Firea vrea să construiască un COMPLEX SOCIAL pentru veterani şi cadre militare în rezervă

de:
16 sept. 2016
0 Afișari
Firea vrea să construiască un COMPLEX SOCIAL pentru veterani şi cadre militare în rezervă

Primarul general, Gabriela Firea, a avut o întâlnire cu ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, printre temele abordate numărându-se proiectul unui complex social multifuncțional pentru pensionari, veterani de război și cadrele militare în rezervă în Sectorul 4.

Cei doi au discutat de asemenea despre transferarea unei suprafețe de teren de 56 mp, situat în Bd. Timișoara, pe care este amplasat Monumentul Eroilor căzuți în teatrele de operații și pe teritoriul României, din administrarea Municipiului București, în administrarea MApN, astfel încât ministerul să poată executa lucrări de amenajare.

CITEŞTE ŞI Monumentul ostaşului necunoscut din Parcul Carol va fi reabilitat

„Voi promova aceste inițiative în ședința de Consiliu General din luna octombrie și vă asigur de întreaga disponibilitate a autorității locale în ceea ce privește realizarea acestor proiecte”, a declarat Gabriela Firea.

Pe 30 mai, MApN anunța că va acționa în vederea creării unui complex social multifuncțional, în colaborare cu Primăria sectorului 4 din București, care să cuprindă și un centru de îngrijire și asistență pentru veteranii de război și cadrele militare în rezervă sau în retragere.

Cookies