“Ferentari nu e al interlopilor, e mai degrabă al săracilor la care nimeni nu se uită”. FerenTexas, ghetoul bucureștean în care primarii intră numai în campanii electorale

Despre lucrurile bune care se întâmplă în cartierul Ferentari se scrie puțin, dar asta nu înseamnă că ele nu se întâmplă. Cel mai mult se bate toba pe “Ferentari, the most dangerous place in Bucharest”, zona rău famată dintotdeauna, sperietoarea Bucureștiului, cartierul consumatorilor de heroină, al covoarelor de ace de seringă și al clanurilor interlope. Și asta pentru că, în ultimii 30 de ani, politicienii au frecventat cartierul Ferentari doar în campaniile electorale, numai și numai în interesul lor. Cu imagini-document și mărturii, recompunem istoria Ferentariului și ne imaginăm viitorul prin ochii celor care trăiesc în cartierul pentru unii ciumă, pentru alții mumă. Interviu special cu o Fată din Ferentari, mai jos.

 „Îmi place Ferentariul de mor”

Ferentari, destinația pentru care taximetriștii refuzau și încă mai refuză cursa, depinde de cât de ziuă e afară. A fost mahala cu cocioabe, apoi s-a procopsit, pe ici pe colo, cu blocuri și cămine pentru nefamiliști în care au fost înghesuiți muncitorii aduși din toată țara. După anul 1989, cartierul a devenit faimos pentru ghetourile din Zăbrăuți, Livezilor și Vâltoarei. Insă Ferentariul se schimbă încet încet, asta ar fi știrea.

Zona se dezvoltă, au apărut carmangerii, bancomate, cârciumioare, ba chiar și barber-shopuri și bloculețe noi. Este plină Prelungirea Ferentari de tot felul de magazine noi, prețul terenurilor a ajuns la 100 de euro mp iar dezvoltatorii imobiliari nu se feresc să caute profit în Ferentari. Un singur lucru ramâne neschimbat: sărăcia. Supraviețuirea celor înselați de toate administrațiile din ultimii 30 de ani.

Comuniștii, primii politicieni care au băgat în seamă Ferentariul, mahalaua în care “omul nu știa alt dușman decât ploile, alt sport decât salturile peste șanțuri”

La începutul secolului XX Ferentariul era o mahala cu bordeie, așa cum erau cele mai multe dintre mahalalele Bucureștiului. Între anii 1945-1947, puterea populară a construit blocuri la marginea orașului, începând cu Ferentariul, care a primit aproape 600 de apartamente în vestitele blocuri roșii. La baza Planului de Sistematizare al Bucureștiului a stat Hotărârea Consiliului de Miniștri din anul 1952 care prevedea ca “planul de reconstrucție socialistă a orașului București trebuie să oglindească avântul și înflorirea continuă a economiei și culturii naționale și să creeze condiții pentru a asigura satisfacerea nevoilor materiale și culturale mereu crescânde ale maselor de oameni ai muncii din București”. Praful s-a ales și de satisfacerea nevoilor materiale și de idealurile oamenilor muncii.

Schița planului general de sistematizare a Bucureștiului, pusă în practică de Institutul Proiect București, începe în anul 1954 și capătă o nouă formă în anul 1962. Noile cartiere muncitorești reprezintă câte un orășel în sine: Ferentari Sud, Berceni, Drumul Taberei, etc.

Ferentari în perioada interbelică: “Pe tot întinsul câmpiei vezi biete locuințe unde mizeria mocnește crunt”; existau 92 de cârciumi la o populație de 10.000 de locuitori

În perioada interbelică, „Parcul Veseliei din Ferentari era o colecție încurcată de ulițe și fundături, de case turtite și bordeie abia vizibile. Până în Comuna Măgurele și de aici până în Jilava, omul nu știa alt dușman decât ploile, alt sport decât salturile peste șanțuri. Era un cartier lipsit de lumină pe străzi, lipsit de apă, având doar un singur puț cu ciutură, iar în ce privește medic, dispensar, farmacie, nici pomeneală, toate acestea erau înlocuite cu cele 92 de cârciumi, la o populație de 10.000 de locuitori, revenind de fiecare cârciumă 108 locuitori (..) Dincolo de Ulița Ferentarilor se năștea cu forcepsul, prin 1930-1933, Parcul Fericirii, unde de jur împrejur sunt presărate pe tot întinsul câmpiei biete locuințe unde mizeria mocnește crunt. Oamenii care și-au pus primele temelii la case pe hăul gol năpădit de bălării au întrecut cea mai înaltă treaptă a optimismului”, Adrian Majuru, “Bucureștii Mahalalelor sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2008, pagina 81.

