Denumirea de “Ferentari” nu are nicio legătură cu vreun corp de armată de pe vremea lui Mihai Viteazul sau a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În planul cadastral al orașului București, realizat de maiorul Rudolph von Borrozyn în anul 1846, Ferentariul nici nu exista, din simplul motiv că pe atunci zona nu era locuită, totul era un vast câmp.
Prima mențiune a străzii Ferentari apare abia în anul 1863 în documentele Primăriei. O periferie care duce nicăieri, Ferentari a fost sistematic ignorat de-a lungul timpului de toate Administrațiile Bucureștiului, planurile de modernizare ale cartierului nefiind niciodată duse până la capăt.
Iar acestea sunt doar câteva dintre informațiile relevante publicate în volumul “Ferentari incomplet, Volumul I: Politici urbane la o margine de oraș 1846-2011”.
Mai jos, interviu cu istoricul Andrei Răzvan Voinea despre trecutul și prezentul unui cartier ignorat de autorități dintotdeauna, lipsit de investiții și, astfel, cu viitor trist și nesigur.
“Ferentari incomplet, Volumul I: Politici urbane la o margine de oraș 1846-2011” (semnat de Andrei Răzvan Voinea, Dana Dolghin și Gergely Pulay, Editura Studio Zona, 2023), face parte din Colecția “Cartiere Bucureștene” și reprezintă un proiect singular despre istoria Bucureștiului.
O încercare de a cartografia istoria urbană și modul în care s-a dezvoltat orașul. O echipă de tineri istorici, cercetători și fotografi (Andrei Margulescu și Ileana Szsaz) au scos adevăruri din arhive și biblioteci și ne prezintă cauzele pentru care Ferentari a fost marginalizat de toate regimurile politice ale țării. Volumul a fost nominalizat la Secțiunea “Publicații de Arhitectură” la Bienala de Arhitectură Națională 2023.
Înainte să se numească “Ferentari” , zona din partea de sud-vest a Bucureștiului era știută drept “Câmpul Veseliei” sau “al lui Bachus”, pentru că avea mai mult de 100 de cârciumi. Poate de aici să fi venit și melodia lui Gică Petrescu, “La crâșma din Ferentari, cu un vin de zile mari”, deși istoria nu se ocupă de originea cântecelor de petrecere.
Cert este că ghetoul de azi al Bucureștiului era cândva acoperit de podgorii ale Mitropoliei și ale altor mănăstiri din București. Cel care pune numele de Ferentari pe harta mitologiei urbane este Dimitrie Bolintineanu, scriitor, revoluționar pașoptist, Ministru al Cultelor și Instrucțiunii în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. “Ferentarul” din poezia lui Bolintineanu este (cum altfel?) cel mai curajos și mai brav oștean din oastea lui Mihai Viteazul.
“Ferentarul, ager și cu lungă chică, / Intră în oștime fără nicio frică / Tare ca un leu/ Iute ca săgeata tabăra străbate: Ferentar sunt eu! / Astfel ferentarul știe ca să moară: Pentru țara dragă, pentru soțioară”.
B365.ro: Răzvan Voinea, remarcabil este faptul că ați fixat pentru prima dată de unde vine exact numele cartierului Ferentari, ați încercat să înțelegeți de unde i se trage denumirea. Pe internet apar mai multe versiuni. De unde vine?
Răzvan Voinea, istoric: Ipotezele care apar pe internet sunt eronate, nu s-au confirmat. Ferentarii nu au fost soldați din oastea lui Cuza, Mihai Viteazul sau a domnilor fanarioți. Denumirea în sine de “Ferentari” reprezenta un corp al armatei romane, (secolul I B.C).
În armata romană, ferentarii erau soldații însărcinați cu aruncarea sulițelor, a pietrelor sau erau arcași așezați pe flancurile armatei. “Ferentarius” apar în lucrările istoricilor Gaius Sallustius și Tacitus.
În perioada 1850-1860, când ne căutam identitatea națională, istoricii aprofundează rădăcinile latine ale poporului român, “de la Râm ne tragem”. În încercarea de a obișnui cetățenii Principatelor cu această identitate, a început un întreg proces de redenumire a străzilor cu nume latine. Așa apar în București denumirile de Nerva Traian, Octavian, Virgiliu, Apolodor, Piața Romană și multe altele. În anul 1860, la inițiativa lui Dimitrie Bolintineanu, strada care atunci reprezenta limita administrativă a Bucureștiului primește denumirea de Calea Ferentari, în amintirea acestor ferentari romani. Numele va fi cu greu asimilat și se tot schimbă, i se spune ba Filentari, ba Felentari.
