Felipe al VI-lea a fost proclamat rege al Spaniei. GALERIE FOTO

de:
19 iun. 2014
0 afișări
Felipe al VI-lea a fost proclamat rege al Spaniei. GALERIE FOTO

„Jur să îmi îndeplinesc cu credinţă funcţiile, să respect şi să veghez la respectarea Constituţiei şi a legilor şi să respect drepturile cetăţenilor şi regiunilor autonome”, a declarat noul rege, în vârstă de 46 de ani, în aplauzele deputaţilor şi senatorilor reuniţi în Congres.

Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, care a semnat miercuri foarte emoţionat actul de abdicare, i-a trecut centura roşie fiului său, în vârstă de 46 de ani, purtând o uniformă militară de paradă, în cadrul unei ceremonii la Palatul Zarzuela, în prezenţa membrilor Familiei Regale şi unor oficiali de rang înalt din cadrul armatei, scrie Mediafax. 

Felipe, care a devenit la miezul nopţii noul rege al ţării, a plecat după aceea către Parlament, pentru ceremonia de proclamare, care se desfăşoara în absenţa unor invitaţi străini şi în mod exclusiv laic, rupând astfel cu tradiţia catolică. După depunerea jurământului în Congres şi după susţinerrea primului discurs în calitate de rege, Felipe va prezida o defilare militară, în calitate de şef al forţelor armate.

Regele şi noua regină Letizia, o fostă jurnalistă, în vârstă de 41 de ani, prima Suverană spaniolă care nu are sânge regal, vor traversa ulterior Madridul, pornind de la sediul Congresului, la bordul unui automobil, până la Palatul Regal.

Cuplul, însoţit de Juan Carlos şi regina Sofia, va ieşi în balconul central pentru a saluta mulţimea care-l aşteaptă în Plaza de Oriente. Alături de ei se vor afla prinţesa Leonor, noua moştenitoarre a tronului, în vârstă de opt ani, şi sora ei mai mică, Sofia, în vârstă de şapte ani.

Cine este Felipe al VI-lea: un rege modern pentru Spania secolului al XXI-lea

Serios dar zâmbitor, mai rezervat ca tatăl său, prinţul moştenitor a avut mult timp de suferit de pe urma comparării cu Juan Carlos, mulţi spanioli prezentându-se mai degrabă „juan-carlişti” decât monarhişti. Însă problemele cu sănătatea repetate ale lui Juan Carlos, vânătoarea de elefanţi în Botswana, în aprilie 2012, foarte controversată într-o Spanie afectată de criză, şi ancheta pentru corupţie care o vizează pe fiica sa cea mică, Cristina, şi pe soţul ei, Iñaki Urdangarin, au afectat popularitatea regelui.

Concomitent, cota de popularitate a prinţului a crescut. „Un anumit echilibru între cei doi este pe cale să se creeze”, sublinia la începutul lui 2013 Antonio Torres del Moral, un profesor de drept constituţional.

Brunet şi cu ochii albaştri, înalt de 1,98 metri, elegantul Felipe şi-a cultivat o imagine de apropiere şi modernitate. El a fost ajutat în acest sens de căsătoria, în 2004, cu Letizia Ortiz, o femeie din popor, jurnalistă şi divorţată, o premieră în istoria monarhiei spaniole. Din uniunea lor s-au născut două fetiţe bolde, Leonor, în octombrie 2005, şi Sofia, în aprilie 2007.

Familia a trăit până în prezent departe de fast, într-o casă construită pentru Felipe în parcul Palatului Zarzuela, lângă Madrid.

Felipe de Bourbon s-a născut în capitala spaniolă, pe 30 ianuarie 1968. Legenda spune că Juan Carlos a leşinat la anunţul naşterii unicului său moştenitor masculin, după cele ale infantelor Elena, în 1963, şi Cristina, în 1965. Monarhii il aveau astfel pe viitorul rege, Constituţia spaniolă preferând moştenitori bărbaţi.

Cookies