ȘTIRI

„Fișa de prezentare a cabinetului medical”, formularul distribuit în școli care i-a alertat pe părinți. Răspuns oficial de la MEC legat de vaccinarea ascunsă

„Fișa de prezentare a cabinetului medical școlar din grăginiță/școală” i-a făcut suspicioși pe unii părinți care s-au întrebat ce fel de tratamente vor primi copiii lor dacă își vor da acordul. După ce formularele le-au fost trimise părinților de către profesori, pe grupurile extra-școlare au început să curgă mesaje de alertare că este o formă mascată de vaccinare.

Odată cu începerea anului școlar au fost solicitate din partea inspectoratelor școlare mai multe acorduri din partea părinților. Printre acestea se află și contractual educational însoțit de o ”Fișa de prezentare a cabinetului medical școlar din grădiniță/școală”. La finalul acestui formular, părintelui i se se cere acordul pentru efectuarea acțiunilor cu caracter profilactic în cabinetul medical școlar.

Formularea ambiguă le-a trezit suspiciuni unora dintre părinți, care au înroșit grupurile de whatsapp. Astfel, este circulată o atenționare că fișa conține o formă mascată prin care li se dă dreptul cabinetelor școlare să aplice orice tratament copiilor, inclusiv vaccinarea anti-Covid sau anti-HPV.

Mesajul rostogolit de un părinte pe un grup de whatsapp

Părintele unui elev a scris pe un grup că „acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ascunde acordul pentru orice fel de tratament”.

„și îmi exprim acordul cu privire la efectuarea acțiunilor cu caracter profilactic în cabinetul medical școlar(… ALTE ACȚIUNI DE COMBATERE A RĂSPÂNDIRII BOLILOR INFECȚIOASE ÎN COLECTIVITATE)” adică inclusiv vaccinuri, și nu e vorba doar de Covid, ci și de altele, cum a fost cazul experimentului cu vaccin anti HPV de acum câțiva ani buni, când părinții s-au opus total experimentului pe fetițe. Practic ne dăm acordul să le aplice copiilor orice tratament la discreția lor.”, este mesajul care i-a pus în gardă și pe alți părinți.

În fișă se oferă patru măsuri care pot fi luate la cabinetul medical școlar: triaj epidemiologic, alte acțiuni de combatere a răspândirii bolilor infecțioase în colectivilate, examen periodic și de bilanț al stării de sănătate a copilului meu, actiuni de educație pentru sănătate.

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Nu există interes pentru organizarea în școli a vaccinării

Consilierul ministrului educatiei, Radu Szekely, explică, pentru b365.ro, că acest formular privind cabinetul medical este emis anual, are rol informativ și nu dă posibilitatea organizării de campanii de vaccinare în școli.

Pentru vaccinarea anti-Covid s-a făcut un sondaj în rândul părinților dacă există interes pentru a se aduce echipe mobile în școli pentru vaccinarea anti-Covid a elevilor.

„Rezultatul a fost că sub 7% dintre părinți au spus că doresc vaccinarea la școală. Acolo unde există un număr suficient de mare, să spunem 30-40 de elevi, se poate solicita DSP organizarea unei echipe mobile, dar pentru 2-3 elevi nu merită o astfel de acțiune.”, a afirmat acesta.

Legat de vaccinarea anti-HPV, consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, spune că vaccinul este disponibil prin medicii de familie, și nu se face în școli.

Indiferent de situație însă, dacă ar exista în viitor dorința de vaccinare la cabinetele școlare, este nevoie de consimțământul separat al părinților pentru vaccinarea elevului.

„Sigur că în prezent părinții sunt suspicioși, însă acest acord nu se referă la vaccinare”, a ținut să-i liniștească pe părinți consilierul ministrului Educației, Radu Szekely.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button