ARHIVA B365

Fiul lui Dobriţoiu, CONDAMNAT la 5 ANI DE ÎNCHISOARE

Dumitru Samson, fiul vitreg al lui Corneliu Dobriţooiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul campaniei „Ţara de basm”, pentru atribuirea ilegală a unui contract de achiziţii unei firme la care era şi el asociat. Prejudiciul în acest caz se ridică la 1,5 milioane de euro, potrivit Realitatea TV.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Fiul vitreg al lui Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare. El este acuzat că a primit ilegal un contract de achiziţii publice, prin care a păgubit statul cu un milion şi jumătate de euro. Societatea la care Dobriţoiu Jr. şi soţia sa, Raluca Meda, erau asociaţi a câştigat o licitaţie trucată, deşi a oferit cel mai mare preţ.

Dumitru Samson a plătit unei societăţi de producţie 200 de mii de euro pentru realizarea a cinci videoclipuri pentru promovarea turismului românesc. Filmările au început în ianuarie 2007, în mai multe locuri din ţară, iar personajul principal al spoturilor era „Dracula”.

Când a fost audiat la DNA, Dumitru Samson a dat explicaţii halucinante despre realizarea clipurilor. De exemplu, a spus că a filmat personal cu o cameră împrumutată de la un prieten, al cărui nume nu-l reţine. A mai spus că l-a găsit pe actorul principal întâmplător pe o stradă din Constanţa şi că l-a ales, pentru că avea o fizionomie asemănătoare cu ,,Dracula”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button