Practică de 20 de ani o meserie exclusivistă, dedicată în principal bărbaţilor, şi a rămas la fel de feminină şi caldă. B365.ro a stat de vorbă cu Georgeta Boştină care şi-a văzut visul împlinit abia după Revoluţie, până atunci femeilor fiindu-le interzis să conducă vagoanele de metrou, în ciuda promisiunilor de egalitate oferite de regimul comunist. Totuşi, nici în 90 nu a putut să treacă direct la statutul de şofer, fiind asistent timp de nici mai mult, nici mai puţin de 18 ani, până să îşi vadă visul pe deplin împlinit.
Pe vremea lui Ceauşescu, femeile nu aveau voie să fie mecanic de tren
Dacă vi s-a întâmplat să vedeţi la bordul de comandă al metrourilor de pe magistralele 1, 3 şi 4, o femeie cu ochelari, de aproape 50 de ani, care nu vă închide uşa trenului în nas când mai aveţi doar un pas de făcut, cu siguranţă aţi întâlnit-o pe Georgeta Boştină – mecanic de locomotivă şi rame electrice în cadrul Metrorex SA şi una din vocile prietenoase care repetă în fiecare staţie „Atenţie, se închid uşile!” dacă trenul nu este dotat cu sistem automat de avertizare.
„Am absolvit Liceul Industrial 25, fostul liceu al Metrorex în anul 1978. Am făcut practică şi mi-a plăcut foarte mult. Am început în 1981 ca electrician în depou, la reparaţii pentru că, pe atunci, fetele nu aveau voie să conducă metroul. Era considerată meserie numai pentru bărbaţi. Și mi-am zis că dacă o să primească vreodată şi fete, atunci eu o să fie prima. Și aşa a fost. M-am înscris prima”, a povestit Georgeta Boştină pentru B365.ro.
Căderea regimului comunist avea să împlinească visul Georgetei de a deveni mecanic de locomotivă. A dat examen şi a demonstrat că poate: asta bine-nţeles, după ce şi-a făcut „stagiatura” ca mecanic ajutor adică a stat, ani la rând, în stânga mecanicului de tren pentru a supraveghea închiderea uşilor metroului. Deşi au privit-o cu scepticism la început, colegii de serviciu s-au obişnuit mai apoi cu „stilul” Georgetei. „Instructorul pe care l-am avut mi-a spus că dacă nu mă dau cu ei (n.r. – bărbaţii) sunt mâncată. Aşa că m-am făcut că nu aud dacă se înjura”, rememorează Georgeta Boştină.
Flori de la unii călători şi înjurături de la cei prinşi între uşi
În 20 de ani de carieră, Georgeta Boştină a avut de-a face atât cu întâmplări plăcute, cât şi mai puţin plăcute. Printre cele de care îşi aminteşte cu plăcere se numără şi ziua în care a primit un buchet de flori din partea unui militar pentru că i-a mai deschis o dată uşa vagonului de metrou, înainte de a pleca din staţie. Pe aceleaşi peron de la Dristor a primit însă, de-a lungul timpului, şi cuvinte grele deoarece i-a prins în uşă pe călătorii întârziaţi, nerăbdători să urce în metrou. „Uşile se mai pot deschide, chiar şi de două ori, dacă mai sunt oameni pe peron. Cu condiţia să nu stăm foarte mult în staţie, pentru a nu îngreuna traficul celorlalţi colegi şi pentru a nu exista un decalaj mare faţă de metroul din faţă”, a argumentat mecanicul de locomotivă.
