Fecioarele care duc pe umeri povestea Micului Paris – cele mai vii cariatide din București. Degradate sau îngrijite, „sclavele din Karyaes” înnobilează și azi orașul

Cariatide întâlnim în toate zonele vechi ale Bucureștiului,  sunt acele personaje tăcute, puternice, martore ale istoriei orașului.

Implacabile și misterioase, expresive, statuile veghează și înfrumusețează palate, duc pe umeri balcoanele caselor de negustori, poartă pe cap ulcioare sau susțin cu făptura lor, aparent fragilă, elemente ale fațadelor, ancadramente sau cornișe.

Multe din cariatidele aristocrate ale Micului Paris și-au pierdut detaliile, au fost reparate fără pricepere sau chiar au fost înlăturate din motive de siguranță a trecătorilor, în timp ce la Paris se păstrează un număr de peste 500 de statui

Uneori frumoasele sunt însoțite de atlanți, statui masculine (nud sau seminud) de tip herculean, și iau locul coloanelor sau pilaștrilor pentru a sprijini un balcon, un fronton sau o cornișă. Numele atlanților trimite la legenda marelui Atlas, înfrânt de Zeus și obligat să ducă pe umerii săi greutatea boltei cerești.

Totul este să vă uitați în sus și le veți vedea, așa cum cariatidele ne văd încă de pe vremea Micului Paris. Mai jos, vă invit la o plimbare prin București, în căutarea fecioarelor fără vârstă.

Moda cariatidelor din Micul Paris, preluată (ca atâtea și atâtea alte idei, moravuri sau elemente de arhitectură), de la fratele Paris cel Mare 

Nu întâmplător, cea mai înaltă cariatidă din lume se află în Orașul Luminilor și acoperă trei etaje ale unui imobil de pe Rue Turbigo, arondismentul 3, fiind expusă încă din 1860. Impresionanta sculptură, cunoscută ca „Îngerul Bizarului” sau „Îngerul Parisului”, a fost creată de arhitectul Eugene Demangeat. Cariatida reprezintă un formidabil exemplu de artă stradală a secolului al XIX-lea, ceva ce n-a văzut Micul Paris.

Cariatidele Micului Paris transmit sentimentul de eleganță, rafinament, trăinicie și stabilitate și simbolizează, peste timp, dragostea, bogăția și pasiunea pentru artă

Originea numelui lor este incertă, “cariatide” provine din grecescul “caryatides”, cuvânt ce le desemnează pe fecioarele din Karyaes, oraș antic din Peloponez.

Cariatidele sunt menționate pentru prima dată în lucrarea lui Vitruviu, “De Architectura”, în secolul I î. Hr. Legenda spune că locuitorii din Karyae s-ar fi alăturat perșilor în lupta împotriva grecilor. După ce i-au cucerit, grecii ar fi omorât toți bărbații, iar pe femei le-ar fi transformat în sclave, obligându-le să care poveri.

Ca un semn de victorie pentru posteritate, coloanele clădirilor publice ar fi fost înlocuite cu reprezentări ale femeilor din acest oraș. (..).

O altă interpretare susține existența unor fecioare care dansau în templul zeiței Diana din Karyae, în timpul sărbătorii zeiței. Cele mai renumite sunt cariatidele Eretheionului de pe Acropola Atenei. Prezența acestora în locul obișnuitelor coloane nu este întâmplătoare.

Se pare că pe scara ascunsă după zidul în fața căruia sunt distribuite cele șase reprezentări sculpturale, treceau, o dată pe an, două tinere preotese (arrephoroi), purtând pe cap, într-un coș, obiecte ritualice și misterioase de la Eretheion la sanctuarul Afroditei, pe panta nordică a colinei, scrie Loredana Stasisin în articolul “Cariatide”, publicat de igloo.ro, în 31 martie 2007.

Conceperea cariatidelor din vechiul București a fost influențată de stilul Beaux Arts francez, de eclectismul urban, și multe din ele sunt capodopere ale unor mari sculptori.

Modura, Aleea Cariatidelor din Herăstrău, simbol al restaurației regelui Carol al II-lea, locul cu cele mai multe cariatide din București

Sculptorul Constantin Baraschi a realizat Aleea Cariatidelor din Parcul Carol al II-lea, Herăstrău, azi “Regele Mihai”. Statuile reprezintă țărănci care poartă ulcioare pe cap și sunt unite printr-o arhitravă.

În capătul lor, pe mijlocul aleii de la intrarea Charles de Gaulle se află Modura, femeia despre care legenda spune că i-a oferit apă, în semn de bun venit, lui Carol al II-lea, la întoarcerea sa în țară în anul 1930. Grupul statuar, edificat în 1939, a fost distrus în anii ’50 și reconstruit în 2005 de sculptorul Ionel Stoicescu, după o cariatidă originală găsită în cimitirul Bellu.

