“Fetițe dulci ca-n București în toată lumea nu găsești”. Capitala, orașul “grizetelor” și al saloanelor de masaj erotic, raiul clienților străini

Saloanele erotice din București dau periodic anunțuri prin care își afirmă disponibilitatea de a angaja “Maseuze cu sau fără experiență. Program în ture de zi și de noapte, câștiguri mari, comision de 100 de ron, masaj plus comision pe bar, plata pe loc, clienți străini, tipsuri maxime”. În ultimii 31 de ani, statul român a avut două tentative timide de a reglementa prostituția, de fiecare dată eșuate, deoarece legalizarea sau măcar reglementarea celei mai vechi meserii din lume ar leza valorile familiei tradiționale. Mai ales în aceste vremuri de pandemie și de criză, “Statul eșuat” numai grija prostituatelor nu o are. Legea rămâne să fie făcută de clanuri și de pești, iar româncele au ajuns pe primul loc la vândut plăceri in Germania.

Din când în când, o știre cu mascații care intră la cinci dimineață peste niște burtoși impune un ritm de fapt divers jurnalelor de știri, și așa sufocate de vești rele. Jurnaliștii citează conștiincioși din comunikatul Poliției cum că a mai fost destructurată ”o rețea de prostituție”. Asta în timp ce România exportă masiv prostituție de 31 de ani, iar româncele, în anul 2021, se află pe primul loc în topul prostituatelor din Germania.

E oficial: româncele pe primul loc la prostituție în Germania

Oficiul Federal de Statistică-Destatis din Germania anunța că, la sfârșitul anului 2020, existau 2.290 de afaceri de prostituție care au permis provizoriu sau emis conform legii germane. Majoritatea lor au fost interzse în pandemie. Numai o cincime dintre fetele înregistrate aveau cetățenie germană, româncele fiind pe primul loc, urmate de alte est-europence.

În România, practicarea prostituției nu mai este considerată infracțiune, ci doar contravenție

“Avem clienți fideli de origine străină, cu potențial financiar de la care puteți primi tipsuri foarte mari”, anunță angajatorii de la Saloanele erotice din Centrul Vechi din București. În România prostituția era pedepsita în codul penal cu închisoare de la trei luni la trei ani. Prin noul Cod Penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, practicarea prostituției nu mai este considerată infracțiune, ci doar contravenție, dar totuși rămăne pedepsit proxenetismul. În Europa, în țări civilizate că Germania, cea mai veche meserie din lume este acceptată cu condiția să fie practicată în zone special amenajate, iar saloanele plătesc impozit.

Cine nu produce în Germania sau în marile capitale europene, o face la București. “Cel mai vechi salon erotic din centrul Vechi”  dă periodic anunțuri prin care angajează maseuze “cu sau fără experiență. Program în ture de zi și de noapte, câștiguri mari, comision 100 de ron, masaj plus comision pe bar plata pe loc, clienți străini, tipsuri maxime”. Statistică oficială spune că România ar avea 80 de prostituate la 10. 000 de locuitori. Asta într-o țară în care 55% la sută dintre cetățenii ei cred că violul este justificat în anumite situații.

Reglementările juridice de azi în domeniul prostituției feminine sunt mai inflexibile decât cele din Evul Mediu

Reglementările juridice contemporane în domeniul prostituției feminine sunt mai inflexibile și mai rigide decât acelea din Evul Mediu. Dar oare cum era în Evul Mediu? Cum se raportau dregătorii la “desfrâu” în Bucureștiul anilor 1800 sau 1900?

Matroanele erau numite “femei pezevenghi” în Bucureștiul anilor 1800

Femeilor ușoare și le spunea “lelițe”, “talience” și “femei podane”. “Podăresele” erau cele pentru care făceau podul, așa cum astăzi fac centura sau trotuarul. “Grizetele” erau damele din bordeluri, iar matroanele bordelurilor erau numite “ femei pezevenghi”. Li se mai spunea și “manșarte” pentru că la jumătatea secolului al XIX-lea, în București, casele de toleranță erau adesea camuflate în marșanderii ateliere de croitorie de dame). “Grizeta” înseamnă în limba franceză “lucrătoarea sau vânzatoare cochetă și ușuratică, fr. grissette”. Cât despre perioada interbelică, atât de mult ridicată în slăvi, să nu vă imaginați că cei 600 de mii de locuitori ai Bucureștiului (cât avea orașul în anul 1929, azi nu știm câți suntem) erau toți niște stilați, vorbitori de franceză, educați și europeni. Ba bine că nu. Prostituția era agreată, încurajată, plăcută.

“Bucureșteanul e interesat să-ți spună bârfe, anecdote, cât a băut la chef și pe ce fetișcană a mai pus ochii”

“Pentru bucureșteanul interbelic, cele trei valori în jurul cărora se invârtea totul erau mica afacere, petrecerea și femeia. Cultura și educația sunt pure ficțiuni. N. D. Cocea face o analiză nemiloasă a Capitalei interbelice, deopotrivă fanfaroana și nemiloasă, în care te izbește “incultura noastră de sus și până jos, de la ministrul care nu rasfoiește o carte într-un an, umflat în ignoranța lui arogantă ca bășică de bou umflată cu aer, până la masa amorfă a țărănimii, cu cei 80% de analfabeți recunoscuți de statisticile oficiale. Vorbăria e totul, cartea nu există. Bucureșteanul de azi incapabil să citească sau să asculte ceva, e tot așa de incapabil să vorbească. O convorbire cu un bucureștean e un adevărat supliciu. Nimic nu-l interesează.Nici muzica, nici știința, nici poezia, nici măcar politica. Ca să întreții o discuție cât de cât aproximativă cu un bucureștean, trebuie să te menții viguros în domeniul bârfelilor și al anecdotelor, sau să povestești cu de-amănuntul scenariul ultimului film, peripețiile ultimului poker, ecouri de la ultimul chef, cât ai băut, ce invârteli ai mai pus la cale sau pe ce fetișcană ți-ai pus ochii”, Adrian Majuru,“Bucureștii Mahalelor sau Periferia ca mod de existența”, Editura Compania.

