CONTRIBUTORS

Flori, fete, filme și băieți. Cronică diela Tiff20 și diela Cluj2021

Eu sunt un provincial în cuget și-n simțiri. Așa că, atunci când văd un afiș din provincie și un film în vitrină mă duc ca nesimtitul. În provincie mă relaxez. În București mă bat și mă enervez.

Bunăoară, Clujul este una din opțiunile mele preferate de cronicar de vacanță, după ce Constanța mea natală a fost distrusă de clanul Mazăre și nu-și va reveni cultural și urbanistic zeci de ani de zile de-acum încolo.

Combinația de film la orice oră, în toate cinematografele, cu oameni (de film) și cu (after) party-uri de seară este rețeta oricărei opțiuni intelectuale de bun simț. Așa că mi-am pus mușchiul la lucru l-am sunat pe Tudor Giurgiu (că Oana nu prea mă halește) și i-am zis: „Hai, că anul ăsta trebuie să fiu acolo și hai să facem un talk șou pe viață și pe moarte despre banii și interesul administrației (anti) naționale pentru cultura noastră cinematografică”. Evident că nu l-am făcut.

Un fel de sinteza de 5 zile cu gin tonic la Cluj

Să povestim, atunci, ce-am făcut din toate referențialele de mai sus în cele cinci zile cu gin tonic.

Filme și Oameni de Film

Am văzut vreo opt, nouă filme în total, din randomness-ul intuitiv dat de titlurile, în general slabe, ale filmelor băgate în concurs și de plăcere in acest an. N-apuci să vezi mai multe din cele peste 180, câte au fost pe ecrane.

Poza asta e mai mult despre Cluj decât despre filme

ȘI bineințeles că nu le-am intuit pe cele premiate – cel rusesc, „Vânătorul de balene”- și cel românesc, „Câmpul de maci”. 

Ba mai mult, am ieșit înainte de vreme de la vreo trei, patru dintre ele. Dar nici nu prea am avut cu cine să le vorbesc, mestec și să recomand, deși am stat mai tot timpul la Casa Tiff, cea mai scumpă primă casă din Cluj. Așa, în fugă, cu Ioana Maximilian și cu Andrei Zincă, regizorul filmului „Și atunci, ce e libertatea!? “(pe care-l recomand).

Singurul film la care am stat cu poftă de-aia veche, „The Final Report, „și aș mai fi stat și un pic după final – a fost al ungurului Istvan Szabo – premiul Oscar în 1982 cu “Mefisto”. Omul e din altă ligă, chiar dacă ultimul său film a avut tema unui pensionar doctor și profesor refugiat la el la țară ca medic de familie, unde constată cum s-a înrăit lumea lui originară. Chiar dacă și titlul ne arată că domnul Szabo va cam pune ghetele în cui (așa cum onest o arată și titlul), Oscarul de sub piele se cunoaște de la prima secvență.

Apoi, m-am luat după apologia patriotismului patrimonial al lui Tudor Giurgiu și, ecologist fiind (eu însumi jucând în vreo două filme de resort – „Delta Dunării – paradisul aproape pierdut” și „Wild Carpathia 2”), am purces să văd „România Sălbatică”. Este unul dintre filmele de la care am ieșit înainte de vreme. 

Sorry, băieți, no offense, dar mi s-a părut un documentar mediocru de canalul Animal Planet, dar de dat mai după miezul nopții, ca să adormim în imagini prozaice și idilic satisfăcătoare. 

„Am văzut niște cocoși de munte la rut, niște marmote și vulpițe jucându-se.”

Am văzut niște cocoși de munte la rut, niște marmote și vulpițe jucându-se. Aaah, și niște urși îmbrâncindu-se (aici cred că a fost climaxul vizual în mintea lor). Cu un voice over, Adrian Titieni, care parcă citea rețete de la farmacie, atât de neimplicat și din „alt film” (sorry, dom’ profesor, dar la voci și la natură mă pricep. Mai bine citeau fetele de la Teleenciclopedia, azi cam de vârsta lui Sir David Attenborough). Apropos, ați auzit, Gizăs Craist, cum interpretează Attenborough un „film cu animale”!?

La categoria talk-șouri – altă chestie la care mă pricep – au existat obișnuitele tiff talk-uri, care sunt un fel de chestii studențești de protocol, cu regizorul și cu actorii fericiți „c-au făcut un ou” și anul ăsta. Deci, niște nămoale cu care se ung oamenii în timp ce ceilalți beau niște bere cu 12 lei și se fac că îi ascultă. Nimic pe viață și pe moarte, bunăoară. 

Singurul talk la care aș fi asistat din pură curiozitate balcanică nu s-a mai ținut pentru „că doamna Levința nu mai poate veni” – bănuiesc cum că se imbătase cu Ioana Crăciunescu cu o seară înainte la locul faptei. 

Categoria party-uri & events și after party-uri – sufletul oricărui festival respectabil

Aici a fost mai rău ca la vizionarea de la „România Sălbatică”. Singurele rămase pe baricadele emoției și ale bunului simț au fost gulașul de la casa Culturii Maghaire și parcul Vlaha, unde tulnicele lui Mircea Florian (să-i țină Dzeu moșului tinerețea experimentală) au făcut ceva treabă cu fusionul lui Andrei Dinescu, vioară, și al lui Dj Vasile – zis “splendoare în iarbă”.

Și tulnicele lui Mircea Florian

Căci, nu-i așa, când te-așteptai să rachete, să balete, să janete, să bulete, că, deh, 20 de ani de Tiff, apatia post pandemică plus lipsa banilor și a creativității a fost aproape fatală. Și aici a fost ca la 20 de ani: first blood, ca la prima ediție, dar fără mâncare după.

Așa că cele mai drăguțe și mai puțin plictisitoare chestii de anul ăsta în festivalul de film de la Cluj au fost muzeul kitsch-ului de la Casa Tiff, discursul lui Nae Caranfil de la Gală,un regizor respins la ultimul concurs de proiecte al CNC, și Florinel Piersic jr, venit cu juniorul său personal, care i-a spus tatălui pe scenă că nu i-a plăcut filmul pe care l-a făcut. Aaah, și să nu uit, că m-aș simți vinovat față de Dăscălescu, și docul „Holly Father”.

„Una dintre cele mai drăguțe și mai puțin plictisitoare chestii de anul ăsta în festivalul de film de la Cluj au fost muzeul kitsch-ului de la Casa Tiff”

PS Atenție. Aceasta este o cronică subiectivă despre ce-am văzut eu în depresia mea pre-apocaliptică. A nu se injura mesagerul. Ne vedem la ediția 21 din 2022.

Nota B365.ro: Liviu nu-i mereu depresiv, știm noi și sigur ați observat și voi. Uneori, e foarte furios ;-P Punem mai jos  câte ceva în sprijinul afirmației:

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button