Răzvan Voinea, istoric: Dimitrie Bolintineanu era ministrul Cultelor și Instrucțiunilor Publice în timpul lui Alexandru Ioan Cuza și a perpetuat mitul cu Mihai Viteazul, cum că mahalaua “Ferentari” ar fi apărut prin împropietăriri date soldaților de Mihai Viteazul. Dimitrie Bolintineanu scrie o poezie în care introduce denumirea de Ferentari, pe care îi prezintă drept un corp de oaste al lui Mihai Viteazul. Știa că face un fals istoric, dar era poet. Istoricii neatenți au adâncit confuzia, au crezut că Ferentari era un corp de armată al lui Cuza. Este un fals istoric apărut într-o poezie, dar poeții pot să scrie orice. La fel cum tot într-o altă poezie semnată de Bolintineanu, “Muma lui Ștefan cel Mare”, se spune că muma îl trimite pe Ștefan să moară pentru țară și nu îi deschide ușa. Dar mama lui Ștefan cel Mare era moartă de 10 ani. La fel cum în “Scrisoarea a III-a” se spune: “La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns?” Ori, bătălia de la Nicopole a venit după bătălia de la Rovine, deci nici nu se întâmplase. Sunt greșeli istorice pe care nu putem să le imputăm poeților. Poeziile nu sunt documente istorice. Istoricii neatenți au tot propagat aceste mituri, nici măcar din rea voință.
După Unirea din anul 1918, cu prilejul reprezentației unei echipe de folclor din București la festivalul internațional de dansuri organizat de English Folk Dance and Song Society la Londra, etnologul Mihai Pop consemna:
“Folclorul trăiește în permanență în București, îl întâlnim la toate cârciumile populare, în obiceiurile și practicile rituale ale celor mai mulți dintre bucureștenii de azi, iar în duminici și sărbători, la horele și jocurile de la localurile de pe bd. Maria sau Calea Rahovei, din Ferentari, din Floreasca sau din orice alt cartier periferic. Sunt horele și jocurile celor care mai ieri erau țărani, care azi sunt angajați ai Societăți Tramvaielor, sergenți de stradă, hamali, lucrători de fabrică, de prăvălie, zarzavagii, brutari, măturători sau altceva; care mai ieri erau din Bucovina, din Bihor, de pe Someș, Mureș sau Târnava, din Țara Oltului, din Gorj, Mehedinți, Argeș sau Ialomița, iar azi sunt bucureșteni și cei mai mulți vor și rămâne în București”.
B365.ro: Care sunt cele mai notabile descoperiri în arhive și biblioteci despre trecutul cartierului Ferentari?
Răzvan Voinea: Am găsit în arhive toate planurile de construire pentru blocurile din anii ’60, ’70 și ’80. Efortul de construire în Ferentari a făcut parte dintr-un plan mai mare, prevăzut pentru tot Bucureștiul. Particularitatea Ferentariului este faptul că a fost luată decizia de a construi blocuri cu confort redus, 2 sau chiar 3. În plus, am observat direcția regimului comunist de a construi, în anii ’60, pe terenuri libere, fără să demoleze foarte mult. Știau că dacă demolează trebuia să asigure apartamente celor demolați. Blocurile de pe strada Iacob Andrei sunt amplasate în spatele țesutului de case, ceea ce a condus la o urbanizare relativă în anii ’70, la un fel de ghettoizare. Am descoperit mai multe baze sportive în Ferentari și am făcut o analiză detaliată a tuturor planurilor de sistematizare, începând cu anul 1846 până în anul 1991. Cea mai importantă descoperire a fost Planul de sistematizare din anii ’80 care prevedea ca tot țesutul de case din Ferentari să fie demolat și înlocuit cu blocuri. Această sistematizare, de la Calea Rahovei spre Prelungirea Ferentari, s-a realizat, dar s-a oprit undeva în dreptul Blocurilor Roșii, la intersecția străzilor Sălaj cu Năsăud. Erau prevăzute în plan numeroase parcuri, case de cultură, un nou local pentru Primărie și o pădure urbană orașănească la Zețarilor, chiar unde se termina țesutul de case. Mai era prevăzută o cale ferată între Militari și Berceni care trebuia să treacă prin Zețarilor. Era un proiect enorm de sistematizare.