În 1796, în București, “virtutea este necunoscută”

Adrian Majuru: “Intimitatea își arăta nurii pe străzile orașului încă din secolul al VIII-lea. Potrivit Contelui d’ Antraigue care-a trecut prin București în anul 1796 “sulimanurile de care femeile aveau tendința să abuzeze “erau interzise, și chiar și hainele de proveniență apuseană. În 1796 în București “virtutea este necunoscută”.

“Deșteptarea simțurilor se întâmplă la tot pasul”

Peștoaicele din acele timpuri au rămas în legendă: Kera Anastasia, Pitulicea Țiganca, Radovanca, roaba Văcăreștilor. Pe la 1799, Contantin Hangerli lua măsuri împotriva decăderii moravurilor, fiind informat că “ în hanuri și in chiliile mănăstirilor se fac multe urmări desfrânate și fapte vrednice de toată rușinea”. Wilkinson, un călător englez scrie că “numărul acestor femei era atât de mare în București, încât ultimul Aga, adică șeful Poliției, i-a dat Domnitorului ideea să pună o taxă pe fiecare, ceea ce ar aduce un nou venit de câteva sute de mii de piaștri. De mirare este că sfatul n-a fost urmat, căci împotrivire n-a putut întâmpina”, Adrian Majuru,“Bucureștii Mahalelor sau Periferia ca mod de existența”, Editura Compania.

“Toate femeile publice coprinse în listă se supun deopotrivă la revizia doctoricească regulat, de două ori pe săptămână”

Adrian Majuru: “Prima încercare de monitorizare și reglementare a prostituției s-a realizat în anul 1859, după ce în 1853 fusese introdusă obligativitatea condicuței. Regulamentul din 1859 clasifică prostituatele în trei categorii după felul în care se afișau: 1.a Femeile ce intrebuințează această profesie pe față și fără pericol. b. Femeile ce întrebuințează această profesie în taină, cu oarece îngrijire, și cu pericol. c. Femeile ce întrebuințează această profesie prin mijlocirea altor femei făcătoare de bine”. Au fost catagrafiate și trimite la medic: “toate femeile publice cuprinse în listă se supun deopotrivă la revizia doctoricească regulat, de două ori pe săptămână”. Cele care se sustrăgeau primeau un ștraif ( amendă) de un galben, la a două nesupunere un ștraif de doi galbeni, iar la treia arest de șapte zile”,“Bucureștii Mahalelor sau Peiferia că mod de existența”, Editura Compania.

În 1896, Prostituția în București era reglementată după modelul belgian, azi nu e deloc

Regulamentul de la 1895 impunea reguli clare asupra desfrâului.

“Articolul 92.

Ori cine va dori să deschidă o casă de prostițutiune va adresa o cerere serviciului sanitar, cu arătarea deslușită a casei unde voeste a o instala. Serviciul va lua înțelegere cu Prefectura Poliției, se va încredința dacă locuința în care petiționara voește a deschide stabilimentul corespunde cu condițiunile prescrise în regulamentul respectiv și va rezolva petițiunea în termen de opt zile de la primirea ei.

Art.93. Bărbații nu sunt liberi a deschide și a dirija case de prostituțiune.

Art 94. Casele de prostituțiune și locuințele femeilor prostituate izolate-femeile de clasa I și III NU sunt tolerate: în vecinătatea bisericilor, școlilor și internatelor de educațiune, in vecinătatea imediată a grădinilor publice. În hoteluri, birturi, circiumi, cafenele, grădini și restaurante.

Art 95. Este oprit femeilor prostituate de a ședea la ferestrele deschise. Perdelele ferestrelor din casele unde locuiesc femeile publice vor fi lăsate jos totdeauna.

Art 96. Este interzis femeilor prostituate de a ședea înaintea locuințelor. Interzis de a se preumbla pe stradă îmbrăcate într-un mod indecent. Este oprit de a se preumbla pe Bulevardul Universității, grădina Sfântul Gheorghe, pe strada Lipscani până la strada Umbrei, în piața Episcopiei, în Cismigiu și pe șoseaua Kiseleff în orele când în preumblari ele sunt frecventate în mod obișnuit de public.

În anii 20, deși prostituția era reglementată în mod oficial, exista o confuzie juridică între practicarea ei și legea bunelor moravuri. Juristul I. Gr. Perițeanu se intreba în 1922: “Care este caracterul de imoralitate capabil să atragă nulitatea și ce se înțelege prin bune moravuri? Legea tace. Codul nostru civil, ca și cel francez, nu definește bunele moravuri”, Adrian Majuru,“Bucureștii Mahalelor sau Periferia ca mod de existență”, Editura Compania.

Apoi au venit comuniștii care au interzis total cea mai veche meserie din lume și au închis Crucea de Piatră din București. În prezent, în “Statul Eșuat” reglementarea “intimității” rămâne la mâna proxeneților.