“Zona Rahova-Ferentari a rămas un spațiu, dacă nu periculos, cel puțin nesigur în imaginarul colectiv urban”

“Deși procesul de modernizare și urbanizare a spațiului Rahova-Ferentari a continuat între 1940-1990, amprenta periferiei s-a păstrat prin specificul locuitorilor. Populația autohtonă aflată acolo la 1940 de cel puțin o generație a fost invadată ulterior de locuitori ai satelor, pe măsură ce s-a dezvoltat activitatea industrială. Deși același lucru s-a petrecut și în alte cartiere rău famate, precum Gropile lui Ouatu, Tirchilești, Dobroteasa sau La Mandravela, zona Rahova-Ferentari a rămas un spațiu, dacă nu periculos, cel puțin nesigur în imaginarul colectiv urban”, Adrian Majuru,“Bucureștii Mahalalelor sau periferia ca mod de existență”.

Periferia în anii puterii populare: sate pe verticală, cartiere-dormitor

“Aceste trăsături pot fi atribuite întregii periferii bucureștene interbelice. În anii puterii populare, înjghebările periferice s-au transformat în cartiere-dormitor, adevărate sate pe verticală, care au omogenizat masa umană și au șters toate aspirațiile la înflorirea liberă a personalității”, Adrian Majuru. Ferentariul a fost mereu o zonă săracă, care începea de la Podul Calicilor, de unde pornea altădată Drumul Craiovei, și care s-a mărit în timp, înspre Pieptănari-Ferentari. Numele mahalalei ar fi fost dat de soldații-ferentari ai lui Mihai Viteazul, care au fost împroprietăriți de Domnitor la marginea târgului.

“Ferentari sau FerenTexas, un cartier ar contrastelor în care sărăcia și lipsa educației coexistă cu epatarea noilor îmbogățiți”

Cum a ajuns Ferentariul să fie supranumit FerenTexas ne spune o fată din Ferentari. Simona Rădoi a locuit timp de 12 ani în cartier și acum se ocupă de PR pentru industria culturală, în special pentru cea cinematografică. A lucrat pentru festivaluri precum TIFF, Anonimul, Divan Film Festival, sau pentru evenimente ca Premiile Gopo. În prezent colaborează cu HBO și Independența Film.

Simona Rădoi: “Ferentari este cartierul contrastelor în care sărăcia și lipsa educației coexistă cu epatarea noilor îmbogățiți, uneori prin mijloace aflate în afara legii. Vezi ghetouri, șobolani și gunoaie în copaci; vezi și mașini luxoase și nunți cu limuzine, porumbei și cântăreți celebri, cu haine sclipicioase, parfumuri scumpe care se amestecă cu mirosul de ceapă călită, de balsam de rufe și igrasie.”

Simona Rădoi a avut un blog numit “O fată din Ferentari”, pe vremea când nu avea fieștecine blog

B365. ro: Simona, care este legătura ta cu Ferentariul?

Simona Rădoi: ”Eu sunt din Giurgiu și în anul 2001 eram la Facultate. Tatăl meu achiziționase recent o casă, pentru că la vremea aceea Ferentari era unul dintre cartierele în care îți permiteai să mai cumperi o casă cu oarecare teren, la un preț rezonabil. A costat 3000 de dolari. Am stat acolo 12 ani, timp în care, pentru că mi se părea foarte interesant ce se întâmplă în jurul meu, am încercat să țin un fel de jurnal, un blog numit “O fată din Ferentari”, în care notam diverse povești, pe care le vedeam fie la mine pe stradă, fie în spațiul Ferentariului. Unele erau vesele și amuzante, altele foarte triste și dramatice”.

