„Foamea-n gât” – sau cum să mânânci cu zâmbetul pe buze în pandemie (și oricând). O studentă la Medicină se distrează cu mâcarea pe Instagram și îi iese

07 iul. 2021
962 Afișari

Francesca Oiță, o studentă la Medicină de 26 de ani din București, mutată în Suedia în copilărie și întoarsă în țară pentru a deveni medic, a creat în pandemie pagina de Instagram Foamea-n gât alături de fostul său prieten. Acesta este un food vlog pe mâncare ce îți prezintă rețete și situații amuzante din bucătărie. Inedit este faptul că cei doi au ajuns să vândă gomboți prin oraș, după ce deliciile au ajuns să fie mâncate de stand-up-erița Maria Popovici care i-a și promovat. Mâine este ziua ei, nu uitați să îi spuneți la mulți ani.

Proiectul B365.ro Micile afaceri din MARELE ORAȘ continuă astăzi cu o nouă poveste, cea a paginii de Insta Foamea-n gât. Cu toate că nu este vorba de un business în sine – creatoarea paginii nu scoate încă profit din această inițiativă, iar singura formă de a câștiga niște bani în plus este vânzarea unor tricouri, genți și căni, ideea în sine și povestea din spatele ei sunt fascinante, mai ales că vorbim de o studentă la medicină care pe lângă gătit și participat la cursurile facultății, lucrează ca voluntar la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” pentru 2.500 de lei pe lună.

Eu nu sunt un bucătar grozav. Eu nu sunt un bucătar, de fapt. Eu sunt o fată care gătește la ea acasă și nu întotdeauna îi iese extraordinar și nu întotdeauna îi iese super nașpa. Dar la mine e și despre experiență. Și oamenii observă asta. Îi simt că nu stau pe pagina mea doar pentru mâncare, oamenii stau pe pagină pentru că îi mai fac să râdă. Mi-au scris o groază de oameni. În timpul pandemiei, îmi ziceau că erau singuri în casă și când postam eu le dădeam un vibe mai bun și se simțeau mai bine. Când primești mesaje din astea, nu îți vine să crezi.

Foamea-n gât sau cum să gătești și să mănânci cu zâmbetul pe buze

Francesca a venit cu un concept inedit de a prezenta mâncarea pe care o gătește reușind să iasă în evidență prin clipurile sale amuzante care îți dau pur și simplu poftă de mâncare. Ea prezintă rețete de mâncare ușor de făcut, într-un mod aparte. Mulți oameni nu o urmăresc pentru mâncare în sine, ci pentru felul ei de a fi și de a se prezenta în online. Înainte de a continua povestea, vă rog să vizionați clipul de mai jos pentru a înțelege despre ce vorbesc. Așa a ajuns să primească aprecieri de la marele bucătar Adi Hădean, care o urmărește și îi apreciază muncă.

Totuși, ea recunoaște că nu se consideră un bucătar adevărat și că nu a intrat niciodată într-o bucătărie „profi”, însă clipurile sale spun povestea plăcerii de a mânca și de a găti în intimitatea casei, mai ales în pandemie, atunci când totul era închis.

A pornit ca o idee doar pe food vlogging. Între timp, mi-am dat seama cât de important e să pui personalitate în chestia asta, pentru că oamenii simt nevoia să se poate identifica cu mine și sincer este plin Instagramul de oameni care gătesc pe net și cumva trebuie să ieși în evidență prin alte lucruri. Deși mi-a fost super greu la început să pun poze cu mine, să arăt cine sunt eu, îmi dau seama că devine din ce în ce mai ușor cu timpul.

Studentă la Medicină, voluntar la spital și food vlogger în timpul liber

Francesca este studentă la medicină în anul 6, iar în această vară urmează licența și rezidențiatul. De asemenea, timp de 10 zile pe lună, lucrează în Spitalul de Urgențe Pantelimon și spune că asta este specializarea pe care vrea să o urmeze și mai târziu, mai ales că doctorii fug în general de urgențe. Acolo e o muncă extrem de grea!

