FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015: Încasări de 15 mil. euro şi 20.000 de turişti străini. PROGRAMUL

de:
29 aug. 2015
1 afișări
FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015: Încasări de 15 mil. euro şi 20.000 de turişti străini. PROGRAMUL

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015: „Cifra de 20.000 de turişti străini corespunde ediţiei 2013 a Festivalului Enescu. Pentru ediţia din 2015, o estimare exactă va putea fi făcută după încheierea evenimentului. Cu siguranţă va fi vorba despre un număr similar sau chiar mai mare de turişti, având în vedere că tendinţa este de creştere. De exemplu, la ediţia din 2011 fuseseră 16.000 de turişti străini. De asemenea, ne-au contactat mai multe agenţii de turism care pregătesc pachete speciale în jurul festivalului”, spune Mihai Constantinescu, directorul Artexim, organizatorul Festivalului George Enescu.

Corul Madrigal va inaugura seria Concertelor de la miezul nopţii de la Festivalul Enescu 

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015: Corul Naţional de Cameră Madrigal – „Marin Constantin” va urca duminică, de la ora 22.30, pe scena Ateneului Român. Celebrul ansamblu va deschide seria Concertelor de la miezul nopţii, din cadrul celei de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Schimbare la Festivalul George Enescu: Daniel Schmutzhard îl va înlocui pe Levente Molnar

Schimbare de ultimă oră la Festivalul Internațional „George Enescu”. Baritonul Daniel Schumtzhard îl va înlocui pe Levente Molnar în distribuţia Carmina Burana, de Orff, care va fi interpretată în cadrul concertului de deschidere a festivalului.

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015: Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenţiei de turism Invitation România care aduce turişti străini în România, spune că acest eveniment poate ajuta România nu doar pentru că o pune pe harta turistică lumii ci şi pentru că poate reprezenta un business rentabil pentru jucătorii economici.

„Un turist străin care vine în România nu cheltuie doar 50 de euro pe biletul de intrare la festival, ci cheltuie între 400 şi 1.000 de euro pentru că plăteşte cazare, mâncare şi alte ieşiri în oraş. Suma nu include biletul de avion”, explică antreprenorul care deţine agenţia de turism din 1998 şi care aduce încă de la început turişti la festivalul George Enescu, conform Ziarul Financiar. El spune că pentru ediţia din acest an estimează că va aduce doar el 800-1.000 de persoane atât din ţări europene precum Franţa, Germania, Austria, Belgia, dar şi din Japonia, SUA sau Canada.

Radio România va transmite în DIRECT concertele de la FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015 

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015: „An de an numărul de turişti este în creştere. Mergem la prezentări, la cocktailuri şi la conferinţe pe pieţe externe pentru a promova România. În februarie-martie încep evenimentele pentru promovarea din acest an”, adaugă Fodoreanu.

Pentru ediţia 2013 a festivalului George Enescu s-au vândut 120.000 de bilete. Dintre acestea, aproximativ 20.000 au fost achiziţionate de turşti străini. Mai mult, un public de peste 15.000 de iubitori de muzică s-a bucurat şi de evenimentele organizate în aer liber în cadrul Festivalului – Piaţa Festivalului şi Bucureştiului Creativ, spun organizatorii festivalului.

Festivalul Internaţional “George Enescu” a ajuns la a XXII-a ediție. Cine va susține concertele 

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015. Dirijorul recitalului de deschidere va fi renumitul Kristjan Järvi, iar solistă violonista Sarah Chang, despre care New York Times scria că „talentul ei este la un nivel atât de înalt, încât nu ne rămâne decât să îl venerăm”, pentru a interpreta Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Jan Sibelius, chiar în anul în care se aniversează 150 de ani de la nașterea compozitorului finlandez.

Radio România va transmite în DIRECT concertele de la FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015

Concertul se va încheia cu celebra Carmina Burana de Carl Orff, avându-i în distribuție pe unul dintre cei mai bine cotați contratenori ai momentului în lume, Max Emanuel Cenčić, dar şi pe soprana Jennifer OLoughlin şi baritonul Levente Molnar, alături de Corul Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner şi Corul de Copii Radio pregătit de Voicu Popescu.

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015. Orchestra Română de Tineret a prezentat în avanpremieră acest concert şi sub bagheta lui Cristian Mandeal, în cadrul concertelor de la Sinaia care au încheiat pe 25 şi 26 august Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii”. Avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret îşi va continua seria de evenimente concertistice pe data de 2 septembrie, într-un alt context onorant, sub bagheta lui Cristian Mandeal, respectiv la Festivalul orchestrelor de tineret din Aix en Provence.

Festivalul „George Enescu” va fi transmis live pe internet. UNDE ÎL POȚI URMĂRI

FESTIVALUL GEORGE ENESCU 2015. Sub egida Festivalului Internațional George Enescu, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română mai prezintă în seara de 17 septembrie, de la ora 22.30, la Ateneul Român, în seria Concertele de la Miezul Nopţii, un recital al Corului de camera „Preludiu” dirijat de Voicu Enăchescu, cu un program de muzică românească ce cuprinde lucrări de D.G. Kiriac, Ștefan Popescu, Ion Vidu, Nicolae Lungu, Constantin Arvinte, Tudor Jarda, Ioan D. Chirescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Vasile Popovici, Vasile Spătărelu, Richard Oschanitsky, Alexandru Pașcanu, Dan Dediu, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi, Dan Buciu, Felicia Donceanu, Gheorghe Cucu, Tudor Flondor, George Enescu, se arată în comunicatul de presă remis B365.ro.

Festivalul Internațional George Enescu a ajuns la ediția a XXII-a și se desfășoară, anul acesta, între 30 august și 20 septembrie.

Cookies