„Am sunat-o pe maică-mea de pe fix să-i zic: Mamă, nu pot să cred că la mine la poartă cântă  chiar acum Pepe”

B365.ro: Ce te-a impresionat prima și prima dată în Ferentari?

Simona Rădoi: “Eram studentă și lucram și ca jurnalist. Automat privirea mea se îndrepta către întâmplări pe care le puteam specula și la job. Prima dată am fost impresionată de “vedete” ca să le zic așa; pe atunci nu exista social media și nici relația de apropiere față de “vedetele” pe care le vedem astăzi la televizor. Am fost uimită când am văzut că la mine pe stradă era o nuntă la care cântau formația Blondi, Pepe, Adrian Copilul Minune. Limuzine, corturi în mijlocul străzii, porumbei eliberați, o nebunie totală. Am sunat-o pe maică-mea de pe fix să-i zic: Mamă, nu pot să cred că la mine la poartă cântă acum Pepe, uite limuzina din care se dă jos formația Blondi. Era wow pentru acele timpuri”.

“Laurențiu, fir-ai tu al dracului să fii, că o dată te-ai drogat și ai murit ca prostu’ de supradoză”

B365.ro: Și prima întâmplare tristă?

Simona Rădoi: “A fost înmormintarea fiului unui celebru interlop, băiatul lui cel mic murise de supradoză. Era evident o înmormântare cu lăutari și mama lui îl jelea “cu vorbe”, cum se face la țară. Și spunea: Laurențiu, Laurențiu, fir-ai tu al dracului să fii, că o dată te-ai drogat și ai murit ca prostu’ de supradoză. Mi s-a părut trist și în același timp reprezentativ pentru viața din cartier”.

B365. ro: De ce i se spunea “FerenTexas”? În anul 2001 erau multe străzi neasfaltate în Ferentari, era ca-n Vestul sălbatic?

Simona Rădoi: “Era destul de wild Ferentariul pe atunci. De exemplu, pe strada principală pe care o aveam de traversat, stradaTunsu Petre, exista o grădiniță, acolo în partea spre Prelungirea Ferentari. Era de fapt o clădire a unui fost cămin-creșă, construcție care între timp a fost puțin reabilitată, dar atunci era într-o stare foarte degradată. Nu exista gard, iar curtea era plină de boscheți în care se ascundeau heroinomanii să bage drog. Dacă stai să te gândești, ironia era că la grădinița aia veneau și copiii acelor oameni care se drogau; era plin de seringi și de narcomani imprevizibili, era destul de ciudat”.

“Exista un vibe destul de violent în cartier; se mai auzeau împușcături noaptea, bătăi”

Simona Rădoi: “Am lucrat în Drumul Taberei, am fost și chelnerița în timpul studenției, a fost o super experiență chelnăreala mea. Am lucrat la Pardon Cafe, o cârciumoară de legendă din Drumul Taberei; acolo am cunoscut oameni super mișto din zona creativă a Bucureștiului, oameni cu care m-am intersectat apoi în domeniile creative, în general cinema, muzică, artă. Ieșeam destul de târziu de la job, pe la 1 noaptea, și trebuia să ajung acasă cu un taxi, evident. Aveam un fel de deal cu taximetriștii, pentru că nu toți acceptau să te ducă în Ferentari. Plăteam mai mult decât făcea cursa, ca să mă asigur că în fiecare seară are cine să mă ducă acasă. De cele mai multe ori, chiar și acești taximetriști pe care îi cunoșteam, în momentul în care ajungeau la intersecția Rahovei cu Calea Ferentari, opreau mașina, trăgeau pe dreapta, își dădeau jos caseta luminoasă de pe mașină și abia apoi aveau curajul să se avânte în Ferentari”.

Simona Rădoi: “Erau foarte mulți drogați sau oameni care veneau după droguri, era un vibe destul de violent în cartier, se mai auzeau împușcături noaptea, bătăi. Pentru taximetriști era perioada celebrelor țepe; duceau oamenii la destinație și ei spuneau stai puțin că mă duc până sus să-ți aduc banii și nu se mai întorceau niciodată. Așa s-a propagat în oraș faima asta de Ferentari, cartier foarte periculos”.

