Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, decorat de ambasadorul Franţei

de:
10 sept. 2015
8 Afișari
Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, decorat de ambasadorul Franţei

În comunicatul Ambasadei Franței, citat de B1.ro, se arată că distincția vine ca urmare a implicării în cooperarea pe tema securităţii împreună cu francezii și euro-atlanticii.

Florian Coldea a fost decorat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Reședinta Franței.

Acesta a fost numit prim-adjunct al directorului SRI la data de 27 iulie 2005.

„Joi, 10 septembrie, domnul general-locotenent Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, a fost decorat cu însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului, distincţie oferită de Preşedintele Franţei pentru merite deosebite ale personalităţilor din mediul public, militar, academic.

Aceasta este prima decoraţie a statului francez, în istoria colaborării profesionale dintre serviciile româneşti şi cele franceze, oferită unui ofiţer al Serviciului Român de Informaţii.

Distincţia a fost înmânată de Excelenţa Sa dl. Francois Saint-Paul, Ambasadorul Franţei în România, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Ambasadei Franţei, în prezenţa unor distinşi invitaţi, parteneri din instituţiile sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, a directorului SRI, a membrilor de familie şi ai reprezentanţilor mediului academic şi societăţii civile, ai colegilor şi colaboratorilor”, se arată în comunicatul SRI.

Cookies