Filmul accidentului teribil de dimineață, de pe Centura Capitalei, din zona Jilava. Motociclistul și-a pierdut viața, șoferul a fugit, dar a fost prins rapid

05 aug. 2024
7778 afișări
Filmul accidentului teribil de dimineață, de pe Centura Capitalei, din zona Jilava. Motociclistul și-a pierdut viața, șoferul a fugit, dar a fost prins rapid
Filmul accidentului teribil de dimineață, de pe Centura Capitalei, din zona Jilava. Motociclistul și-a pierdut viața, șoferul a fugit, dar a fost prins rapid. Sursa foto: Info Trafic Bucuresti si Ilfov/Niculae G.

Un accident grav, cu motociclist, a avut loc în această dimineață pe Centura Capitalei, în zona localității Jilava. Din nefericire, motociclistul a fost grav rănit și nu a supraviețuit. IPJ Ilfov a transmis detalii despre cum s-a produs accidentul.

Două mașini și o motocicletă au fost implicate în evenimentul rutier, potrivit IPJ Ilfov. Inițial, Centrul Infotrafic a anunțat că în accident au fost implicate o mașină și o motocicletă.

Accident grav între două mașini și o motocicletă, dimineață, pe Centura Capitalei, zona Jilava

Accidentul a avut loc luni dimineață, 5 august 2024, în jurul orei 07:32, pe DN Centura București, în zona localității Jilava din Ilfov. Info Trafic România a transmis comunicatul oficial al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov.

În evenimentul rutier au fost implicate două mașini și o motocicletă. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști rutieri din Măgurele. Potrivit primelor verificări, oamenii legii au constatat că o mașină, condusă de un șofer în vârstă de 20 de ani, ar fi acroșat un motociclist.

Motociclistul în vârstă de 43 de ani a fost proiectat într-o mașină care circula pe contrasens, condusă de un șofer de 37 de ani.

Șoferul care a acroșat motociclistul a fugit de la fața locului. Oamenii legii spun că, în scurt timp, l-au prins pe șoferul fugar în trafic.

Motociclistul și șoferul de 37 de ani au fost răniți. Din nefericire, cadrele medicale nu au reușit să-l salveze pe motociclist și au fost nevoie să declare decesul.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest și aparatul drugtest, iar rezultatele au fost negative.

Comunicatul IPJ Ilfov

La data de 5 august a.c., în jurul orei 07:32, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB- km 42, în zona localității Jilava s-a produs un eveniment rutier între două autoturisme și o motocicletă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele, iar din primele verificări au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe DNCB, în zona km 42, ar fi acroșat un motociclist, de 43 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism, care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 37 de ani, iar în urma evenimentului rutier, tânărul de 20 de ani ar fi părăsit locul accidentului.

În cel mai scurt timp polițiștii rutieri l-au depistat în trafic pe tânărul de 20 de ani, în prezent aflându-se în custodia acestora, pentru continuarea cercetărilor.

Din impact a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv a bărbaților de 43 și 37 de ani.

La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale, care au acordat îngrijiri celor două victime, pentru bărbatul care conducea motocicleta au aplicat manevre de resuscitare, însă din păcate a fost declarat decesul acestuia, iar celălalt bărbat a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Cei doi conducători de 20 și 37 de ani au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov care efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun, a transmis IPJ Ilfov, conform Info Trafic România.

Cookies