“Ziua, Ferentariul era destul de pitoresc, cum este și acum; îmi place Ferentariul de mor”

Simona Rădoi: “Altfel, ziua, Ferentariul era destul de pitoresc, cum este și acum; îmi place Ferentariul de mor. Acum observ ușor ușor aproape o gentrificare. De câte ori mă duc acolo văd blocuri noi, blocuri renovate, cumva începe să-și schimbe înfățișarea de ghetou. A devenit mult mai scump, a crescut prețul terenului, este căutat de dezvoltatorii imobiliari. Tatăl meu locuiește tot acolo și mă duc frecvent la el, am rămas cât de cât conectată la cartier, chiar dacă nu la fel de mult. Acum mă duc cu mașina și, în afară de ai mei și de vecini, nu prea mai am contact cu restul, dar văd cum se schimbă cartierul de o lună la alta”.

“Asta mi-a plăcut cel mai mult la Ferentari: faptul că știi pe toată lumea iar dacă ți se întâmplă ceva, oamenii sar să te ajute”

B365.ro: Mai existau acele căsuțe pitorești cu grădină, cum erau odinioară în mahalalele Bucureștiului?

Simona Rădoi: “Da, există acele căsuțe cu teren care, de fapt, dau farmecul locului. Comunitatea oamenilor care locuiesc acolo este specială. Asta mi-a plăcut cel mai mult la Ferentari: faptul că știi pe toată lumea iar dacă ți se întâmplă ceva, oamenii sar să te ajute. De exemplu, cum mi s-a întâmplat mie când s-au luat băieții de mine pe stradă. Imediat s-au activat vecinii, chiar dacă nu știau cine sunt, dar știau că sunt de acolo, mă vedeau că treceam zilnic prin fața porții lor. În fiecare sâmbătă și duminică sau de sărbători, era exact ca la țară. Toată lumea ieșea cu scăunelul la poartă, undeva în fundal se auzea o manea; mă rog, grătarul, maneaua, într-un fel era fix atmosfera pe care o întâlneam în copilărie la țară. Oamenii se cunosc între ei și își petrec timpul liber într-un spațiu relativ izolat, în lipsa unor alte opțiuni de a-și petrece timpul liber. De altfel, mulți dintre cei care locuiesc în Ferentari ies foarte rar din cartier; sunt destul de săraci și atunci singura lor grijă este aceea de a avea ce pune pe masă”.

“Îmi amintesc de campaniile lui electorale ale lui Vanghelie; venea și le dădea oamenilor telefoane mobile și cartele.  Când oamenii sunt foarte săraci sunt și ușor de manipulat”

B365. ro: Care ar fi un loc, o clădire icon pentru cartierul Ferentari?

Simona Rădoi: “Eu am locuit în Prelungirea Ferentari, care începe din Piața Ferentari și atunci, cumva, locurile emblematice erau Școala 136 de la Vâltoare sau efectiv scuarul cu cârciuma de la Zețari”.

B365.ro: Ai prins și campanii electorale în Ferentari? De ce a fost și este atât de neglijat cartierul de administrație?

Simona Rădoi: “Pentru că atunci când oamenii sunt săraci sunt și ușor de manipulat. Pentru fiecare primar care a venit acolo din ’90 încoace, Ferentariul a fost masă de manevră. Eu pot să judec doar din 2001 încoace, când m-am mutat, dar la cum am găsit Ferentariul în 2001, aș putea spune că nici până atunci nu a fost mai bine. Au folosit comunitatea ca masă de manevră electorală, cu promisiuni multiple și puține livrări. Vanghelie venea în campanie și le dădea oamenilor telefoane mobile și cartele. Toți au făcut la fel, de la Vanghelie la primarii mai noi, precum Piedone, care a făcut totuși niște chestii, dar doar de spoială; chestii de luat ochii lumii. Înțeleg că totuși acum se lucrează la înlocuirea țevilor de apă, ceea ce ar fi remarcabil. Este o problemă destul de mare în Ferentari; deși ești la o aruncătură de băț de Casa Poporului, foarte multe gospodării nu au canalizare”.

“Am trăit un moment hepatic când o doamnă în halat se scobea în dinți cu o bancnotă, o imagine astăzi demnă de Instagram Capot Couture ”

B365.ro: Ai întâlnit foarte multe doamne cu capot în Ferentari, una ți-a atras atenția în mod special. De ce?

