BAZAR

Filmele de animaţie ale anului vin la Anim’est, în secţiunea Mozaic

8 lungmetraje şi 38 de scurtmetraje fac parte din selecţia Mozaic 2011. Printre scurtmetrajele care vor concura la Premiul Publicului Anim’est se numără câştigătorului Premiului Oscar 2011 pentru Cel mai Bun Scurtmetraj Animat – The Lost Thing (r. Andrew Ruhemann, Shaun Tan, Australia, 2010); Switez / The Lost Town of Switez (r. Kamil Polak, Polonia – Franţa – Danemarca – Elveţia – Canada, 2011), selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2011 şi câştigător al Premiului pentru Cea mai Bună Coloană Sonoră la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy; Tussilago – nominalizat la Premiul Academiei Europene de Film pentru Cel mai Bun Scurtmetraj şi selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului de la Berlin în 2010; Muzorama (r. Elsa Brehin, Raphaël Calamote, Mauro Carraro, Maxime Cazaux, Emilien Davaud, Laurent Monneron, Axel Tillement, Franţa, 2009), proiectat, printre altele, la festivalurile de film de scurt metraj de la Clermont Ferrand şi Brest sau la cele dedicate filmului de animaţie de la Annecy, Ottawa, Bruxelles şi Rio de Janeiro; Love and Theft (r. Andreas Hykade, Germania, 2010), câştigătorul Premiului pentru Cea mai Bună Muzică la ediţia 2010 a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy; Sju dagar i skogen / Seven Days in the Woods (r. Peter Larsson, Suedia, 2011), selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului de Film de la Berlin 2011 sau scurtmetrajul semnat de co-regizorul celebrului Persepolis, Il était une fois l’huile / Once Upon A Time There Was Oil (r. Winshluss (Vincent Paronnaud), Franţa, 2010), câştigătorul Premiului pentru Cel mai Bun Scurtmetraj European la Festivalul de Film Sci-Fi de la Nancy 2010, proiectat şi la Annecy sau Rio de Janeiro.

Din selecţia Mozaic 2011 fac parte opt lungmetraje de animaţie extrem de apreciate, prezentate în premieră pe marile ecrane din România – cu excepţia hitului de public Rango9 (r. Shane Acker, SUA, 2009), filmul produs de Tim Burton şi Timur Bekmambetov, care dezvoltă subiectul din scurtmetrajul cu acelaşi titlu şi acelaşi autor, nominalizat la Premiul Oscar în 2005, îi aduce pe Elijah Wood, Jennifer Connelly, Martin Landau, Christopher Plummer, John C. Reilly sau Crispin Glover într-o poveste dintr-un viitor apocaliptic în care, în urma unui război între oameni şi maşini, lumea este complet distrusă, iar omenirea nu mai există. O păpuşă de cârpă, 9, se trezeşte fără voce şi găseşte un obiect ciudat printre dărâmături. În timp ce umblă printre ruine, 9 este atacat de o maşină, pe nume Bestia, dar este salvat de o altă păpuşă, 2, care îi redă vocea. 2 îl duce pe 9 să-i cunoască pe cei dintr-o comunitate ascunsă, condusă de laşul 1. Nominalizat la Premiile Annie 2010 pentru Cea mai Bună Scenografie, respectiv Cele mai Bune Efecte Vizuale, 9 a fost unul dintre cele mai discutate lungmetraje animate ale ultimilor ani, în Statele Unite.

Autopohádky (r. Jakub Kohák, Libor Pixa, Břetislav Pojar, František Váša, Michal Žabka, 2011), adaptare după cartea cu acelaşi nume a lui Jiři Marek, o colecţie de poveşti urbane extrem de populară în Cehia. Patru poveşti animate prezintă nişte maşini care apar în cadrul unor relaţii de basm. Fiecare poveste este opera unui regizor diferit şi a unui grup de autori. Prin urmare, avem de-a face cu un spectacol variat, format din părţi distincte. La realizarea filmului au participat atât autori aparţinând generaţiei tinere (Libor Pixa, nominalizat la Premiile Academiei Ceheşti în 2010), cât şi artişti cu renume, precum Břetislav Pojar sau Michal Žabka, un experimentat regizor de film de animaţie cu păpuşi. Debutant în filmul de lungmetraj, František Váša vine la Bucureşti alături de păpuşile-personaje din film, care vor fi expuse în cadrul festivalului, dar şi pentru a susţine un atelier de animaţie cu păpuşi, despre care găsiţi mai multe detalii aici: http://animest.ro/puppet-animation-workshop.aspx

