ȘTIRI

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) va avea loc în perioada 28-30 octombrie (începînd cu ora 18.00), în binecunoscuta locaţie de la Muzeului Ţăranului Român, Clubul Ţăranului.
Iubitorii de literatură au ocazia, şi în acest an, să participe la lecturi publice şi dezbateri cu scriitori importanţi din Ungaria, Muntenegru, Georgia sau Croaţia, dar şi cu scriitori de marcă din literatura română, precum Petre Cimpoeşu, Cristian Teodorescu, Adriana Babeţi, Varujan Vosganian, O. Nimigean sau Dan Sociu.
Începînd cu acestă ediţie, FILB a devenit partener al Festivalului Tanpinar, de la Istanbul, al proiectului The Knot şi vă promitem că a patra ediţie, de anul viitor, va fi una cu totul şi cu totul specială. (Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedinte FILB)

Prima zi a Festivalului prilejuieşte publicului întîlnirea cu Ádám Bodor (Ungaria), un scriitor născut în România, a cărui biografie revelează un autor profund marcat de experienţa carcerală – a făcut doi ani de închisoare politică, în celulele de la Cluj-Napoca şi Gherla, unde i-a cunoscut pe unii dintre foştii membri ai Gărzii de Fier româneşti. Ádám Bodor va citi din volumele volumele Mirosul puşcăriei (Curtea Veche), Zona Sinistra (Humanitas) şi Vizita arhiepiscopului (Polirom) – toate apărute anul acesta, în traducerea lui Marius Tabacu.
Invitaţii din România în prima seară a ediţiei de anul acesta a FILB sînt Petru Cimpoeşu (cu o lectură din cel mai recent volum publicat, într-o ediţie revăzută, la Polirom – Firesc), Cristian Teodorescu (lectură din Medgidia, oraşul de apoi, apărut anul trecut la Editura Cartea Românească şi recompensat cu Premiul pentru Proză al USR pe anul 2009) şi Varujan Vosganian (lectură din volumul publicat anul trecut la Polirom: Cartea şoaptelor, Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul).
Tema dezbaterii din prima seară a Festivalului, moderată de Ovidiu Şimonca, este Casa părinţilor mei. Este memoria celui care scrie şi memoria unui Părinte tiranic, şi „săpare” în arhiva Casei sale? Aceasta este întrebarea la care scriitorii prezenţi vor încerca un răspuns.
Jurnalista Józsa Márta va face un portret al scriitorului Ádám Bodor.
La finele primei seri, publicul va avea ocazia să vizioneze filmul Bună dimineaţa – regia Péter Szabó.

Cea de-a doua zi a festivalului este dedicată unei dezbateri pe tema Istorii trăite / Istorii imaginate sau despre cum se „joacă” scriitorii cu relaţia realitate/ficţiune în cărţile lor: personajele reale şi acţiunea reală prezentate publicului cititor între copertele unei cărţi aparţinînd domeniului beletristică rămîn personaje reale şi acţiune reală?
Invitaţii din străinătate sînt Zaza Burchuladze, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori şi dramaturgi georgieni ai noii generaţii, cu o lectură din volumul Infuzie de Kafka (în curs de apariţie la Editura Cartier, în traducerea lui Igor Mocanu) şi Ognjen Spahić, cea mai puternică voce în proza muntenegreană de după divizarea fostei Iugoslavii, care va citi publicului prezent la MŢR din romanul Copiii lui Hansen, apărut de curînd în colecţia „Biblioteca Polirom” (traducere de Annemarie Sorescu Marinković).
Scriitorii români invitaţi în cea de-a doua seară a FILB sînt O. Nimigean (cu lectură din romanul Rădăcină de bucsau, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom) şi Dan Sociu, care va citi cîte un fragment din romanele publicate la sfîrşitul lui 2008 în colecţia „Ego. Proză”: Urbancolia şi Nevoi speciale.
Moderatorii serii vor fi Iulia Popovici şi Constantin Vică.
Seara se va încheia cu un moment de artă vizuală A fost odată ca niciodată – Heimo Lattner.

Cea de-a treia seară a Festivalului, cu titlul Funcţionare în Ministerul durerii, va fi o seară pur feminină, în care vom vorbi despre două variante ale existenţei, una mai dăunătoare fiinţei decît cealaltă: exilul versus patria opresivă. În dialog: Dubravka Ugrešić (scriitoare apatridă, născută în Croaţia, dar stabilită în Olanda) şi Adriana Babeţi.
La eveniment va participa, de asemenea, traducătoarea cărţilor Dubravkăi Ugrešić în limba română, Octavia Nedelcu. Moderator: Anca Băicoianu.
Dubravka Ugrešić va citi din cea mai recentă carte tradusă în limba română: Ministerul durerii (colecţia „Biblioteca Polirom”).
Festivalul se va încheia cu un concert: Joint party – Rokolectiv.

Despre FILB:
Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect conceput şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, este un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti. FILB a debutat în toamna anului 2008 la Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului şi de atunci are loc anual, la sfîrşitul lunii octombrie.
Timp de trei zile, încercăm să rescriem harta culturală a Europei, prin întîlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog cu cititorii, între scriitorii români şi invitaţii din străinătate. Diversitatea este conceptul ce stă la baza teoretică a întîlnirilor, intenţia noastră fiind aceea de a deconstrui ideea preconcepută că un trecut aşezat sub circumstanţe istorice asemănătoare va da naştere unor produse culturale identice.
FILB este primul festival internaţional de acest gen din România.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button