B365.ro: Ce a fost “Câmpul Veseliei”?
Răzvan Voinea: Este denumirea primei străzi din mahala. Noțiunea de cartier nu există atunci, ea se înfiripă la începutul anilor ’20, ’30, și abia după 1947 putem să vorbim de cartiere propriu zis. Despre Câmpul Veseliei mitul spune că în acea zonă erau foarte multe cârciumi. Lumea pleca veselă din ele iar strada Veseliei există și azi.
B365.ro: Există documente istorice care să ateste că în acea zonă erau podgoriile Mitropoliei și ale altor mănăstiri din București?
Răzvan Voinea: Noi trebuie să ne imaginăm că Ferentari, pe la 1846, era răzorul orașului, nu era nimic construit acolo. Erau podgorii pe care se aflau numeroase cârciumi care apar pe planul din 1947, am găsit de exemplu cârciuma lui Oprea.
B365.ro: Care era structura socială a Ferentariului, cine au fost locuitorii de-a lungul timpului?
Răzvan Voinea: Bucureștiul avea două mari artere de circulație care se termină în câmp. Giulești și Ferentari, ele nu au aceeași dinamică socială pe care a avut-o de exemplu Calea Rahovei/Drumul Calicilor/ Drumul Craiovei, unde era o lume mic-burgheză. Calea Ferentari a fost concepută mai degrabă ca o scurtătură între Strada Măgurele (actuală Năsăud) și Calea Rahovei care ducea spre Craiova. Zona aceasta este preferată de cei care veneau în București să își caută de muncă. În Ferentari se adună proletariatul, muncitorimea orașului, desigur și în alte cartiere, însă această zona nu avea industrie. În Ferentari, până în anul 1945, aproape că nu există industrie, existau câteva depozite, lucruri nesemnificative.
B365.ro: Ferentari a fost dintodeauna o zonă săracă? O periferie care nu ducea nicăieri?
Răzvan Voinea: Dacă ne uităm pe planurile vechi ale Bucureștiului, orașul administrativ se întindea până în zona Ferentari, era sectorul 3 de culoare Albastră. După aceea, avem toată zona de Prelungirea Ferentari care ținea de comuna suburbană Șerban Vodă, care avea alte taxe și altă administrație, era o zonă sută la sută rurală. Comuna a fost integrată în București abia în anul 1943. Datorită faptului că erau mult mai puține taxe de plătit în comuna suburbană, foarte mulți se mută în această zonă, în limita orașului, mai la sud de Piața Ferentari. Acolo există un țesut de case, este un loc în care se construiește organic. De aceea țesutul urban este foarte des în acea zonă.
B365.ro: Romii când apar în Ferentari?
Răzvan Voinea: Romii erau acolo, însă în anii ’30, Ferentari nu avea această reputație de cartier al romilor, romii trăiau peste tot în București. Există însă în recensămintele din anii ’20, ’30, o populație mare de romi înregistrată în Ferentari. Ei au avut foarte mult de suferit în urma deportărilor de după 1940. Rebeliunea legionară din ianuarie 1941 din București este caracterizată și prin jafuri ale magazinelor evreiești de pe Calea Ferentari. Proprietarii lor au fost atunci omorâți sau deportați.
B365.ro: Cine a fost domnul Littman și ce soartă a avut? Ați descoperit casa lui din Ferentari, mai există și astăzi.
Răzvan Voinea: Domnul Littman era un negustor din Ferentari și a fost omorât de legionari în ianuarie 1941. Noi am găsit autorizația de construire a casei sale în Arhiva PMB. Clădirea în stil modernist a fost proiectată de arh. Paul Rossin. După aceea am găsit numele său, Litmman, în “Cartea neagră-Suferințele evreilor din România 1940-1944”. Am coroborat informațiile tocmai pentru a înțelege dinamica socială a cartierului. Din punct de vedere al structurii sociale a Ferentariului vom publica un nou volum, în care vom analiza viață cotidiană. De aceea se și numește cartea, “Ferentari incomplet”. Ca istorici ne dăm seama că luând această cercetare de la zero, neexistând aproape nimic pe acest subiect, noi am găsit mult prea multe date. Nu am cercetat nici măcar un sfert din ceea ce există, toată politica naționalistă din anii ’40, construirea Blocurilor Roșii și viața cotidiană. Sunt multe imobile în Ferentari care ar putea să fie incluse pe Lista Monumentelor Istorice, nu am apucat să le detaliem istoria. În concluzii am lăsat niște direcții de cercetare și îi invităm pe toți cercetătorii să le ia în considerare, să contribuie.