Filmul care deschide vineri, 7 octombrie  2011, începând cu ora 19:00, cea de-a şasea ediţie Anim’est, Crulic – drumul spre dincolo (r. Anca Damian, România – Polonia, 2011), a avut premiera mondială în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno din acest an, unde a şi câştigat Menţiunea Specială a Federaţiei Internaţionale a Cinecluburilor. Avându-l ca protagonist pe Vlad Ivanov, filmul spune povestea lui Claudiu Crulic, românul de 33 de ani decedat într-o închisoare din Polonia, în greva foamei. Extrem de puternic vizual, folosind un amestec de tehnici precum desen de mână, colaj, stop-motion şi animaţie cut-out, şi beneficiind de o coloană sonoră nu mai puţin impresionantă, Crulic a mai fost selecţionat la prestigiosul Festival de Film Telluride (SUA), dar şi la alte festivaluri importante, precum cele de la Namur (Belgia), Pusan (Coreea de Sud), Varşovia sau Londra – BFI. Animaţia filmului aparţine echipei formate din Dragoş Ștefan, Dan Panaitescu, Raluca Popa, Roxana Benţu şi Tuliu Olteanu – primii doi dintre aceştia făcând parte din echipa de traineri a primei ediţii Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie organizat de Anim’est în primăvara acestui an, ale cărui rezultate vor putea fi urmărite pe marele ecran de la Cinema Patria, în deschiderea festivalului, înaintea proiecţiei lungmetrajului Ancăi Damian.

Cel mai recent lungmetraj al lui Phil Mulloy, Animatorul Invitat la Anim’est 2010, Goodbye, Mr Christie (Marea Britanie, 2010), este câştigătorul Premiului pentru Cel mai Bun Film de Lungmetraj la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Ottawa – cel mai important de pe continentul nord-american. Pelicula îi readuce pe marele ecran pe protagoniştii Familiei Christie (2006). În acest episod, neliniştitul domn Christie este implicat într-un scandal sexual, atunci când este surprins în focurile pasiunii cu un marinar francez. Cu o paletă de culori minimalistă, estetică şi naivă, Mulloy realizează tabloul neobişnuit al unei melodrame sexuale, care va captiva şi va suprinde publicul Anim’est cu câteva întorsături de situaţie cu totul neaşteptate.

Midori-Ko (Japonia, 2010), lungmetrajul anime al lui Keita Kurosaka prezentat în afara competiţiei la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy 2011, dar şi la festivalurile de profil de la Ottawa sau Los Angeles, este un science fiction neobişnuit. Spre a anticipa apropiata criză de hrană, cinci oameni de ştiinţă lucrează la producerea „mâncării de vis”, numite Midori-ko, care să înlocuiască atât carnea, cât şi legumele. Însă progresele făcute într-un laborator din centrul unui zone comerciale abandonate ajung într-un punct mort, deoarece Midori-ko nu intenţionează să fie mâncată şi, prin urmare, îşi ia zborul, evadând din laborator.

Poate cel mai celebru titlu prezentat anul acesta în cadrul secţiunii Mozaic, unul dintre lungmetrajele favorite pentru nominalizarea la Premiul Oscar 2012, Rango (r. Gore Verbinski, SUA, 2011)  a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, unde au fost prezenţi, pe covorul roşu, şi protagoniştii Johnny Depp, Isla Fisher, Alfred Molina sau Abigail Breslin. Rango (Johnny Depp) este un cameleon de casă în aşteptarea unei aventuri adevărate, pe care s-o conducă şi în care să joace chiar el. În urma unui accident de maşină, ajunge într-un oraş din vestul sălbatic, numit Dirt. Oraşul are mare nevoie de apă, dar locuitorilor le trebuie, de asemenea, un erou şi un şerif. Înfocatul Rango îşi asumă pe loc cele două roluri şi acceptă, cu egoism, să se ocupe de problema apei.