„Ideea pentru Foamea-n gât a început undeva prin martie anul trecut când a început pandemia, acesta fiind și motivul pentru care am avut timp să mă gândesc la o chestie de genul. Eu eram atunci cu fostul meu prieten și împreună am făcut pagina asta… Cumva, noi eram genul de oameni care, atunci când veneau oameni pe la noi, ne plăcea să gătim și, în general, găteam foarte mult. Și, dacă tot avem foarte mult timp liber, am zis „bă, hai să facem ceva pe treaba asta”, mai povestește Francesca.

Francesca a plecat acum câțiva ani alături de familie în Suedia, după ce și-a petrecut copilăria în Ghencea, acolo unde, timp de cinci ani, a practicat scrima la Clubul Sportiv Steaua, reușind să se antreneze în aceeași sală cu campioana mondială Ana-Maria Brânză („«Brânzici», cum îi spun prietenii.”). Cu toate că recunoaște că nu a excelat în acest sport, ea are câteva medalii și recunoaște importanța practicării unui spor în copilărie.

Acum 6 ani, s-a întors în România pentru a studia Medicina și spune că va rămâne aici, pentru a deveni medic de Urgențe, cu toate că își vede familia doar de două-trei ori pe an. Vorbind despre pagina de Instragram, spune că nu se aștepta ca proiectul său să crească atât de mult, mai ales că a fost început fără o țintă clară în minte.

O parte din mine nu se aștepta să ajung până aici, dar sunt sigură în același timp că mai am foarte mult să până să ajung în locul în care îmi doresc foarte mult să fiu.

Pornind dintr-o simplă plăcere pentru gătit, cei doi s-au apucat de treabă și au început să se filmeze în timp ce găteau și mâncau. Ușor, ușor, lumea a început să îi bage în seamă, ajungând chiar să ofere un interviu la TV. La  Aleph TV. În prezent, pagina are undeva peste 6.000 de followerși.

Asta nu cred că apreciez eu destul, îmi dau seama ca am niște oameni pe care eu îi respect la rândul meu și pe care îi ador și pe care îi urmăresc de foarte mult timp, Oameni care și ei mă urmăresc pe mine și uite așa ar trebui să îmi dau seama că am ajuns mai departe decât cred eu uneori. E pur și simplu o călătorie, nu vreau să mă gândesc că o să ajungă vreodată la final.

Cum au ajuns să vândă gomboți bucureștenilor făcând singuri livrări cu mașina personală

La câteva luni după ce au început pagina, una dintre postări, cea cu o rețetă de gomboți (găluște cu prune) a devenit virală și a ajuns în feed-ul de Instagram al stand-up-eriței Maria Popovici. Aceasta i-a rugat să îi gătească o porție pentru ziua de naștere a tatălui său.

Din aceași serie de povești te-ar putea interesa și It’s BCheese, bitches! Mac’N’Cheese-ul american din filme a ajuns în București. O poveste cu frați, macaroane și multă brânză

„Pe noi ne-a ajutat foarte mult Maria Popovici, care este un stand-up comedian și, când a văzut că am gătit random gomboți și am postat, ne-a zis „Băi, vă rog frumos, este ziua tatălui meu, nu puteți să-mi faceți niște gomboți pentru ei?” Și am zis da, erau buni, dar în același timp dacă te gândești că îi duci la oameni hai să exersăm. Țin minte că am stat săptămâna aia și am făcut nu știu câți gomboți doar ca să ajung la o rețetă care să ne placă super mult. După ce am postat, ne-a dat un repost și ne-am gândit că, pana mea, dacă le-a placut, de ce să nu încercăm să dăm și la alți oameni?”, mai explică vloggerul cum au ajuns să vândă gomboți făcuți în casă.

Asta se întâmpla undeva prin septembrie anul trecut, după ce începuseră pagina prin martie.