B365.ro: Ce a făcut bun regimul comunist în Ferentari? Practic, atunci începe dezvoltarea cartierului.
Răzvan Voinea: Planul de sistematizare a început în anul 1946, dar cu greu. A existat un discurs modernizator și în perioada interbelică, s-a mai pavat o stradă, s-a mai construit o școală, dar foarte încet. În anul 1947, comuniștii vin cu primul lor proiect serios de locuințe, Blocurile Roșii, un ansamblu imobiliar l-am putea numi astăzi. Este primul proiect mare, 20 de blocuri, 600 de apartamente, magazine, cinematograf, școală, care reprezintă un model de modernizare, În anii ’70 apar blocuri construite pentru a caza cât mai mulți muncitori. După aceea, apare acel mare plan de sistematizare din anii ’80 din care chiar se execută o mică parte. Cu siguranță, comuniștii au demolat foarte multe case pentru a construi blocurile. Când vorbim despre traume urbane nu trebuie să ne gândim doar la centrul orașului sau la alte cartiere centrale cu arhitectură frumoasă. Vorbim despre o traumă care se întâmplă și la periferie. Comuniștii vin cu un discurs modernizator, dar în logica lor. Modernizarea socialistă nu coincide uneori cu ceea ce își doreau locuitorii. Aici mai avem mult de cercetat.
B365.ro: De ce a decăzut atât de mult cartierul Ferentari, de ce este privit ca pe un “ghettou” iar presa străină sau română îl pune în topul infamiei?
Răzvan Voinea: Jumătate din răspuns se găsește în întrebarea în sine. Sunt mulți care urmăresc lucruri șocante și le promovează, dar asta nu înseamnă că putem să trecem peste sărăcia din Ferentari. Concluzia volumului nostru este că din anul 1846 și până în 2024, niciunul dintre planurile modernizatoare nu a fost pus în practică până la capăt. Au construit o școală, două și s-au oprit. Au mai reluat peste 20 de ani și s-au oprit. Dacă tragem linie pentru anul 1989 sau pentru anul 2024, vedem că în Ferentari sunt foarte puține școli și nu există niciun fel de ofertă culturală. Nu s-a făcut niciun plan pentru Prelungirea Ferentari, astfel încât să creeze acel aflux de capital. Aproape că nu sunt terenuri de sport, există doar unul singur. Statul în sine nu a investit nimic în acest cartier.
Răzvan Voinea: În plus, se perpetuează preconcepții legate de săraci și de romi. Și atunci când tu, ca admistrație centrală, nu ești în stare să oferi populației școli, cinematografe, grădinițe, infrastructură, calitatea locuirii scade. Fiind foarte scăzută și chiriile sunt mici. Rezultă că cine vine București pentru prima dată preferă cartierul Ferentari pentru chiria foarte mică. Și atunci se atrage un cerc vicios, în care populația este lăsată să de descurce pe cont propriu. Cât timp statul nu va investi bani serioși iar administrația nu o să-și facă treaba pe bune, o să rămână totul la fel. Cred că ar trebui să scăpăm de acest rasism, de acest discurs împotriva săracilor. Politicienii sunt mai în măsură decât mine să spună ce ar trebui făcut pentru viitor. Din punct de vedere strict istoric, vedem doar ceea ce s-a făcut până acum.
B365.ro: Care a fost reacția oamenilor, ați fost de multe ori acolo, ați povestit istoria cartierului. Au vreo speranța?
Răzvan Voinea: Noi am vrut să lăsăm cartea în Ferentari, însă din păcate nu există nicio instituție în care să putem face asta. Cel mai apropiat loc în care ar fi încăput câteva sute de persoane era un mall din Rahova, ceea ce spune foarte multe despre subdezvoltarea cartierului. Am realizat multe interviuri pe care le vom publica în cel de-al doilea volum, acolo va fi cuprinsă povestea locuirii în Ferentari. Istoria este egală, biografia celor cu care am vorbit cuprinde o mulțime de lucruri interesante.