Filosoful Mihai Șora împlinește azi 106 ani. “Anul viitor intru la școală.”

Scriitorul și filosoful Mihai Șora împlinește astăzi 106 ani. Extrem de activ în social media, Șora publică de ziua lui o fotografie cu el, cu un balon în forma cifrei 6 și cu următorul mesaj:

Bună dimineața, copii! Dacă e luni, îl luăm pe 6 în brațe… tradiționala poză cu balon. 🌳 P.S. Anul viitor intru la școală.

Mihai Șora s-a născut pe în 7 noiembrie 1916,în Timiș.  Este al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei (născută Bogdan).

Mihai Șora a făcut școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara, unde mai apoi avea să urmeze și liceul.

Mihai Șora a trăit în București, Paris, Grenoble

A venit, apoi, în Capitală, unde a studiat filosofia la Universitatea București și unde io-a avut profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la un seminar era asistent, la un moment dat, Mircea Eliade. 

În 1938, Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București și a plecat la Paris, oraș pe care l-a părăsit când l-au ocupat germanii.

Șora a stat în Grenoble până după eliberarea Franței, în 1944. Antifascist militant,  Mihai Șora s-a înscris în Partidul Comunist Francez, opțiune pe care avea să o explice mai târziu:

Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii ’30, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici. Și cred că, dacă rămâneam în Franța, s-ar fi putut să încremenesc și eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant.

În 1948, Mihai Șora  s-a întors în România. Avea să povestească și acel moment, într-un interviu pentru Revista 22:

Întoarcerea» mea nu a fost o întoarcere, de fapt. Am venit în ţară să-mi văd părinţii, în august 1948, după mai bine de zece ani de absenţă; zece ani în care singura modalitate de comunicare cu ei fusese corespondenţa scrisă şi aceea minimală, în condiţii de cenzură, mai ales în timpul războiului. Mariana, prima mea soţie, şi cei doi copii născuţi în Franţa rămăseseră acolo, iar eu urma, după nesăbuitul meu plan, să revin la rosturile mele, două săptămâni mai târziu, când se termina excursia. Cu un an înainte, Mariana fusese şi ea în România, dar nu observase nimic suspect, adică într-atât de suspect încât să devenim precauţi. Or, când am ajuns eu în ţară, istoria luase deja o altă direcţie. Eram cu nişte prieteni francezi cărora voiam să le arăt frumuseţile patriei şi, din prima zi, am fost luaţi în primire de un securist care ne-a urmărit tot timpul şi care, am aflat mai târziu, din dosarul meu de la CNSAS, primise ordin de la Ana Pauker să ne supravegheze.  

Într-un interviu acordat G4Media, Mihai Şora  avea să vorbească și despre și despre momentul „arestării“ sale, în 1948: „Eu eram la echivalenţă românofon şi francofon. Om de stânga în Franţa ocupată de hitlerişti. Stânga cu orizont deschis. O stânga, ca să zic aşa, a libertăţii individuale. Oameni de stânga, dar de stânga închisă, care colaborau în acel moment cu oamenii de stânga umanistă pe care eu îi reprezentam, au informat-o pe Ana Pauker cu prilejul unei excursii pe care o organizasem cu francezi ca să vină să vadă ţara mea eliberată de fascism şi începutul realizărilor. În momentul în care am ajuns în ţară, am fost arestat. Am fost „arestat” în biroul Anei Pauker. (…) Am fost arestat în sensul că mi s-a spus: «Dumneata rămâi aici!».

Și Mihai Șora a rămas ca referent de specialitate în Ministerul de Externe.