Festivalul Luminii începe astăzi în Capitală:Muzică, proiecţii şi sisteme de iluminare arhitecturală

de:
23 apr. 2015
1 afișări
Festivalul Luminii începe astăzi în Capitală:Muzică, proiecţii şi sisteme de iluminare arhitecturală

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii – Spotlight începe joi seară la ora 20.00 cu un concert susținut de trupele Romarta, Robin and the Backstabbers și Omul cu Șobolani, pe Strada Franceză din Centrul Istoric.  

Festivalul Luminii are loc în perioada 23 – 25 aprilie. Începând de joi și până sâmbătă, Calea Victoriei, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piaţa Naţiunilor Unite, se va transforma într-o expoziţie în aer liber, iar spaţiile publice vor fi revitalizate prin intermediul unor instalaţii interactive şi al spectacolelor de lumini, anunță Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

„Alături de spectacolele captivante reprezentate de cele 16 instalaţii de artă, iluminatul arhitectural şi sesiunile de video-mapping pregătite de artiştii invitaţi vor aduce un plus de magie festivalului, însufleţind faţadele clădirilor de pe acest traseu. Astfel, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă al României, faţada Ministerului Afecerilor Interne, Teatrul Odeon, Cercul Militar Naţional, Palatul CEC şi Muzeul National de Istorie vor prinde viaţă şi vor completa perfect spaţiile expoziţionale ale galeriei-gigant în aer liber”, spun reprezentanții Primăriei Capitalei. 

Itinerariul pe care vor fi amplasate instalaţiile de artă va semăna cu un circuit amplasat într-unul din marile muzee ale lumii.

„Expoziţia începe în Piaţa Revoluţiei cu lucrarea Large Pendulum Wave, o instalaţie kinetică ce foloseşte 15 globuri luminoase de aproape un metru diametru, ce oscilează ritmic, la capătul unor cabluri fixate de un suport cu înălţime de 10 metri. (…) Traversând Calea Victoriei, în spatele bisericii Kretzulescu, pătrundem într-un spaţiu magic, un peisaj artificial sinestezic care crează o experienţă senzorială totală. Chill Voxel este o scenografie muzicală şi luminoasă, formată din 256 de baloane umplute cu heliu, iluminate individual printr-un LED, ce dansează în bătaia vântului, într-un spectacol complex de sunet şi lumină, acoperind o suprafaţă de peste 700 de metri pătraţi. Secvenţa artistică durează 25 de minute, timp în care spectatorul este transportat în interiorul mai multor tablouri, alternând între momente contemplative şi ritmuri antrenante”, se arată în comunicatul citat.

Traseul va continua spre Centrul Vechi, iar faţadele Teatrului Odeon şi Cercului Militar vor fi „transformate” prin intermediul a două videomapping-uri, realizate de două dintre echipele ce au contribuit la succesul iMapp Bucureşti 555: Les Ateliers Nomad (România) şi Maxin10sity (Ungaria).

Videomapping-ul este un spectacol multimedia complex, care se foloseşte de toate elementele faţadei unei clădiri şi le integrează într-o animaţie 3D, făcând ca „relieful” clădirii să se transforme într-un spectacol în care fiecare detaliu arhitectonic primeşte rolul său, printr-o proiecţie dedicată.

„Traseul se încheie la capătul Căii Victoriei (Piaţa Naţiunile Unite, pe Dâmboviţa) cu Vasul Fantomă (Ghost Ship), o hidro-hologramă de mari dimensiuni creată de arhitecţii români din colectivul Visual Skin pentru Amsterdam Light Festival 2014. În 2015 şi 2016 acest vas efemer va călători în jurul lumii. Spotlight Bucharest Internatiopnal Light Festival este prima oprire. Pe măsură ce vizitatorii se deplasează în jurul hologramei, imaginea percepută se tranformă din profilul vasului în vederea frontală. Efectul 3D este şi mai spectaculos atunci când velele corabiei se umflă în bătaia vântului. Un set de patru pompe submersibile vor arunca în aer jeturi de apă de 12 m înălţime, formând două ecrane de vapori perpendiculare. Vasul Fantomă (Ghost Ship) este proiectat pe aceste ecrane folosind lumini statice de 2500W2”, se mai arată în comunicat.

„Pădure de lumină la BNR”

De asemenea, va fi prezentată instalaţia câştigătoare a concursului organizat de ARCUB (la care s-au înscris 30 de proiecte) pentru tineri artişti, arhitecţi sau designeri. Aceasta este „Urban Neon Forest”, semnată de Antonio Păun şi Thomas Herrera, studenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

„Proiectul câştigător îşi propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi, pe Str. Lipscani, într-o experienţă inedită: o promenadă printr-o «pădure de lumină». Instalaţia va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuşi aleatoriu în faţa clădirii Băncii Naţionale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacţiona cu obiectele arhitecturale, cât şi un spectacol urban inedit”, se mai arată în comunicatul PMB.

Circuitul artistic al festivalului va integra 23 de lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, în total, o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi urmând să fie iluminată în cadrul festivalului, majoritatea instalaţiilor folosind surse de lumină LED, care au un consum redus de energie.

Un alt element inedit al festivalului va fi expoziţia de fotografie rezultată din campania „Lumină pentru România”, derulată de Asociaţia Free Mioriţa în faţa Muzeului Naţional de Artă a României, cu scopul de descoperi şcoli şi oameni care nu au electricitate, pentru a le instala sisteme cu panouri fotovoltaice.

După lasarea întunericului, expoziţia „Lumină pentru România” va fi iluminată de o instalaţie realizată din becuri opaiţ şi felinare.

Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, iar accesul la eveniment va fi gratuit.

Cookies