Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, i-a propus primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, să preia în administrate Arena Națională. Discuția a avut loc în cadrul unei întâlniri pe care edilul a avut-o cu reprezentanții cluburilor care dispută meciuri pe Arenă, FCSB, Dinamo și Rapid, dar și cu șefii FRF.
Arena Națională se află în proprietatea Primăriei Capitalei încă de când a fost inaugurată, în septembrie 2011.
Răzvan Burleanu i-a oferit următoarea variantă lui Nicușor Dan: „Ne dați nouă, celor de la FRF, managementul stadionului”, scrie Golazo.ro.
Varianta șefului de la Casa Fotbalului a venit în momentul în care edilul oferea argumente pentru care e nevoit să accepte și organizarea unor concerte acolo, pentru a putea reduce raportul dintre cheltuieli și venituri.
În ultimii 2 ani am reușit să creștem veniturile, tocmai datorită acestor concerte, dar tot suntem pe un deficit de aproape două milioane de euro, a spus Nicușor Dan.
FRF a susținut în acea ședință că ar fi pregătită să împartă și anumite beneficii, dacă ele vor exista pe viitor, cu Primăria Capitalei.
În plus, Răzvan Burleanu i-a explicat edilului Capitalei de ce cluburile și echipa națională ar trebui să fie privilegiate în fața unor concerte sau a altor evenimente.
Cluburile și FRF sunt cei mai loiali parteneri pe care Primăria îi poate avea. Acestea nu vor pleca niciodată să joace pe alt stadion dacă acesta va fi mereu disponibil.
Putem dezvolta foarte mult acest stadion dacă primim managementul lui și am putea atrage și mai mult public, indiferent că e echipa națională sau FCSB, Dinamo, Rapid.
Veniturile realizate de Primăria Capitalei cu Arena Națională anul trecut au fost de 1,2 milioane de euro, de aproape trei ori mai mult decât în 2020.
Te-ar mai putea interesa și: