Firea a vizitat Şcoala 173 din Bucureşti, aflată în renovare de 10 ani: „Problema va fi rezolvată”

de:
17 iun. 2016
12 Afișari
Firea a vizitat Şcoala 173 din Bucureşti, aflată în renovare de 10 ani:

„Constructorii trebuie să respecte contractele încheiate cu Primăria Capitalei, în caz contrar, vor fi reziliate imediat. În prezent, Şcoală 173 nu are branşament electric fără de care nu se poate efectua recepţia lucrărilor. Revoltător este faptul că abia acum două săptămâni constructorul a solicitat ENEL aviz tehnic de racordare. Şi asta nu e tot. Unele lucrări efectuate deja trebuie refăcute fiind executate greşit. În calitate de primar general voi lua toate măsurile necesare pentru că această problema să fie rezolvată cât mai repede.”, a transmis Gabriela Firea pe Facebook.

După cum B365.ro relata anul trecut, Şcoala 173 Eugen Barbu din Sectorul 1 a intrat în renovare în 2006 şi nici până acum nu au fost încheiate lucrările. Termenul de finalizare era 2012.

Reprezentanţii Capitalei ne transmiteau, în luna septembrie 2015, că lucrările vor fi terminate până la sfârşitul anului în curs. Tot atunci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat că lucrările sunt gata în proporţie de 97% şi că întârzierea a fost cauzată de proasta organizare de şantier.

„Mai trebuie puse ghenele de gunoi, întărit asfaltul şi verificate instalaţiile. În circa două luni vor fi finalizate. Dacă nu, mergem peste ei.”, promitea acesta în urmă cu 9 luni de zile.

Şcoala 173 Eugen Barbu este una dintre şcolile renovate prin programul „Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti”, realizat de Primaria Capitalei si Banca Europeana de Investitii. Programul include 100 de şcoli, dintre care 98 finalizate.  Valoarea totală a investiţiei este de 239,28 milioane de euro (112,20 milioane de euro fonduri de la Banca Europeană de Investiţii şi 127 de milioane de euro de la bugetul local al PMB). În referatul procurorilor DNA, întocmit în cazul lui Mădălin Dumitru, fost director din Primăria Capitalei, apare şi acest program de reabilitare, procurorii arătând că inculpatul a atribuit preferenţial contractul „Reabilitarea Infrastructurii educaţionale în municipiul Bucureşti”, lucrare executată de SC Real Deco SRL. Puteţi consulta caietul de sarcini AICI.

Ce a transmis Gabriela Firea:

Cookies