Simona Rădoi: “ N-o pot uita pe doamna în capot. Ceea ce acum s-a transformat în contul de Instagram Capot Couture, cu acele halate flaușate. Doamnele din Ferentari erau niște avangardiste ale halatelor și întotdeauna halatele lor miroseau a Lenor și a ceapă prăjită. Asociez cumva mirosul acela cu lipsa de posibilități a celor care locuiesc acolo. Detergentul mi se pare cumva leacul cu care oamenii sărmani încearcau să acopere mirosul prăjelii și al Ferentariului. Doamna cu pricina se afla la o coadă. Am admirat-o din spate, dar la un moment dat s-a întors către public, ca să zic așa, asteptând să vină Tanti Nela ca să-i aducă ce își cumpărase. Și se scobea cu o bancnotă de 50 de lei între dinți; îmi amintesc și acum acel cadru ca pe un moment hepatic. Și acum, de câte ori văd pe cineva că folosește banii sau portofelul, și apoi nu se spală pe mâini, îmi amintesc de scena aceea. De altfel, România este fruntașă într-un top internațional, este țara cu cele mai murdare bancnote”.

“Ce faci, mă jefuiești?”

B365.ro: Cum te apărai? Erai totuși o fată care circula prin cartier, uneori la ore târzii.

Simona Rădoi: “Sprayul paralizant era mereu pregătit. În momentul în care intram în cartier aveam sprayul pe mânecă, în general pus în poziția de acțiune, eram pregătită să apăs pe el. L-am avut în niște situații stupide cumva, dar nu a fost nevoie să-l folosesc. Am avut și senzații tari în autobuzul 141, cu un tip care-mi umbla în geantă nestingherit, în timp ce eu mă uităm la el, pentru că știam că nu am nimic valoros. L-am lăsat să văd ce face și, la un moment dat, privirea mea s-a întâlnit cu privirea lui și l-am întrebat: Ce faci, mă jefuiești?. Și norocul meu a fost că în momentul acela autobuzul tocmai oprise în stație. L-am împins în afara autozbuzului, altfel habar n-am ce s-ar fi putut întâmpla. Eram destul de kamikaze, cu tupeul ăla al tinereții, când nu realizezi că se pot întâmpla o grămadă de lucruri nasoale. Tata mi-a spus însă că dacă vreodată încearcă cineva să te jefuiască în autobuz dă-i tot ce ai la tine, pentru că de cele mai multe ori au o lamă între degete și te pot tăia pe față dacă opui rezistență”.

“Eram atât de stresată încât, din greșeală, i-am dat cu sprayul paralizant în față unui băiat din cartier care mă plăcea”

Simona Rădoi: “Eram atât de stresată și de pregătită să apăs pe sprayul ăla paralizant, încât atunci când un băiat m-a bătut pe umăr în stația de autobuz, i-am dat cu sprayul în obraz, deși era un băiat din cartier care mă știa și se bucura că m-a văzut”.

Valeriu Nicolae (Casa Bună), Ionuț Oprea (Studiourile Ferentari) și cei de la Fundația Amfiteatru sunt câțiva dintre activiștii care țin copiii din cartier departe de străzile și anturajele periculoase

B365. ro: Cine face totuși ceva în prezent pentru cartier, că tu știi mai bine? Cine sunt cei care ajută cu adevărat oamenii din Ferentari, pentru că au mare nevoie de educație, de sprijin, mai ales copiii. În afară de numele mari cum este cel al lui Valeriu Nicolae.