„Eram uimiți de ce se întâmplă. Am făcut la gomboți în luna aia de ne-au sărit capacele. Nici noi nu mai puteam. Dar, da, super misto, și toate reacțiile oamenilor au fost incredibile. Le livram noi și cam asta a fost cea mai nasoală parte, că pierdeam foarte mult timp pe drum. De aia am și renunțat. Ideea nu a fost neapărat convenabilă ca bani, dar ca experiență,  asta ne-a marcat și a fost cel mai mișto”, mai zice Francesca despre experiența cu gomboții.

Toată lumea are impresia că „Vaaai, cât gătește fata asta!” și primesc mesaje de la fete că „Doamne, care este secretul tău? Uite cât mănânci, cât bagi în tine și uite ce slabă ești.” Dar oamenii nu înțeleg că eu nu am plăcerea să îmi gătesc pentru mine în fiecare zi dimineață, prânz și seara.

Mie îmi place să gătesc nebuniile mele, ce îmi vine mie pofte și să gătesc pentru oameni foarte mult, despre asta e vorba. Oamenii o văd total altfel. Le mai aduc aminte câteodată că nu e chiar așa. Eu am zile în care fac gogoși și poate aia e cea mai consistentă masă a mea

Faimoșii gomboți

Cu toate că au renunțat la livrări după o lună și ceva, prin gomboți au ajuns să cunoască niște oameni foarte mișto și să intre într-o altă lume. Inițial, au cunoscut-o pe Nana, soția lui Aforic, un recunoscut artist hip-hop din România, cunoscut mai ales pentru proiectul „Culese din cartier” sau pe Bean, creatorul trupei Subcarpați.

Cumva, gomboții mi-au făcut intrarea într-o lume mișto pe care de mult aș fi vrut poate să o văd și nu m-am gândit niciodată că o să ajung acolo. Toată lumea care cumpără gomboți o asimilează cu copilăria. Eu nu știu de unde știam de gomboți, doar că îmi plac foarte mult. Maică-mea zicea că nu mi-a făcut niciodată gomboți. Nu știu de unde a pornit toată treaba asta. Rețeta o găsești la mine pe Instagram.

Cum este să lucrezi într-un spital de urgență din București

Încă de anul trecut, Francesca a ales să fie voluntar în pandemie Inițial, făcea doar muncă voluntară, între timp, printr-o decizie a MS, voluntarii sunt plătiți cu 2.500 de lei lunar.

„Aplicasem pe treaba asta pe post de voluntar și, după, ne-au anunțat că postul o să fie și plătit. Ceea ce a fost și mai bine. Practic, tre’ să lucrezi 120 de ore pe lună. Eu aleg să fac ture de 12 ore ca să mă duc doar de 10 ori pe lună. Pot să îmi aleg eu turele cum vreau eu. Băi, ce fac acolo este să învăț să fiu doctor, pentru că ce-i drept Facultatea de Medicină nu prea te pregătește pentru asta. Lucrez pe secție de urgențe și fix asta vreau să fac pe viitor. Fac tot ce ține de urgențe. Este o responsabilitate, cu siguranță și nu este ușor. Este o presiune și este obositor, mai ales dacă te implici tu ca student”, povestește experiența la spital.

Ce înseamnă să faci Medicină în pandemie

Atunci când vine vorba de medicină în pandemie, Francesca spune că a fost foarte mulțumită, deoarece studiul de acasă a ajutat-o să își găsească și alte plăceri, cum ar fi antreprenoriatul. Totuși, pentru alți colegi nu a fost un eveniment așa de fericit.

„Îți dai seama? Ce faci tu, medicină online? Trebuie să te duci să pui mâna pe pacienți. Să zicem că, în primii trei ani, unde ai numai teorie, da, dar cei care au pierdut anul 4, anul 5, au pierdut niște materii care trebuiau făcute pe un pacient, aia nu e medicină dacă tu nu pui mâna pe pacient. Era foarte ușor să fentezi, nimeni nu cerea să ții camera deschisă, a fost un an ușor (râde)”, mi-a explicat Francesca ce a însemnat Facultatea de Medicină în pandemie.