Petarde aruncate în cabină şi ameninţări cu bombă
Un moment, acum haios, atunci groaznic, este şi cel în care într-o noapte de Revelion mai mulţi petrecăreţi i-au băgat Georgetei mai multe petarde pe gaura cheii de la cabină. „M-am speriat pentru că nici nu se termina bine una de bubuit că aruncau alta şi eu săream de pe scaun la fiecare pocnitură”, a povestit Georgeta pentru B365.ro. Un moment însă neplăcut de care mecanicul îşi aminteşte este incendiul care a avut loc la bordul din cabina locomotivei, petrecut în urmă cu mai mulţi ani în Piaţa Victoriei. Deoarece regula spune că la urechile călătorilor nu trebuie să ajungă astfel de informaţii, femeia a pus repede mâna pe extinctor, a stins flacăra şi în mai puţin de cinci minute a eliberat staţia. „În astfel de situaţii, anunţul sună cam aşa: trenul staţionează două minute din motive tehnice. În acest timp mecanicul trebuie să anunţe operatorul, să identifice problema şi să ia măsuri de remediere pentru a pune din nou trenul în mişcare în condiţii de siguranţă”, a explicat Georgeta Boştină. Inima i s-a făcut însă cât un purice atunci când a fost anunţată prin staţie că, la Titan, unde staţiona momentan trenul său, a avut loc o ameninţare cu bombă şi metroul trebuie să rămână blocat în subteran la acea staţie. „Din fericire era vorba de o alarmă falsă”, a menţionat femeia.
Lucrul în întuneric lasă urme
Majoritatea mecanicilor de locomotivă lucrează câte şase ore, zilnic, în subteran, unul dintre inconveniente fiind timpul lung petrecut în subteran, la întuneric. Din acest motiv, la controlul periodic, medicul i-a recomandat în 2005 Georgetei să poarte ochelari de vedere. „Eu m-am obişnuit aşa: câteva secunde la lumină şi două-trei minute la întuneric. Însă, vara, când ies la soare îmi ia câteva minute să-mi obişnuiesc ochii”, spune Georgeta. Situaţia este ceva mai delicată cu mersul la toaletă, mecanicii de tren fiind nevoiţi să îşi programeze din oră în oră satisfacerea nevoilor fiziologice, când ajung la capăt de linie. „Masa o servim tot în cabină, de regulă un sandwich, apă şi suc, că mai mult nu se poate în mers”, motivează femeia care, de cele mai multe ori, se trezeşte la 3.50 dimineaţa pentru ca la 04.30 să iasă pe traseu cu trenul de control.
Vagoane vechi vs. vagoane noi: Trabant vs. Mercedes
Georgeta Boştină este autorizată să iasă pe traseu pe magistralele care fac legătura Pantelimon – Dristor, Preciziei – Anghel Saligny şi Gara de Nord – 1 Mai, cel mai facil fiind ultimul tronson deoarece cuprinde numai patru staţii. Experienţa acumulată o ajută să se descurce la fel de bine, fie că este vorba să conducă vagoane noi de metrou, fie vechi, însă diferenţa este după cum susţine ca între un Mercedes şi un Trabant. „Diferenţa este enormă în privinţa curentului din vagon şi silenţiozitate. În rest, ne descurcăm”, a specificat mecanicul de locomotivă. Viteza maximă cu care femeia poate conduce este de 80 km/h, însă sunt şi porţiuni în care limita este restricţionată de 40-50 km/h din cauza curbelor şi a macazelor.
Conducerea Metrorex SA apreciază la superlativ activitatea celor trei doamne mecanic de locomotivă printre 380 de bărbaţi. „De ce provoacă oare motive de dezbatere femeia care, încălcând hotarul bărbaţilor, alege o meserie mai „spicy”? Cum „punctează” aceste femei pe tărâmul bărbaţilor? se întreabă directorul general Gheorghe Udrişte. Răspunsul l-a oferit tot el pentru B365.ro. „Cu certitudine, cutezătoare. Astfel pot fi definite doamnele şi, în mod special, pentru colega noastră de la metrou: „Atenţiune se deschid uşile : femeilor !”. Între meşteşug şi artă, competenţa şi atitudinea fac diferenţa, nidecum sexul”, a conchis Udrişte.