Simona Rădoi: “Valeriu Nicolae a făcut foarte multe lucruri la Școala 136 și nu numai. Știu că acolo în proiectul lui au fost implicați mai mulți, printre care și o profesoară care făcea în timpul liber, pro bono, școală cu copiii care nu mergeau la școală. Îi învăța să scrie și să citească, ceea ce mi se pare de aplaudat. De asemenea, regizorul Alexandru Nanau a făcut acolo niște ateliere și a lucrat la filmul lui. Acolo l-a cunoscut pe Toto care a constituit, alături de surorile lui, subiectul documentarului “Toto și surorile lui”. Ionuț Oprea este un alt om important care a făcut multe pentru cartier. Se ocupă acum de Studiourile Ferentari, unul dintre locurile în care copiii găsesc un refugiu și activități creative. Acolo vin și copiii care se duc la școală și cei care nu merg la școală, “chifteluții” cum îi numește Ionuț. Ei sunt în grija lui și face lucruri extraordinare. Mă bucur de fiecare dată când văd că au mai făcut ceva. Dintre “chifteluții” lui Valeriu Nicolae vine și Nicoleta Ghiță aka Niko G, care alături de Kaly (Mihaela Drăgan) a lansat primul album de trap feminist, Tehno Vrăjitoarele, în care fetele vorbesc mult despre teme antirasiale și sociale dar și despre subiecte personale. Mai este și Fundația Amfitreatru, care are două proiecte în Ferentari și face lucruri mișto pentru comunitate. Unul se numește Nucleo- Activare în Ferentari și urmărește ca nucleul comunității să știe să își ceară drepturile, practic le dă toate ustensilele ca ei să fie instruiți în advocacy și organizare comunitară. Celălalt este Avdives Khetanes, care urmărește creșterea sustenabilă a calității vieții comunităților de romi”.

“Ferentariul nu este un cartier al interlopilor, este mai degrabă cartierul săracilor la care nimeni nu se uită”

B365.ro: Celor din afara cartierului Ferenatari, celor care au prejudecăți, ce le poți spune?

Simona Rădoi: “Ce întrebare grea, dar bună. Cred că în Ferentari vei găsi ceea ce tu proiectezi. Dacă tu crezi că este un cartier plin de violență, în care vei fi jefuit în secunda doi în care tu ajungi acolo, cel mai probabil că o să ți se pară periculos. Mie Ferentariul mi se pare un cartier autentic. Îmi place Ferentariul și îmi place comunitatea din Ferentari. Este cartierul în care mă duc oricând cu drag, mai mult decât m-aș duce într-un cartier muncitoresc cu blocuri în care oamenii care locuiesc pe același palier nu se salută. Este un cartier în care mă simt în siguranță, pare paradoxal. Nu mai este cum era, simt un good vibe, este diferit astăzi. Prefer oricând să mă duc în Ferentari, decât în Militari, de exemplu. Oamenii au joburi, doar că fiind atât de puțin educați, au doar joburi plătite cu salariul mediu pe economie sau la negru. Sau trăiesc din ajutoarele sociale, pentru că pentru mulți dintre ei este o problemă să-și găsească de lucru, în lipsa unor studii și a unor acte de identitate. Mulți dintre ei nu au acte și nici domiciliu stabil. Ferentariul nu este un cartier al interlopilor; este mai degrabă cartierul săracilor la care nimeni nu se uită. În zona în care am locuit eu, de exemplu, știu că erau doi interlopi, în timp ce în cartier trăiau zeci de mii de oameni săraci”.

Post scriptum: urmează un mare chef în Ferentari,  începe pe 25 august

În perioada 25-28 august în Ferentari se anunță bairam mare, mare, chef uriaș la Zilele Caleido. Evenimentul celebrează diversitatea culturală, cu accent pe cultura romă, printr-o serie de manifestări artistice organizate în Piața Ferentari. Vor fi spectacole de teatru, concerte, DJ Sessions și ateliere de fotografie, dans, pictură, teatru, meșteșuguri, educație civică, gastronomie și istoria culturii rome. Taraful de la Vârbilău, Johny Romano, artistele Alina Șerban, Katia Pascariu și Niko G.x Kali sunt doar câteva dintre numele care se regăsesc în program.

Voi reveni cu programul atunci, în preajma zilei de 25 august, ca să nu vă încarc memoria încă de azi.

Cartierele Bucurestiului este un serial B365.ro dedicat celor vor să cunoască istoria si evoluția urbanistică a cartierelor in care trăiesc. Mai jos, ce am mai scris până acum:

• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat
• I love Drumul Taberei. Ce-a fost și ce-a ajuns cartierul bucureștean cu arhitectură inspirată de Le Corbusier
• Cotroceni, cartierul în jurul căruia s-a învârtit Bucureștiul. De la tâlharii care “se cotroceau” în codru la reședință domnească, Palat Regal și Prezidențial