Am mai scris și povestea asta super: Kombucha, băutura vie cu poveste de peste 2.000 de ani, produsă și în București: Tonic-Blend, alternativa sănătoasă la răcoritoare cu un bonus anti-mahmureală

Francesca spune că a urmat cursurile Facultății de Medicină din București la secția de engleză, după ce, la vârsta de 15 ani ,s-a mutat din București în Suedia alături de familia sa. Terminând un liceu în limba engleză, a simțit că o să fie mult mai ușor și confortabil genul ăsta de intrare, mai ales că la momentul în care a decis să vină în România la studii, era deja prea târziu să se pregătească cu programa necesară studenților români.

„Cu siguranță sunt de aici (România) și trebuie să stau aici. Ai mei locuiesc în Suedia și sunt super-mega stabiliți acolo, dar cred că la bătrânețe s-ar întoarce totuși și ei aici. Am și un frate mai mic. El e practic suedez. Acum are moped, e șmecher. Nu ne vedem foarte des, de vreo două trei ori pe an. Acum cu pandemia a fost și mai nasol. De Crăciun de obicei mă duc acolo. În România mai am foarte multe rude”, a mai povestit Francesca.

Ce planuri de viitor are Francesca

Uneori stai și muncești super mult pentru o rețetă și faci 100.000 de mii de poze și o alegi pe cea mai bună și primești doar câteva like-uri și altă dată doar pui o poză cu cartofi prajiți și rupi Instagramul în două efectiv, îmi povestește Franecesca despre experiența sa cu „Foamea-n gât”. Acum, se axează mai mult pe chestii dulci, pentru că asta îi place cel mai mult, iar în viitorul apropiat visează să facă o serie de colaborări cu niște restaurante mici.

„Visez așa la niște colaborări cu niște mici restaurante să facem niște mici evenimente pentru că am văzut că se poartă. Acum începe o nouă modă în care restaurantele colaborează cu niște mici food vloggeri și ăia vin cu niște rețete. Eu știu că nu vreau să lucrez într-o bucătărie și să fiu bucătar. Nu am fost niciodată într-o bucătărie, dar știu că e o muncă foarte grea. Și, scuză-mă, eu am terminat deja Facultatea de Medicină și nu vreau să o iau de la capăt. Mă văd colaborând cu genul ăsta de persoane”, spune vloggerul despre planurile sale de viitor.

Tot din seria micile afaceri din MARELE ORAȘ avem și Au fost multe divorțuri de la pandemie, dar ce de nunți se fac în București la Marea Relaxare! În vizită la Essa Lian, la rochiile bestiale din care mireasa își va lua ziua bună

Mai mult, oamenii îi cer în continuare să facă livrări, însă a renunțat la acest lucru pentru că nu are un scop în a face acest lucru pe viitor.

„Îmi place super mult medicina. Dar eu nu cred că am fost pusă pe pământ să fac asta. Mie îmi place să cred că am fost pusă să fac bine cumva și medicina clar mă ajută cu chestia asta. Dar nu mă văd făcând asta o viață întreagă, mai ales pe urgențe, unde este îngrozitor. Nu știu de ce trag spre genul ăsta de chestii care sunt super grele. Sincer, visez ca până la 40 de ani să o fac ceva super smart și  pot să mă pensionez pe la vârsta aia și doar să mă distrez făcând bani. Dar și medicina e în sufletul meu”, a mai povestit viitorul medic, vorbind despre cariera și planurile sale de viață recunoscând că un prieten bun din Suedia a inspirat-o să aleagă această cale.

Dacă v-a plăcut povestea noastră, o puteți urmări pe Francesca pe Instagram. Mai mult, de aici puteți cumpăra tricouri și alte produse care ar ajuta-o să gătească mai departe de plăcere.

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Foamea-n gât (@foameangat)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Foamea-n gât (@foameangat)

 

Cookies