Florin Salam, reținut pentru înșelăciune, după ce a fost săltat și dus la Secția 2. A promis c-o să cânte la niște nunți, a luat banii, dar n-a mai apărut („Îmi plac banii, ce să fac?”)

14 mart. 2024
1187 afișări
Florin Salam, reținut pentru înșelăciune, după ce a fost săltat și dus la Secția 2. A promis c-o să cânte la niște nunți, a luat banii, dar n-a mai apărut (
Florin Salam, reținut pentru înșelăciune, după ce a fost săltat și dus la Secția 2. A promis c-o să cânte la niște nunți, a luat banii, dar n-a mai apărut (Îi plac banii, ce să facă?) | Sursa foto: Facebook - Florin Salam

Florin Salam a fost ridicat joi dimineață și condus la audieri la Secția 2 de Poliție din București. Cântărețul de manele este acuzat de înșelăciune, după ce a încasat bani în avans de la trei persoane pentru a cânta la diferite evenimente și nu s-a mai prezentat la acestea.

Au avut loc trei percheziții, în această dimineață, iar alte două persoane sunt cercetate alături de Florin Salam.

UPDATE, ora 9:38: Florin Salam a fost reținut pentru 24 de ore.

Florin Salam a fost dus la audieri

Poliția Capitalei a transmis, potrivit News.ro, că au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune. Prejudiciul adus este de aproximativ 18.000 de euro.

Astăzi, 14 martie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.

La Secția 2 Poliție, trei persoane au făcut plângeri. Acestea i-ar fi plătit anumite sume lui Florin Salam, pentru prestarea unor servicii muzicale. Cântărețul nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi restituit banii primiți.

Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și 21 februarie 2024.

Cântărețul de manele ar fi încasat bani pentru evenimente la care nu s-a mai dus

În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracțională:

  • În cursul zilei de 21 iulie 2020, aflându-se într-un restaurant din Sectorul 1, în urma unei înțelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru a cânta, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu a mai participat la eveniment și nici nu i-ar fi înapoiat banii.
  • Pe 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuința bărbatului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia un avans de 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale la un eveniment pe data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat și nici nu a returnat avansul.
  • La data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuința bănuitului. În urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia un avans de 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023. Bărbatul nu s-ar fi prezentat și, ulterior, nici nu ar fi dat banii înapoi.

S-a stabilit, în urma cercetărilor, că bănuitul ar fi săvârșit faptele în complicitate cu alți doi bărbați.

Persoanele vizate vor fi duse la audieri.

Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru trei infracțiuni de înșelăciune.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies