Fetița care își plimbă șobolanii cu STB-ul. Îi ține, totuși, în rucsac, nu în brațe

14 iun. 2023
2355 Afișari
Fetița care își plimbă șobolanii cu STB-ul. Îi ține, totuși, în rucsac, nu în brațe
Fetița care își plimbă șobolanii cu STB-ul. Îi ține, totuși, în rucsac, nu în brațe | Foto: Diana Popescu

Vară, cald, liniile STB sunt ori oaze mișcătoare de răcoare, ori saune pe roți. Pe lista subiectelor de dezbatere se adaugă, după caz, lipsa aerului condiționat și zgârcenia șoferilor sau, dimpotrivă, frigul nefiresc din mașină.

E greu să-i mulțumești pe bucureșteni, orice-ai face. Dar printre ei se strecoară mereu câte un personaj care a ales să privească partea bună a lucrurilor. Indiferent dacă transpiră sau se zgribulește pe traseu.

🚌 – Te puuup! De când nu ne-am mai văzuuut…

(Două femei trecute de 50 de ani s-au regăsit în autobuzul 484. Își zâmbesc și se pun pe povestit).

– Chiar că! Ce faci, ești bine?

– Bine, vin de la muncă. Tu?

– Tot așa.

– Păi da, c-ai vrut să ieși la pensie ca să stai liniștită și-acu’ ai un servici pentru care traversezi orașu’!

– Da, cam e de mers, da-i mult mai bine decât când lucram la patron. Nici nu se compară!

– Ce-i așa bine? Câte ai pe cap?

– Trei fete! Da-s cuminți și ascultătoare. N-am probleme cu ele deloc! Dacă le spun „Aveți voie pe telefon până la ora cutare”, ele știu când se face ora și gata, lasă telefoanele și se-apucă de altceva. Desenează, se joacă, citesc… Aia mijlocie citeșteee! Citește mult rău! Ar citi și aia mică, da’ la ea e mai greu, că-i abia la pregătitoare. Ieri le-am pus în balcon un cearșaf și-un lighean cu apă și-au spălat la păpuși de mai mare dragu’!

– I-auzi! Înseamnă că te descurci!

– Mereu o scot la capăt cu ele, că-s înțelegătoare. Azi au poftit la cartofi prăjiți cu ouă ochiuri, cartofi prăjiți cu ouă ochiuri le-am făcut! Dimineață au vrut cereale cu lapte. M-am uitat în frigider și-n dulap, le-am zis: „N-avem nici cereale, nici lapte”. Au înțeles imediat! Le-am făcut niște senvișuri la toaster, n-a zis una nici pâs! Păi fii-mea aia mare are o singură fată, da’ cu aia nu m-aș descurca neam! E zvăpăiată rău, trebuie să faci numai cum zice ea, numai cum vrea ea! N-aș rezista nici o săptămână! Pe astea trei fete nici nu le simți: și cuminți, și ordonate! Se joacă ce se joacă, da’ după aia toate jucăriile-s la locu’ lor! Mai mare dragu’, nici nu zici că e servici!

🚌 Tatăl își extrage dintr-un 226 cei doi copii. Unul dintre băieți are vreo 5 ani, celălalt – în jur de 3. În timp ce le preia ghiozdănelele, îi întreabă:

– Ia ziceți, ați fost cuminți azi?

– Da, răspunde imediat cel mare.

– BA DA!!!, protestează, din reflex, mezinul.

🚌 Pe scaunele de lângă șofer, bunica face recapitularea cu nepoata de cam 8 ani:

– Telefonul?

– În sac.

– Banii?

– În sac.

– Costumul de dans?

– În sac!

Apoi vine întrebarea-surpriză:

– Șobolanii?

Netulburată, fetița continuă cu același răspuns:

– În sac.

– Primul lucru, când ajungem acasă, îi scoatem din sac! După aia îi ducem imediat pe balcon! Și diseară îi punem musai la spălat, că altfel n-ai cu ce să te-ncalți la ora următoare!

Nota B365.ro – Mai multe Cronici STB, mai jos:

 

Cookies