Firea: Nu va exista problema întreruperii alimentării cu agent termic şi apă caldă

de:
05 oct. 2016
0 Afișari
Firea: Nu va exista problema întreruperii alimentării cu agent termic şi apă caldă

Angajaţii RADET nu trebuie să-şi facă probleme. Insolvenţa presupune reorganizarea şi analizarea fluxurilor financiare. Toate datoriile vor fi analizate. Se va decide de către administratorul judiciar, sub supravegherea judecătorului sindic, ce parte din această datorie istorică e plătibilă, pentru că e vorba de o sumă adăugată la datorii istorice, care au presupus penalităţi la penalităţi. Aceste sume nu sunt cuprinse în contabilitatea primăriei şi nu s-a putut realiza un audit în oglindă ani de zile. Prin această metodă se va putea afla ce e în spatele acestei datorii, din ce e compusă şi dacă e eligibilă. Măsura insolvenţei este una care salvează situaţia moştenită, care trenează de aproape 15 ani, nu există o altă formă legală pentru ca RADET să-şi poată continua activitatea şi să alimenteze într-un flux continuu cu apa caldă şi căldura atât blocurile din cartierele bucureştene, precum şi instituţiile publice, spitalele, şcolile, grădiniţele„, a explicat primarul general al Capitalei.

Totodată, Gabriela Firea a dat asigurări că „nu va exista problema întreruperii alimentării cu agent termic şi apă caldă” şi a subliniat încă o dată faptul că cele 186 de milioane de euro care vor ajunge în Capitală pentru redimensionarea reţelei de termoficare reprezintă bani care vin la primărie, pentru că „primăria este aplicantul şi nu RADET-ul şi nu se vor pierde aceste fonduri europene”.

Primarul general a adăugat şi că „Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă care să permită primăriei să plătească în avans, într-o singură tranşă, restul de subvenţie pentru RADET de anul acesta, subvenţie care în mod normal se plăteşte lunar”.

Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea RADET de intrare în insolvenţă, regia având datorii către Electrocentrale Bucureşti în valoare de peste 3,9 miliarde lei.

Admite cererea debitorului Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr 85. 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti„, se arată în decizia dată, miercuri, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Decizia poate fi atacată tot la Tribunalul Bucureşti cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Judecătorii au fixat ca termen limită de depunere de către creditori a opoziţiilor în 10 zile de la notificare şi au desemnat RomInsolv ca administrator judiciar provizoriu.

RADET are de achitat datorii de 3,9 miliarde lei numai către furnizorul de energie, Electrocentrale Bucureşti. Odată cu intrarea în insolvenţă, toate veniturile RADET vor fi dirijate cu prioritate către creditori. Potrivit legii, entitatea juridică declarată în stare de insolvenţă nu poate face investiţii, îşi plăteşte eşalonat datoriile în funcţie de lista creditorilor, prioritate având statul şi angajaţii, iar întregul activ patrimonial este gestionat de un terţ numit prin hotărâre judecătorească.

Practic, managementul instituţiei este preluat de către o altă companie, un lichidator cu expertiză numit de instanţa de contencios administrativ. Ca regie autonomă, RADET intră în insolvenţă cu obligaţia de a respecta principiile maximizării gradului de valorificare a activelor şi de achitare a creanţelor. În perioada de insolvenţă, se merge pe costuri minime şi acordarea unui tratament egal creditorilor de a-şi recupera fondurile în mod eşalonat prin înscrierea la aşa numita masă credală.

Insolvenţa impune, după caz, valorificarea activelor, reducerea la zero a investiţiilor şi reorganizarea pentru protejarea creditorilor. Au prioritate creditorii care asigură fluxul curent de venituri pentru desfăşurarea activităţii de bază. Administrarea procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este asigurată de către practicieni în insolvenţă şi desfăşurarea acestora are loc sub controlul instanţei de judecată.

Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel: a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei„, se arată în legea care reglementează insolvenţa.

Cookies