ÎN BUCUREȘTI

Florin Cîțu intervine în scandalul privind bugetul Capitalei în ajutorul lui Nicușor Dan: Avem nevoie rapid de un buget al Bucureştiului

Florin Cîţu, premierul României, a avut miercuri o serie de reacții importante după respingerea bugetului Capitalei din cauza USR PLUS care a refuzat să îl susțină pe Nicușor Dan. Șeful Guvernului spune că va avea o discuţie cu Dan Barna, dorind să îi cheme pe cei de la Bucureşti la discuții.

Premierul a vorbit despre faptul că bugetele pentru Bucureşti şi Iaşi nu au fost aprobate din cauza nemulţumirilor între PNL şi USR PLUS şi dacă mai funcţionează coaliţia la fel de bine ca în luna decembrie, când a fost semnat protocolul de colaborare.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat dacă funcţionează coaliţia la fel de bine ca în luna decembrie, în contextul respingerii proiectului de buget al Capitalei din cauza USR PLUS, că va avea o discuţie cu viceprim-ministrul Dan Barna pentru a discuţia cu cei de la Bucureşti pentru a vedea care sunt nemulţumirile.

„Avem nevoie rapid de un buget al Bucureştiului. Sunt investiţii care trebuie făcute”, a adăugat şeful Guvernului.

Ce a transmis Florin Cîțu

„Sigur, coaliţia funcţionează foarte bine. Am auzit, în timp ce eram în şedinţa de Guvern, că la Bucureşti încă nu a fost adoptat bugetul. O să am o discuţie cu domnul Barna să îi chemăm pe cei de la Bucureşti să vedem care sunt nemulţumirile. Avem nevoie rapid de un buget al Bucureştiului. Sunt investiţii care trebuie făcute”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Premierul a mai spus: „Ne vom vedea cât de curând, când ne permite programul”.

Proiectul Capitalei a fost respins miercuri

Proiectul bugetului Capitalei a fost respins miercuri, în şedinţa Consiliului General, înregistrându-se 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri.

Primarul general Nicuşor Dan a afirmat că este complet nemulţumit de faptul că riscă să întârzie începerea investiţiilor şi plata datoriilor. El a adăugat că bugetul pe care l-a propus a fost dezbătut timp de şase săptămâni cu partenerii din PNL, PMP şi USR PLUS, iar în condiţiile în care USR PLUS a decis să nu mai susţină bugetul, aşteaptă ca Alianţa să vină cu propria variantă de buget.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button