Frederic Storck semnează cele opt cariatide, care par vii, de pe fațada Palatului Cantacuzino-Muzeul “George Enescu”

În funcție de epoca în care au fost concepute și de bugetul proprietarului, cariatidele Bucureștiului au fost realizate din calcar sau piatră artificială de tip “piatră de Paris” (cum sunt statuile de la Palatul Nababului), scumpă și foarte rezistentă, dar sensibilă la poluare și la ploaie acidă.

Cele mai răspândite cariatide au fost lucrate în stuc, un amestec de ipsos, var, nisip și uneori ciment turnat în matrițe. Unele personaje pot avea și miez din cărămidă sau metal acoperit cu stuc sau mortar decorativ.

În Centrul Vechi, pe strada Franceză, puteți admira cariatidele casei negustorului Vasile Târpu

Palatul de nr. 2-4 a fost casa negustorului Vasile Târpu, pe care arhitectul Wilhelm Bast a remaniat-o în 1895, supraînălțând-o și dându-i aspectul care se păstrează până astăzi. Stilul în care se încadrează clădirea este academist de factură neoclasică.

Fațada etalează un întreg repertoriu de motive decorative caracteristice stilului. Este concepută simetric, încununată de un mic fronton triunghiular, cu axul de simetrie subliniat de spectaculoasele cariatide care susțin balconul de la etajul II, încadrate de pilaștri cu capiteluri oarecum ionice. (Sursa: Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea).

Față în față cu Palatul Băncii Naționale, intrarea în pasajul Macca-Villacrosse este păzită de două perechi de atlanți și cariatide iar la palatul Stirbey găsim patru cariatide de terracotta pe fațada superioară, clădire proiectată în stil neo-renaștere la mijlocul secolului al XIX-lea.

La Universitate, vechiul Palat al Băncii Comerciale Române a fost înfrumusețat cu cariatidă și atlant opera sculptorilor Ion Georgescu și Ștefan Ionescu-Valbudea

Peste drum de Palatul Universității, se află o clădire monument istoric de clasă A, vechiul Palat BCR, proiectat în stilul Beaux Arts, cu cariatide și doi atlanți magnifici.

Clădirea a fost fost finalizată în 1906, fiind opera arhitectului de origine germană Oscar Maughsch, și se află amplasată pe o parte din vechea grădină a Palatului Suțu.

Expresivele cariatide de la intrarea în Palatul Agricola Fonciera, Splaiul Independenții

Sivia Colfescu în volumul “Vânătoare de comori prin București”: Unul din cele mai ornamentate edificii din București, considerat un simbol al orașului (ca și imobilul alăturat, asemănător ca stil) se mândrește cu o ușă principala impunătoare, străjuită de două cariatide (Splaiul Independenței (fost Splaiul Regele Carol I, no. 1), Palatul Agricola Fonciera, arhitect Paul Smărăndescu, 1926.

Palatul Agricola Fonciera are o arhitectură elaborată, ornamentată, și o “glorietă”(construcție decorativă cu coloane) circulară, armonizată cu cea a blocului alăturat. Intrarea monumentală pe colțul clădirii (blocul se află la intersecția cu str. Nicolae Tonitza), are o ușă grea decorată cu fier forjat și încadrată de două cariatide care susțin un fals balcon. Statuile sunt datorate sculptorului Alexandru Grigore Călinescu (1889-1878).

Nu sunt singurele sculpturi care împodobesc clădirea. În afară de personajele care încadrează fereastra frontonului încheiat în arc, o multitudine de ornamente-ghirlande, ciucuri de frunze, figuri de copii, vaze, capiteluri etc.-înveselesc colțișoarele fațadelor. Decorul sculptat este opera lui Emil Wilhelm von Becker. (“Vânătoare de comori prin București”, ed. Vremea, 2025, p. 36).

Cariatidele cu busturile tăiate de la fosta Bancă Albina. Povestea spune că Ana Pauker a ordonat retezarea sânilor statuilor, din excesivă pudoare proletară

Clădirea, proiectată de arhitectul Georges Cristinel (cel care s-a ocupat și de refacerea ei după bombardamentele din anul 1944), a fost sediul primei bănci cu capital integral românesc, Banca Albina. Edificiul are o fațadă spectaculoasă, cu medalioane și capete de lei, și trei arcade centrale susținute de pilaștri cu capiteluri corintice stilizate.

Elementele decorative au fost realizate din marmură sculptată, iar cariatidele, cu sânii ei care au făcut senzație în Micul Paris, au fost realizate din piatră artificială sculptată.

În anul 1948, când Banca Albina a fost naționalizată. Legenda spune că Ana Pauker, personal, s-a ocupat de sânii monumentului Art Deco. A ordonat să fie tăiați, ca să nu mai admire clasa muncitoare fructul interzis, simbolul depravării burghezo-moșierești.

Vezi și: Look up! Descoperă clădirea cu cei mai frumoși sâni Art Deco din București și un inestimabil patrimoniu Modernist European înscris la UNESCO