BAZAR

Finlanda va fi reprezentată la Eurovision 2015 de o trupă formată din 4 bărbaţi cu handicap mental

Trupa Pertti Kurikan Nimipäivät (PKN) a câştigat finala selecţiei naţionale a Finlandei, care a avut loc sâmbătă seara, la Helsinki, şi a fost organizată de YLE, televiziunea publică din această ţară. Membrii trupei PKN au fost desemnaţi câştigători, cu piesa „Always I Have To/ Aina mun pitää” („Mereu trebuie să” – n.r.), învingând alţi opt finalişti, potrivit eurovision.tv, citat de Mediafax şi preluat de Digi24.

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät, toţi cu vârsta în jurul a 40 de ani, suferă de dificultăţi de învăţare (handicap intelectual sau retardare mentală, n.r.), potrivit theguardian.co.uk.

Melodia „Always I Have To/ Aina mun pitää” vorbeşte despre neplăcerea de a face lucruri pe care societatea îi obligă pe oameni să le facă, cum ar fi să se spele şi să mânânce corect.

Totodată, intenţia trupei este să atragă atenţia asupra problemelor oamenilor cu dificultăţi de învăţare.

Juriul de la Helsinki a ales o altă melodie ca fiind câştigătoare, dar votul publicului, care şi-a exprimat opţiunile prin telefon şi care a contat 90% în clasamentul final, a stabilit ca trupa punk PKN să reprezinte Finlanda la concursul Eurovision, care va avea loc pe 19, 21 şi 23 mai la Viena.

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät s-au întâlnit la un atelier cultural pentru persoane cu dificultăţi de învăţare.

Un documentar despre această trupă, intitulat „The Punk Syndrome”, a fost lansat în 2012 şi a câştigat mai multe premii atât în Finlanda, cât şi în alte ţări.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button