru câteva luni în România. Sufletul său a rămas aici. A făcut doar patru ani de Școală Centrală, pe atunci numită „Zoia Kosmodemiaskaia”, clasele primare, între 1962 și 1966. A prins anii în care tot Comitetul Central trona pe pereții claselor în care învața, cu Gheorghe Gheorghiu Dej în frunte. Dimineața nu mai începea cu fetele care cântau Imnul Școlii, așa cum cântase si mama sa, ci cu “Republică măreață vatra”.

annie, bentoiu
Annie si Ioana Bentoiu in prima zi la Scoala „Zoia Kosmodemianskaia”, 1962. Arhiva Familiei Bentoiu.

În memoriile sale, mama sa, Annie Bentoiu povestește cum în anii ’20 a fost introdusă instalația de căldură centrală ce furniza apă caldă în sălile de toaletă. A dat bacalaureatul în anul 1945, cu patru mari profesoare. Anina Rădulescu-Pogoneanu preda franceză și locuia în clădirea mică de pe colț. Fusese căsătorită cu Mircea Vulcănescu. Maria Gabrea era profesoară de gramatică, istorie și semantică. Crisanta Steflea preda franceză în anul superior. Ce vremuri. Fiica ei nu a mai găsit nimic din splendoarea invățământului de altădată, profesorii noii orânduiri aveau Ordinul Muncii in piept.

annie bentoiu
Annie si fetița ei, Ioana. Arhiva familiei Bentoiu.
Nu-ți vorbi de rău colegele. Vorbește puțin, Vorbește ce trebuie. Vorbește cât trebuie ”

Annie Bentoiu nu a uitat niciodata sfaturile care figurau pe certificatele de absolvire a fiecărei clase. Le știa pe de rost și i le-a transmis și fiicei sale, Ioana. “Învățați pentru viață, nu pentru niște certificate. Învățătura ne luminează mintea și ne ajută să înțelegem și să iubim Frumosul, Binele și Adevărul. Fii dreaptă, înainte de a judeca pe altele, judecă-te pe tine. Munca ne înviorează sufletul și ne mângâie în nenorociri. Nu lăsa pe mâine ceea ce poți face astăzi. Nu-ți vorbi de rău colegele, nu le pâri. Nu șopti la ureche și nu primi să-ți șoptească. Fii bună și generoasă. Fii sinceră, cuvântul să exprime gândirea ta. Vorbește puțin, Vorbește ce trebuie. Vorbește cât trebuie. Oratoria să fie fapta ta. Alege-ți un ideal moral în viață, spre care să tindă zilnic puterile sufletului tău. Apoi, fii stăpâna pe tine, nu șovăi”.

După ce comuniștii au luat puterea în România, Școala Centrală și-a schimbat sensul, de acum era văzută drept școala burgheziei și a dușmanilor de clasă, a boierilor si a trădătorilor. Limba franceză a fost înlocuită cu limba rusă. Profesoarele cu blazon au plecat în străinătate sau au fost nevoite să se pensioneze. Eleva Ioana Bentoiu a trăit acele vremuri oribile.

ioana, bentoiu
Ioana Bentoiu este profesor de canto si artist liric la Lausanne, Elveția.
Sorbeam fiecare cuvânt pe care mi-l spunea mama despre Școală și reconstituiam în imaginație cele mai mici detalii”

Am două feluri de amintiri legate de Școala Centrală din București. În primul rând, cele din copilărie, când o rugăm cu insistență pe Mami să-mi povestească lucruri din copilăria ei. Sorbeam fiecare cuvânt și reconstituiam în imaginație cele mai mici detalii pe care mi le dădea despre coridoare, dormitor (fiindcă fusese la internat), bibliotecă, săli de clasă, amfiteatru, grădina interioară cu flori, curtea mare a școlii, profesoarele iubite, despre care poate află astăzi oricine, citind memoriile ei, intitulate “ Timpul ce ni s-a dat”, publicate la editura Humanitas”. Spune Ioana Bentoiu.

Pentru mine, născută în stalinism și copilărînd într-o lume complet diferită, sordidă, sărăcăcioasă, gri, fără speranță, într-un cuvânt urâtă, dar despre a cărei eternitate din păcate nu mă îndoiam, amintirile ei coborau de-a dreptul din Rai. Prietenele ei cele mai bune îi fuseseră colege la școală. Toate erau femei reușite, cu meserii solide, cu povești de viață incredibile, dar care se bătuseră ca niște leoaice să poată supraviețui în societatea ostilă care le fusese dată după ce terminaseră școala cu brio. Una dintre ele, cea mai bună prietenă a mamei, care era și pentru mine o adevărată prietenă, a fost Alice Teodorescu, soția excelentului și regretatului regizor de teatru și operă George (Ginel) Teodorescu. Alice era cu câțiva ani mai mare ca mama și era o femeie fascinantă, o doamnă în cel mai nobil sens al cuvântului. Toate îmi vorbeau cu adorație despre școala lor”.

În anii 60, Tovarășa bătea elevii cu linia la palmă si se mândrea cu Ordinul Muncii in piept”

Am pășit deci în clasa a-I-a primară plină de speranță, în zidurile școlii care își schimbase numele și se chema în vremea mea “ Zoia Kosmodemianskaia”. Dezamăgirea a fost pe măsura așteptărilor. Curtea și grădina erau în paragină, tencuiala stătea să cadă, unele geamuri sparte erau înlocuite cu sticle de culori bizare sau cu carton, în amfiteatru nu aveam practic voie să intrăm, sala de clasă era luminoasă dar băncile învechite. Am nimerit într-o serie în care peste jumătate din clasă era compusă din copii de ștabi, ștăbuleți, șefi și cadre importante din armată sau securitate. Mă simțeam ca musca-n lapte. Învățam foarte bine, dar în cel mai bun caz mi se dădea 9, când unii chemați la tablă nu scoteau un cuvânt, dar primeau 10 din oficiu. Coșmar. Chiar nu-mi intra în cap cum se poate…colac peste pupăză, învățătoarea (tovarășa, cum eram obligați să-i spunem) se lăuda cu multă mândrie cu Ordinul Muncii clasa I, al cărui carton cilindric roșu îl flutură amenințător deasupra capetelor noastre. Mai avea o specialitate: zdrobea linii de lemn pe mânuțele unor bieți copii. Mi se rupea sufletul de un băiețel foarte zvăpăiat dar simpatic, care devenise țapul ispășitor, de câte ori făcea ceva ce nu trebuia. Școala asta devenise un vis urât, pe care l-am înghițit până în clasa a IV-a, când m-am mutat la Liceul Spiru Haret, unde iadul s-a schimbat în paradis”, ne spune Ioana Bentoiu.

scoala, centrala, de fete

Vineri, 19 martie, chiar de Ziua Școlii Centrale, ultima parte din seria noastră dedicată acestui loc excepțional. Interviu cu cel mai vechi dascăl al Colegiului Național, doamna Profesor Dr. Florina Rogalski, cu o carieră de 41 de ani în învățământ, dintre care în ultimii 31 de ani a fost și este profesor de limba și literatură română. Vom afla parfumata si incredibila poveste a mătușilor sale care au fost profesoare la Școala Centrală de Fete în perioada interbelică. Alte glasuri, alte incăperi.

Nota B365.ro: Orașul acesta are niște povești, niște oameni și niște locuri formidabile pe care irimia Catinca și Antoaneta Dohotariu le caută, le găsesc, le descoperă și le povestesc. Practic, fac o listă lungă de motive de iubit Bucureștiul. Iată alte câteva:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button