Fii deștept și fă pe prostul!

11 oct. 2022
276 Afișari
Fii deștept și fă pe prostul!

Motto: „Rebarbor?  Da, rebarbor.  E-un termen tehnic? Știi, nu l-am mai întâlnit...  Tehnic.  Și ce-nseamnă?  Nimic. Cum nimic? Așa bine, nimic.” 

Judecând după premisele de la care a pornit, cea mai recentă montare a lui Alexandru Dabija pe scena Teatrului Odeon ar trebui să fie un exercițiu de arheologie antropologică, o cufundare metafizică în meandrele concretului sistemului socialist din România. V-am captat atenția? Nu căscați! Și mai ales, nu plecați după fentă!

Mă număr printre aceia care consideră că avem nevoie să ni se aducă aminte periodic, în orice formă, mai ales artistică, de ororile comunismului, ca și de cele ale Holocaustului, în speranța că poate, astfel, neuitarea va face aceste lucruri irepetabile. În cazul de față însă, sentimentul pe care ți-l dau personajele inspirate din proza scurtă a lui Alexandru Monciu-Sudinski nu este cel de oripilare detașată, trăită în confortul dat de cele câteva zeci de ani distanță. Ci este un fior rece care coboară pe șira spinării, imediat ce se vor fi stins hohotele de râs. 

Și asta pentru că „omul cel nou”, din epoca proletcultistă, portretizat, sau mai bine zis caricaturizat de tandemul Monciu-Sudinski & Dabija, seamănă izbitor de bine cu mulți dintre contemporanii noștri. Ca și strămoșul său comunist, și omul nou din prezent are nevoie de Lumină (cu L mare). Dar nu și-o mai ia din Tezele de la Mangalia sau din documentele programatice ale vreunui partid, ci din social media. Și o dată iluminat, n-are încotro și trebuie să strălucească mai departe, respectând însă lungimea de undă cu care a fost învestit: „Fii deștept și fă pe prostul!”.

Povestea acestui spectacol este, în sine, captivantă, incluzând aici destinul metafizic al autorului, despre care vă recomand călduros textul Oanei Stoica din Scena9. Dacă menționăm și spectacolul pus în scenă la același teatru (pe vremea respectivă – Teatrul Giulești) în 1976, de către regizorul George Bănică, având la bază aceleași texte ale lui Monciu-Sudinski, realizăm că „arheologul” Dabija dezvăluie publicului vestigii cu mai multe straturi temporale.

Despre spectacol în sine, foarte pe scurt, doar cât să vă stârnesc curiozitatea. Un decor minimalist, dar foarte sugestiv, în ton cu austeritatea epocii, în care cei 7 actori interpretează roluri multiple într-o înlănțuire de scenete, care au ca punct comun introspecția în mentalul colectiv al epocii prin intermediul unor personaje-cheie. Versatili și ludici până aproape de limita de la care ar fi încetat veridicitatea și ar fi început caricatura, ei recompun, ca un puzzle bizar, fotografia unor vremuri pe care din ce în ce mai puțini dintre potențialii spectatori le-au și trăit. E dacă vreți, o fotografie veche, alb-negru virată în sepia, digitalizată cu un scanner modern, re-colorizată, dar lăsând pixelii originali. Și, vorba poetului, te uiți la ea și nu e!

Detalii despre spectacol, program și bilete – aici!

Nota redacției: Radu ne-a promis că toamna asta se numără bobocii și premierele, dar pâna le vine rândul la #cronicomandare, aveți de văzut luna asta o sumedenie de spectacole mișto! Cum ar fi:

Mobilă și Durere la Teatrul Dramaturgilor Români
Tinerețea nostră la Centrul Cultural Lumina
Maria de Buenos Aires la Teatrelli

Cookies