Taevalaul / Sky Song (r. Mati Kütt, 2010), mediumetrajul estonian selecţionat la festivalurile de film de animaţie şi de film fantastic din întreaga lume – de la Ottawa la Riga şi de la Rio de Janeiro  la Seul – nu reprezintă doar aventura unui poştaş care trebuie să livreze un colet pe Lună ci, de asemenea, o călătorie în timp, prin intermediul oamenilor şi al personajelor lor, al gândurilor şi al imaginaţiei. Filmul este o expunere vizuală a minţii şi imaginaţiei unui poştaş care îşi îndeplineşte sarcina, în ciuda tuturor problemelor şi obstacolelor.

Nominalizat la Premiul Cesar 2011 pentru Cel mai Bun Film de Animaţie (câştigat de Iluzionistul), Une vie de chatA Cat in Paris (r. Alain Gagnol, Jean-Loup Felicioli, Franţa – Belgia – Elveţia – Olanda, 2010), a făcut parte din selecţiile unor festivaluri de film precum cele de la Berlin, Annecy, Sarajevo, San Sebastian, Londra, Hong Kong sau San Francisco. Lungmetrajul, realizat cu mult umor, îl are ca personaj central pe Dino – un motan cu viaţă dublă. Ziua, el locuieşte cu Zoe, o fetiţă a cărei mamă, Jeanne, este poliţistă, iar noaptea lucrează cu Nico, un tâlhar cu suflet mare. Zoe s-a cufundat în muţenie în urma uciderii tatălui ei din cauza gangsterului Costa. Într-o noapte, Zoe se hotărăşte să-l urmărească pe Dino. Pe drum îi aude fără să vrea pe nişte răufăcători şi descoperă că dădaca ei face parte din banda de gangsteri.

Imagini din filmele proiectate în cadrul secţiunii Mozaic pot fi urmărite într-un material realizat de echipa de Video Content Anim’est, care poate fi găsit aici: http://www.youtube.com/watch?v=7GSWFiqkiNw.

Abonamentele (Festival Pass), Biletele de 10 proiecţii, dar şi Biletele Individuale pentru Galele de Deschidere şi Închidere ale Anim’est 2011 s-au pus în vânzare în reţeaua Ticketfan – online, pe site-ul www.ticketfan.ro, dar şi în magazinele Flanco din toată ţara şi Librăria Engleză Anthony Frost din Bucureşti. Festival Pass-ul Anim’est poate fi achiziţionat cu 130 de lei, urmând ca, din 30 septembrie, el să poată fi cumpărat numai la preţul de 150 de lei. Până la aceeaşi dată, Biletul de 10 proiecţii costă 70 de lei.

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Anim’est va avea loc în perioada 7-16 octombrie 2011 la Cinema Patria, Sala ArCuB, Cinema Union şi Club Control din Bucureşti şi în perioada 28-30 octombrie 2011 la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Pentru prima dată pentru un eveniment major de film din România, Anim’est va organiza o ediţie specială, la Chişinău, în Republica Moldova, în perioada 3-6 noiembrie 2011. Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membrul al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ogilvy.

Parteneri instituţionali: Centrul pentru Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului BucureştiArCuB, Autoritatea Fondului Cultural Naţional – AFCN, Institutul Cultural Român, Centrul Cultural American, Japan Foundation, Institutul Polonez, Institutul Francez din Bucureşti, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare

Parteneri: AXN, Sony, F64, Canyon, Adobe, Noumax, Canon, Senior Interactive, Mindshare

Transportator oficial: Tarom

Maşina oficială: Opel

Clubul festivalului: Ctrl-Shift

Partener media principal: Pro Cinema

Susţinut de: The ONE, Business Magazin, Mediafax.ro, gandul.info, Apropo.ro

Parteneri media: Music FM, 24FUN, Evenimentul Zilei, Cocor Media Channel, Ring, Kamikaze, Decât o Revistă, YachtExpert, Carpatair, Revista Arte şi Meserii, BeWhere, OOPS Media

Parteneri media online: Cinemagia.ro, Port.ro, Hipmag.ro, ArtActMagazine, Metropotam.ro, Feeder.ro, Filmetari.com, Filmreporter.ro, Liternet.ro, Cinefan.ro, 121.ro, b365.ro, Veiozaarte.ro, Cinemazing.ro, animationmagazine.eu, Daazo.com


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button