Fluturaș, fluturaș! Expoziție de fluturi tropicali începând de sâmbătă la muzeul Antipa. Cât costă biletul

10 iul. 2021
369 Afișari
Fluturaș, fluturaș! Expoziție de fluturi tropicali începând de sâmbătă la muzeul Antipa. Cât costă biletul

Ca în fiecare an, muzeul Antipa își invită vizitatorii, începând de sâmbătă, la o expoziție minunată de futuri tropicali vii. Dacă nu ai ajuns până acum, este musai să îi vezi măcar o dată.

„Prinde din zbor cea mai frumoasă expoziţie a verii!” este numele sub care vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se vor putea bucura, începând de sâmbătă, 10 iulie, şi până în data de 12 septembrie de atingerile fine și de coloritul uimitor al fluturilor din zonele tropicale.

Expoziție de fluturi vii la Muzeul Antipa

Expoziția are loc în grădina muzeului, iar vizitatorii se pot bucura de bogăţia de culori şi forme atât de des întâlnită la aceste specii de insecte zburătoare.

Printre fluturii speciali pe care îi puteți vedea se numără fluturele „Împărat”, „Fluturele coada rândunicii de smarald”, „Trandafirul de catifea”,și o serie de specii din grupul spectaculoşilor fluturi cap-de-bufniţă. De asemenea, Antipa mai spune că în expoziție există şi câteva specii din fauna africană, cum ar fi fluturele lună african.

Cât costă biletul expoziției de fluturi de la Antipa

Preţul unui bilet de intrare la expoziția de fluturi este de 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru copii, studenţi şi pensionari şi 11 lei preţul unui bilet de copil, în care este inclus abonamentul pentru 3 luni la aplicaţia Da Vinci Kids.

Muzeul Antipa vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă avantajoasă: biletul comun de vizitare a expoziţiilor temporare „Prinde din zbor cea mai frumoasă expoziţie a verii!” şi „Moon Impact, a geological story”. Preţul acestui bilet este: 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru copii, studenţi şi pensionari şi 16 lei preţul unui bilet de copil, în care este inclus abonamentul pentru 3 luni la aplicaţia Da Vinci Kids. Copiii cu vârsta mai mică de 3 ani beneficiază de acces gratuit în cele două expoziţii.

Biletele pot fi achiziţionate de la receptia muzeului, online prin https://antipa.iabilet.ro/ sau www.iabilet.ro.

În ce perioadă poate fi vizionată expoziția

Expoziţia de fluturi tropicali vii poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00 (ultimul vizitator intră la ora 17,30), mai transmit organizatorii.

Ce este inedit la expoziţia de la Antipa este faptul că oferă șansa de a putea admira specii de fluturi care în mod normal în natură pot fi văzute zburând în partea superioară a coronamentului arborilor, la mulţi metri deasupra nivelului solului, cum este fluturele de malachit, lucru greu de urmărit în mod normal.

De asemenea, vizitatorii pot vedea specii de fluturi care prezintă metode extrem de ingenioase de apărare, cum ar fi fluturii frunză, care imită aproape perfect frunzele uscate, sau fluturele cu aripi de sticlă, care prezintă porţiuni extinse din aripi lipsite de solzi, transparente.

Cookies