Firea vine în sprijinul lui Clotilde Armand privind situația gunoiului din Sectorul 1: Am găsit soluţia de urgenţă

12 dec. 2020
696 Afișari
Firea vine în sprijinul lui Clotilde Armand privind situația gunoiului din Sectorul 1: Am găsit soluţia de urgenţă

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, vine cu o soluție de urgență pentru problema lui Clotilde Armand cu gunoiul din Sectorul 1. Fostul edil spune că REBU ar trebui să strână gunoiul de urgență, mai ales că CGMB deține jumătate din acțiunile la această companie de salubrizare.

Gabriela Firea susţine că a găsit „soluţia de urgenţă” pentru criza gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei. Fostul primar spune că a scris, împreună cu Aurelian Bădulescu, un proiect de hotărâre şi cere convocarea unei şedinţe de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

„Am găsit soluţia de urgenţă pentru criza gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei. REBU, societate de salubrizare la care Consiliul General deţine jumătate din pachetul de acţiuni, să intre rapid în sectorul 1 şi să strângă toate maldărele de gunoaie lăsate pe străzi, printre străzi, pe lângă blocuri şi spaţii comerciale. Sectorul 1 a ajuns un focar de mizerie, boală, transmitere de paraziţi, în plină pandemie. Nu putem sta toţi cu mâinile în sân!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, sâmbătă.

Ea a adăugat că a scris un proiect de hotărâre împreună cu fostul viceprimar Aurelian Bădulescu şi cer convocarea unei şedinţe de îndată a CGMB.

„Am scris aseară un proiect de hotărâre, împreună cu liderul consilierilor generali PSD din CGMB, Aurelian Bădulescu, şi solicităm convocarea în regim de urgenţă a unei şedinţe de îndată a CGMB, în numele celor 21 de consilieri generali social-democraţi”, a afirmat Gabriela Firea.

Firea spune că cetățenii nu au nicio vină

Potrivit acesteia, salubritatea, ca şi apa/canalizarea, transportul public, termoficarea, iluminatul public, reprezintă infrastructura critică şi trebuie asigurată continuitatea acestor servicii pentru populaţie.

„Cetăţenii nu au nicio vină să rişte să se îmbolnăvească, să fie afectat mediul înconjurător, şi să nu aibă un minim de confort pentru că există anumite conflicte de natură comercială, care puteau fi rezolvate în paralel cu asigurarea serviciului de utilitate publică. Cele 6 sectoare ale Capitalei au, prin lege, delegat serviciul de salubritate şi deszăpezire. Este imperios necesar ca fiecare sector să se asigure că este în măsură să asigure aceste servicii către populaţie. Propunerea noastră se referă strict la criza actuală a gunoaielor, dar nu ţine loc, permanent, de obligativitatea Primăriei Sectorului 1 de a contracta, conform legii, servicii de salubritate pentru populaţie”, a susţinut Firea.

Primăria Sectorului 1 al Capitalei anunţa, la începutul săptămânii, că Poliţia Locală face verificări în permanenţă pentru a identifica persoanele care depozitează ilegal deşeuri pe străzi, trotuare şi spaţii verzi, atrăgând atenţia că amenzile pentru aceste fapte sunt cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei. Prestatorul serviciului de salubritate nu a mai ridicat, în ultimele săptămâni, deşeurile de pe domeniul public deoarece nu a mai fost plătit din luna iunie, iar restanţele se ridică la 100 de milioane de lei, arătau reprezentanţii Primăriei.

”(…) cât de curând posibil, vom implementa soluţii în interesul comunităţii locale, inclusiv crearea unei companii de salubrizare care să fie controlată de Consiliul Local. Săptămâna aceasta vom pune în dezbatere publică un proiect de hotărâre de consiliu care presupune tarife mai mici pentru agenţii economici”, afirma primarul Clotilde Armand.

Marţi, primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a anunţat că a avut o întâlnire cu edilul Sectorului 1 Clotilde Armand şi cel a Sectorului 6 Ciprian Ciucu pentru a discuta despre problema gunoiului în Capitală. El a adăugat că „sortarea şi reciclarea sunt capitole la care s-a eşuat total în mandatul trecut”, însă împreună au găsit câteva variante, dintre care unele foarte promiţătoare.

De la ce a pornit totul

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a solicitat în scris companiei Romprest refacturarea serviciilor prestate în ultima perioadă „pentru a intra în legalitate”, în urma neregulilor constatate în Nota de raport nr. 37031/04.12.2020 a Poliţiei Locale Sector 1, se arăta într-un comunicat de presă transmis, joi, de Primăria Sectorului 1. Astfel, primarul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliţiei Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 şi să refactureze sumele în concordanţă cu serviciile prestate.

„Cetăţenii nu merită să fie «victimele» unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare care forţează nota şi modifică tarifele după cum doreşte şi autoritatea locală. Cetăţenii îşi doresc curăţenie pe străzi pentru că plătesc enorm pentru acest serviciu. Din respect pentru banii comunităţii locale, nu pot plăti nişte servicii prestate doar pe hârtie. Tocmai de aceea, pentru a intra în legalitate, am solicitat prestatorului să refactureze serviciile prestate. Cât de curând vom rezolva această situaţie, însă doar cu respectarea strictă a legii”, a declarat primarul Clotilde Armand, conform comunicatului.

Cookies